10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAcasă sau la munte, de Sărbători

Acasă sau la munte, de Sărbători

http://www.youtube.com/watch?v=l_YfoaCMr-4

Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, dar mai există craioveni care nu s-au decis încă unde îşi vor petrece concediul. Totuşi, foarte mulţi preferă să stea acasă, alături de familie, în timp ce alţii şi-au rezervat deja locurile pentru o vacanţă la munte.

Mulţi cetăţeni din Bănie vor să-şi petreacă Sărbătorile de iarnă acasă, în sânul familiei, împreună cu cei dragi, pentru că „această sărbătoare, în general, se petrece în familie“. De pildă, Liliana Văcaru va sta acasă: „Voi sta acasă, cu cei dragi, vor veni copiii. Nu plec nicăieri“. Ileana Ciucă va petrece cu prietenii: „De Crăciun, merg la ţară împreună cu ai mei, şi de Revelion o să petrec cu prietenii undeva, în Piteşti“. Întâlnim şi tineri care tot anul au fost plecaţi din ţară şi au revenit aici tocmai pentru a fi alături de cei dragi: „Am fost plecat un an în Italia şi mi-am dorit să mă întorc acasă să-mi petrec Sărbătorile alături de familie. Am revenit din Italia şi abia aştept să-mi văd prietenii“, mărturiseşte Lucian Drăgoiu. Tot acasă va sta şi Adina Vârvurin: „Voi sta acasă şi de Crăciun, şi de Revelion pentru că îmi place să petrec acasă“. „Acasă“ este cuvântul de ordine şi pentru Luiza Gavrilescu. Cristi Ştefan şi Radu Adrian se vor distra tot acasă, în familie.

Muntele este preferat de tinerii craioveni

Dacă o parte dintre cetăţenii Băniei preferă să stea acasă împreună cu toată familia pentru că e ceva tradiţional, mai sunt şi tineri care sunt dornici de aventură şi vor să se distreze la munte. Mulţi vor să schieze şi să aibă parte de zăpada de pe crestele munţilor. Braşovul, Sinaia şi Rânca sunt unele dintre staţiunile preferate de craioveni. „Sărbătorile de iarnă sunt foarte speciale şi vreau să le petrec la munte, pentru că îmi place să schiez. O să iau şi prietenii cu mine, pentru a ne distra în gaşcă“, spune Lucian. Iuliana Mitru încă nu s-a gândit unde va merge de Sărbători, dar preferă să plece la munte, departe de agitaţia oraşului: „Vreau să merg la Sinaia pentru a schia, e zăpadă şi e frumos. Dacă eşti şi cu prietenii este şi mai frumos“. Alina Dumitru merge la Rânca: „Am fost în fiecare an la munte şi de data aceasta vreau să merg la Rânca. Îmi place să schiez şi mă bucur că mă pot duce cu prietenii, alături de care o să-mi petrec Revelionul“.
Agenţiile de turism le stau la dispoziţie craiovenilor cu multe pachete promoţionale pentru petrecerea Sărbătorilor atât în ţară, cât şi în străinătate, la schi sau în ţări exotice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS