11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCăldură cu porţia în căminele studenţeşti

Căldură cu porţia în căminele studenţeşti

Studenţii care locuiesc în căminele Universităţii din Craiova se plâng că primesc prea puţină căldură pentru cât de frig a fost în ultima perioadă. Administratorii căminelor susţin că există o persoană care supraveghează centrala, astfel încât în camere să fie mereu o temperatură potrivită.

Odată cu scăderea temperaturilor, studenţii craioveni vor să fie mai cald în cămine. Intervalul orar în care se furnizează căldură este prea mic, susţin unii dintre ei. Mihaela, studentă în anul III la Facultatea de Litere, locuieşte în căminul nr. 6 şi crede că ar trebui să se dea mai multă căldură. „Stau de doi ani în acest cămin şi iarna trecută nu am avut probleme cu încălzirea. Aveam caloriferele calde pe tot parcursul zilei, poate numai noaptea o opreau câteva ore, dar oricum nu se simţea frigul de afară. Pe când anul acesta, lucrurile s-au schimbat. La intrarea în cămin s-a afişat un program de căldură, primim dimineaţa şi seara câteva ore. Probabil se gândesc că în timpul zile suntem la cursuri şi nu avem nevoie. Dar aerul este rece şi imediat se simte în cameră, mai ales la mine, care stau la etajul III şi nu mai este nimeni deasupra ca să se mai încălzească pereţii“, spune tânăra. Studenţii care stau în căminul nr. 6 pot vedea programul de căldură chiar la intrarea în cămin: 7.00-10.00, 18.00-22.00 şi 1.00-3.00.
Georgiana Alexandra Popescu, studentă în anul I la Biologie, stă în căminul nr. 1 de la Agronomie şi spune că anul următor va face tot posibilul să prindă cameră în alt cămin studenţesc. „La mine în cămin nimic nu merge aşa cum ar trebui. Sunt multe probleme, începând de la faptul că suntem patru în cameră într-un spaţiu relativ mic şi continuând cu lipsa televizorului şi a frigiderului. Baia este comună, apă caldă avem doar între anumite ore, la fel şi căldură. În momentul de faţă, căldura este principala noastră problemă. Ar fi bine dacă ne-ar da toată ziua, dar sunt slabe speranţe. Stăm mai îmbrăcaţi şi trecem noi peste iarna asta. Bine că vine vacanţa şi mai profităm de apa şi căldura de acasă“, ne povesteşte tânăra.
Printre studenţii care stau în căminele craiovene îl întâlnim şi pe Teodor Bogdan Troacă din Caracal, care locuieşte în căminul nr. 3 de la Agronomie şi se declară mulţumit de căldura pe care o are în cameră. „Chiar dacă se dă căldură câteva ore ziua şi câteva seara, mie mi se pare suficient de cald în camere. Dacă stăm cu uşile închise şi mai renunţăm să deschidem geamurile, cum făceam pe timpul verii, căldura se menţine destul de mult timp. Probabil pe timpul zilei au renunţat să mai bage căldură pentru că majoritatea studenţilor sunt plecaţi la cursuri şi se întorc abia seara. Eu sunt mulţumit de condiţiile pe care mi le oferă căminul în care stau. Ar fi prea cald dacă ar ţine căldura pornită zi şi noapte“, spune studentul.
În căminul nr. 14, studenţii au caloriferele calde între orele 7.00 şi 10.00, şi între 19.00 şi 22.00. Ei spun că, deşi există un anumit interval orar în care primesc căldură, camerele nu se răcesc foarte rău. „Pe timpul nopţii cred că ar trebui totuşi să ne dea căldură pentru că pe la 3.00-4.00 dimineaţa se răceşte de tot în cameră şi nu avem decât să ne îmbrăcăm mai gros pentru că ştim că altfel ne vom trezi îngheţaţi“, spune un student în timp ce se grăbeşte să ajungă la cursuri.

„Nu a fost niciodată căldură nonstop
în cămine“

În ceea ce priveşte intervalul orar în care primesc studenţii craioveni căldură în cămine, Emil Staicu, şef Serviciu Cămin-Cantine, a declarat pentru GdS: „Există o persoană desemnată care calculează temperatura, astfel încât să nu existe mari variaţii. Cu cât este mai frig afară, cu atât studenţii vor avea mai multe ore de căldură. Nu a fost niciodată căldură
nonstop în cămine, dar, din moment ce studenţii ţin geamurile deschise aproape toată ziua şi sunt sumar îmbrăcaţi, înseamnă că este totuşi bine în camere“. Administratorul căminului nr. 14, Sorin Măcărău, spune: „În căminele modernizate, care au termopane şi sunt şi izolate, chiar nu este nevoie de mai multă căldură pentru că se menţine. Este normal să fie stabilit un program de căldură. Nu se poate încălzi în permanenţă pentru că în felul acesta ar exploda centrala. Acest program se respectă şi pe timpul vacanţei, când în cămin mai rămân doar trei-patru persoane, pentru care trebuie să ţin centrala pornită“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS