3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMicii luptători au învins cancerul

Micii luptători au învins cancerul

Asociația Română de Oncologie „Sfânta Ana“ din Târgu Jiu, împreună cu primăria din municipiu, au organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, la complexul de pe insuliţă, conferința „Actualități în terapia și diagnosticul cancerului“. De asemenea, în acelaşi cadru a fost celebrată și „Ziua Învingătorului“, aflată la cea de-a doua ediție. Persoane adulte și copii care au învins cancerul și-au spus poveștile emoționante şi au stat de vorbă cu invitaţii despre clipele în care viaţa le atârna de un fir de păr. Ajutorul celor din jur a fost decisiv în salvarea vieţii unora dintre cei care au avut curajul să povestească dramele şi calvarul prin care au trecut luni sau ani de zile. Cei mai emoţionaţi au fost câţiva copii care şi-au spus poveştile triste, dar care au avut până la urmă un final fericit. Durerea nu i-a învins, iar tratamentele i-au ajutat să devină nişte învingători, mai ales că unii dintre ei nu avea şanse prea mari de a trăi. Şi totuşi trăiesc şi îşi spun poveştile de învingători.

Medici din trei judeţe

Conferința a reunit la Târgu Jiu reprezentanţi din instituțiile de profil din București, Dolj și Gorj. Temele dezbătute s-au dovedit de un real interes pentru cadrele medicale prezente în sală. După conferință, medicii voluntari care ajută bolnavii prin intermediul Asociației Române de Oncologie „Sfânta Ana“, respectiv: doctorul Vlad Rotaru – Institutul Oncologic București, doctorul Ion Băncilă și doctorul Sorin Pătrășcoiu – Institutul Clinic Fundeni, au acordat consultații gratuite pacienților gorjeni înscriși în asociație. „Evenimentele organizate de Asociația Română de Oncologie «Sfânta Ana» și Primăria Târgu Jiu au fost posibile cu ajutorul: Anna Events, Hotel Anna, SC Tehnoinstal SRL, Clubul Rotary Târgu Jiu, Stațiunea Pomicolă Târgu Jiu. Mulțumim domnilor Călin Lemnaru, Constantin Râsu, membrilor Clubului Rotary, domnului Sorin Tamoși, domnului deputat Mihai Weber pentru sprijinul acordat în organizarea manifestărilor“, a spus Bogdana Costoiu, președinta Asociației Române de Oncologie „Sfânta Ana“.

Lidia, o învingătoare

Unul dintre invitații speciali ai „Zilei Învingătorului“ a fost Lidia Drăghescu, o fetiţă din oraşul Tismana. Micuţa a luptat de pe patul de spital şi a învins cancerul anul acesta. Lidia este un caz fericit prezentat de Asociația „Sfânta Ana“, ai cărei membri au ajutat-o. Fata este elevă în clasa a II-a, la Școala Generală din satul Sohodol-Tismana. Este premiantă şi mai are o soră care nu are probleme medicale. Periodic, Lidia merge la analize la București și săptămânal la Târgu Jiu. „Am avut mare noroc și ne-a ajutat bunul Dumnezeu, am întâlnit oameni cu suflet, care ne-au ajutat și am salvat-o pe micuța noastră. Cea mai importantă este sănătatea fetițelor noastre. Dacă le avem pe ele sănătoase, avem totul“, a spus Vasilica Drăghescu, mama Lidiei.

Alte poveşti

Cei prezenți la eveniment au urmărit filmele realizate de Asociația Română de Oncologie „Sfânta Ana“ cu pacienții și familiile acestora, care au trecut prin drama provocată de cancer. „În 2011, în primăvară, am descoperit că am un nodul la sân, am fost și am consultat mai mulți medici și mi s-a spus că este hormonal, deși interiorul meu îmi spunea altceva. Mergând într-un spital de profil oncologic, mi s-a făcut biopsia, s-a dovedit că era cancer, iar începând din acea toamnă au început tratamentele chinuitoare, specifice bolii. Acum sunt bine și îi mulțumesc lui Dumnezeu, familiei, prietenelor, colegelor care mi-au fost alături“, a spus Claudia Șerban. Printr-o experiență asemănătoare a trecut și Florentina Mihalache. „Este una dintre cele mai cumplite vești atunci când un medic îți spune că ai cancer. Ulterior, îți dai seama că începi o luptă în care zilnic trebuie să-ți spui că nu există decât un învingător, iar acela ești tu“, a spus tânăra, care a rămas fără cuvinte când a fost anunţată că suferă de cancer, dar care, până la urmă, a învins boala. Inclusiv Bogdana Costoiu, președinta Asociației Române de Oncologie „Sfânta Ana“ din Târgu Jiu, este un fost bolnav de cancer care a câştigat, din fericire, lupta cu boala.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS