Jandarmii olteni au desfăşurat activităţi preventiv-educative în instituţii de învăţământ din judeţ

Autori


Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au continuat derularea activităţilor preventiv – educative în cadrul campaniei de informare „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”, care se desfăşoară în instituţii de învăţământ preuniversitar din judeţul Olt.

Astfel, în perioada 16 -18 decembrie, jandarmii au fost prezenţi în 12 instituţii de învăţământ din localităţile: Slatina, Caracal, Corabia, Balş, Scorniceşti, Potcoava, Osica de Sus şi Şopârliţa şi au purtat discuţii cu elevii, în scopul prevenirii infracţionalităţii infantile, conştientizării de către tineri a consecinţelor producerii de fapte antisociale, dezvoltării comportamentelor non-violente şi prezentării misiunilor pe care jandarmii le execută.         

       


Jandarmii au distribuit materiale informative şi le-au prezentat celor tineri o serie de recomandări de care să ţină cont pentru a nu fi angrenaţi în activităţi ce le-ar putea pune în pericol viaţa, integritatea corporală, bunurile materiale, le-au explicat modul de acţiune în cazul în care sunt martorii producerii unor fapte antisociale, victimele unor agresiuni fizice, precum şi consecinţele săvârşirii unor astfel de fapte.                

De asemenea, pentru cei care doresc să devină jandarmi, în cadrul întâlnirilor au fost prezentate condiţiile generale de recrutare la instituţiile militare de învăţământ superior şi postliceal.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 18 decembrie 2013

Actualitate

» Amenzi pentru comercianţii de jucării
» Pesediştii îi caută înlocuitor senatorului Greblă
» Tichete-cadou pentru personalul medical
» Prim-procurorul Focşan se pensionează
» Alimente de la Crucea Roşie pentru săraci
» Germanii vor să angajeze asistente medicale
» 29 de lideri sindicali, fără prime de Crăciun
» Trupa „Alma Andaluza“, în concert la Târgu Jiu
» Traian Băsescu participă mâine şi vineri, la Bruxelles, la Summit-ul PPE şi la Consiliul European
» Război pe locurile de veci din Băileşti
» Japonia: Reactoarele 5 şi 6 ale centralei Fukushima vor fi desfiinţate
» CE va verifica măsurile Marii Britanii de limitare a accesului imigranţilor la indemnizaţii sociale
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind aprobarea conducerii TVR
» Guvernul a amânat acciza la carburanţi, dar numai după ce s-a convins că Băsescu a promulgat bugetul
» Gorj: Poetul Laurian Stănchescu a protestat desculţ în faţa casei lui Brâncuşi
» Traian Băsescu a promulgat bugetul de stat

Local

» Accident grav la ieşirea din Severin
» Fiul viceprimarului din Dubova, dispărut de o săptămână
» Spectacolul „Hot L Baltimore“ se amână
» Piese rare, expuse la Muzeul Olteniei
» 35% dintre români vor să se mute definitiv în altă ţară
» Trai cu 200 de lei pe lună
» Guvernul a avizat recalcularea a peste 200.000 pensii, conform deciziei CCR
» Administraţia Naţională “Apele Române” a finalizat hărţile de hazard la inundaţii
» Bradul de Crăciun, la acelaşi preţ ca şi anul trecut
» Stomatologul a venit cu daruri la elevii Şcolii din Balasan
» Mehedinţi: Zece copii din localitatea Şiroca au aflat că Moş Crăciun există
» Biblioteca „Aman“, mai bogată în urma actelor de donație
» „Craiova Culturală“ devine transparentă în 2014
» Proiect de Crăciun la Penitenciarul Craiova
» Craiova: Controale în hala de carne din Piaţa Centrală
» Olt: Moş Crăciun vine mâine la copiii pompierilor slătineni

Dolj

» DNA: Mită la Consiliul Judeţean Dolj

Gorj

» Gorj: Un bărbat a murit lovit de tren

Sport

» „Goal!“, în Sala „Ion Constantinescu“
» Un craiovean s-a impus la Turneul Campionilor
» Topchov nu mai este alb-albastru
» „Dans“ prin zăpadă
» Săceanu, golgheter fără voie
» Ora de sport – Invitat: Alin Donose, managerul Şcolii de Fotbal “Costică Donose”
» Personalităţile sportului românesc, la Gala Ilfov Sport

Bani & Afaceri

» Fermierii pot depune cereri pentru motorină până pe 31 decembrie
» Ciurel anunţă cea mai bună lună din istoria CEO
» Cum au firmele angajaţi legali, dar fără contracte de muncă
» Încasări record la buget în Oltenia. Unde se duc banii?
» CE a adoptat un nou regulament privind ajutoarele de valoare mică în sectorul producţiei agricole primare

Educatie

» Olt: Bursele de merit şi cele pentru elevii olimpici din Balş vor creşte în 2014

Magazin

» Horoscop

Top