10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateImpozitele se achită în avans, până pe 20 decembrie

Impozitele se achită în avans, până pe 20 decembrie

Termenul scadent până la care se pot plăti impozitele, taxele şi contribuţiile aferente lunii noiembrie a fost stabilit de Finanţe la data de 20 decembrie 2013, mai devreme cu cinci zile decât de obicei, datorită faptului că data scadentă obişnuită (25 ale lunii următoare, pentru obligaţiile din luna trecută) coincide cu sărbătoarea Crăciunului. Practic, de anul trecut s-a introdus o modificare a Codului de procedură fiscală, care stabileşte ca ultimă dată din an în care se pot achita obligaţiile fiscale fără penalităţi data de 21 decembrie, iar dacă aceasta este zi nelucrătoare, data scadentă este 20 decembrie, ca în acest an. OUG nr. 84/2012, care a intrat în vigoare pe 12 decembrie 2012, prevede la art. 111, indice 1: „Creanţele fiscale pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementează, scadenţa şi termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie sunt scadente şi se declară până la data de 21 decembrie. În situaţia în care data de 21 decembrie este zi nelucrătoare, creanţele fiscale sunt scadente şi se declară până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie“.
În cazul în care firmele nu îşi plătesc până pe 20 decembrie impozitul pe venit, TVA de plată, contribuţiile pentru angajaţi, respectiv alte taxe şi impozite datorate, „atunci după acea dată li se percep dobânzi şi penalităţi, ca la orice alt termen de plată nerespectat“, a precizat Mihai Antonescu, directorul Executiv al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Craiova.
Trezoreria lucrează la fel ca sistemul bancar

Directorul respectiv din cadrul DGRFP Craiova a precizat că programul de lucru al Trezoreriei este diferit de cel al altor bugetari, care au libere şi zilele de 27 decembrie, respectiv 3 ianuarie. „Trezoreria va lucra la fel ca sistemul bancar. Astfel, se vor putea face tranzacţii şi în zilele de 23, 27 decembrie, dar şi pe 3 ianuarie, la fel ca în sistemul bancar“, a spus Antonescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS