Tokes a predat Bisericii Reformate medalia “Steaua României”

Autori


Europarlamentarul Laszlo Tokes a predat, ieri, Bisericii Reformate din Timişoara medalia “Steaua României” în grad de Cavaler şi ordinul prin care i-a fost conferită, spunând că, dacă vreo persoană doreşte să îi ia înapoi distincţia, să meargă la Timişoara, informează realitatea.net. “Să vină la Timişoara, dacă vrea cineva să ia înapoi distincţia «Steaua României» în grad de Cavaler”, a spus Tokes.

El a predat Bisericii Reformate din Timişoara, pentru a le păstra, atât medalia, cât şi ordinul de conferire a acestei distincţii, semnat de preşedintele Traian Băsescu în anul 2009. Tot duminică, la sediul Bisericii Reformate din Piaţa Maria, chiar sub fereastra de unde pastorul Laszlo Tokes îndemna lumea să înceteze să îl mai susţină, în 15 decembrie 1989, au fost depuse coroane de flori în memoria celor care s-au jertfit la Revoluţie.

În decembrie 2009, la 20 de ani de la Revoluţie, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe Laszlo Tokes cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 16 decembrie 2013

Actualitate

» Hyperion circulă din februarie 2014 pe ruta Craiova – Motru
» Cod Galben de ceaţă în judeţul Gorj până la ora 22:00
» Harta electronică a municipiului Râmnicu Vâlcea, pe ultima sută de metri
» Foştii depunători la FNI care au dreptul la despăgubiri de la stat pot depune cereri la AAAS
» Rusia a instalat rachete Iskander-M la graniţa cu UE
» Vârsta nu este doar numărul de ani trăiţi de cineva
» A scăzut valoarea decontării pentru naveta elevilor
» 33 de premii la olimpiadele naţionale şi internaţionale
» Demisie din Senatul UCB
» Şcolile postliceale vânează bani de la buget
» Acasă sau la munte, de Sărbători
» Weekend pe schi la Rânca
» CSM a trimis o scrisoare Camerei Deputaţilor în legătură cu modificările făcute la Codul Penal
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Bucureşti: Zeci de protestatari cer demisia Guvernului şi a Parlamentului, dar şi alegeri anticipate
» Normele legii „Ionuţ“, un viitor sumbru pentru câinii fără stăpân
» Poftiţi la fraude cu cecuri fără acoperire!
» Cătălin Predoiu este candidatul PDL la prezidenţiale
» Traian Băsescu a promulgat Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
» Germania: Angela Merkel şi partenerii săi au semnat acordul de guvernare, în ajunul învestirii pentru un nou mandat

Local

» Protest împotriva „puşlamalelor“ din parlament
» Olt: Târg caritabil de dulciuri, organizat de elevii Liceului Sportiv Slatina
» Test de sinceritate pentru administraţia Olguţa Vasilescu
» Pelerinaj la mănăstirile din Oltenia pentru 52 de copii români din Bulgaria
» Festivitate de Sărbători în Scuarul Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea
» Moș Crăciun a venit la copiii din comuna Leu
» Festival de tradiţii, datini şi obiceiuri din bătrâni, la Târgu Jiu
» Medicul Vodislav mai speră la libertate
» Împreună doar după moarte
» Premieră teatrală craioveană la Tulcea: „Sapă, sapă,… cârtiţă bătrână“
» Festivalul-concurs “Glas de înger” are loc mâine la Craiova

Dolj

» Necazurile unei legi prost gândite
» Condamnat la 18 ani de puşcărie pentru viol

Sport

» Volei – Victorie pentru elevii lui Pascu, eşec pentru fete
» LeVar Seals şi Bogdan Popescu au speriat Banatul
» Cuplaj de volei în Polivalentă
» Fotbal – Suspendare record pentru Cosmin Olăroiu
» Calafatul a redevenit lider
» Pandurii caută revanşa sub Tâmpa
» Juniorii B de la CSS Craiova visează la turneul final

Bani & Afaceri

» România şi Republica Moldova au creat un grup comun pentru investiţii din fonduri europene
» Vinurile din Republica Moldova, acces liber pe piaţa europeană de la 1 ianuarie 2014
» Peste 16.000 de gorjeni şi-au pierdut locul de muncă
» Ce îşi doresc angajatorii de la Universitatea din Craiova
» Azerii de la SOCAR, interesaţi de preluarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea

Sanatate

» MS a prezentat rezultatele anchetei efectuate la Institutul Oncologic Bucureşti
» Spitalele din Dolj, acoperire totală la decontarea serviciilor medicale

Magazin

» Craiova: Programul agenţiei de bilete a Filarmonicii în perioada Sărbătorilor
» Horoscop

Top