17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitate1 Decembrie, sărbătorită la Craiova, Băileşti şi Bechet

1 Decembrie, sărbătorită la Craiova, Băileşti şi Bechet

1 Decembrie este pentru autorităţi şi locuitori prilej de evocare istorică, dar şi de sărbătoare în stil tradiţional. În ciuda bugetelor de criză, Primăriile Craiova, Băileşti şi Bechet doresc să reînvie spiritul sărbătorilor cu spectacole, obişnuita paradă militară, manifestări culturale, acţiuni caritabile etc. Iluminatul de sărbători se aprinde pe 12 decembrie în Băileşti, iar în Bechet, o parte din lumini se vor aprinde pe 1 Decembrie, iar restul – de Sfântul Nicolae.  

Ziua Naţională a României ocupă un loc de cinste în programul autorităţilor din oraşele Craiova, Băileşti şi Bechet.
Prefectura Dolj dă întâlnire craiovenilor, începând cu ora 10.00, în faţa primăriei, la festivitatea organizată cu ocazia zilei de 1 Decembrie. În cadrul evenimentului, va fi salutat Drapelul de luptă, va fi intonat Imnul Naţional, urmând apoi obişnuitul serviciu religios pentru cinstirea eroilor patriei. Vor lua cuvântul Mitropolitul Olteniei, un reprezentant al Parlamentului României, prefectul judeţului Dolj, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi primarul municipiului Craiova. În jurul orei 10.30, vor fi depuse coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar la final, va avea loc parada militară locală, când vor defila detaşamentele şi tehnica participante şi onorul muzicii militare. Manifestarea se va încheia la ora 11.00.  
„Pentru a marca aşa cum se cuvine Ziua Naţională, am pregătit instituţiilor din municipiu un dar special care trebuie să ocupe un loc de cinste: 20 de steaguri. Ca în fiecare an, avem programate şi manifestări specifice dedicate acestei zile: defilări, slujbă religioasă, depunere de coroane. Apoi, ziua de 12 decembrie este una specială pentru noi, băileştenii. În acest an, comemorăm 30 de ani de la moartea celebrului Amza Pellea, prilej cu care vom sfinţi fântâna din Centrul Civic şi vom alcătui «Şirul luminii» până la Casa Memorială «Amza Pellea». De câţiva ani obişnuim ca alături de copiii, tinerii şi locuitorii noştri să pornim cu candele aprinse pe străzile Băileştiului, apoi să aprindem luminile în oraş. Lumina lui Amza ne dă lumina sărbătorilor de iarnă“, a menţionat Costel Pistriţu, primarul municipiului Băileşti.
Pentru a economisi bani, reprezentanţii Primăriei Băileşti nu vor achiziţiona noi decoraţiuni, ci vor apela la cele din anii precedenţi. La jumătatea lunii decembrie, pentru prima dată va fi organizat în Băileşti un bal caritabil, având drept scop sprijinirea cazurilor sociale şi medicale. Toţi cei care doresc să contribuie la sprijinirea celor aflaţi în nevoie sunt aşteptaţi la Casa de Cultură din Băileşti.
„Sunt multe cazuri delicate care au nevoie de sprijin. Avem copiii cu sindrom Down de la Centrul Educaţional «Teodora», care au nevoie de promovare şi susţinere, prin crearea şi aplicarea unor servicii corespunzătoare care să le permită atingerea potenţialului lor maxim într-o societate care să-i respecte şi să-i aprecieze. Pe 18 decembrie, vom înmâna într-un cadru festiv daruri pentru elevii şi profesorii care au reuşit performanţe deosebite la concursurile şcolare“, a adăugat edilul din Băileşti.

Daruri pentru 500 de elevi, lemne şi hrană pentru vârstnici

Şi în Bechet, oficialităţile îi aşteaptă de 1 Decembrie pe locuitorii oraşului, începând cu ora 11.00, la primărie. Invitaţi de seamă la Ziua Naţională sunt cei de la Primăria Oreahovo, cu care Calafatul desfăşoară o serie de proiecte transfrontaliere.
„Ca în fiecare an sunt aşteptaţi la manifestările dedicate Zilei Naţionale toţi reprezentanţii instituţiilor din Bechet, cei de la poliţie şi poliţie de frontieră, dar şi elevii unităţilor de învăţământ care vor prezenta alături de ansamblul primăriei un program artistic. Toţi participanţii la eveniment vor primi o masă tradiţională, fasole cu ciolan. Seara, vom da startul sărbătorilor de iarnă, pentru care am decis să aprindem o parte din luminiţele care împodobesc oraşul, iar restul luminilor vor fi aprinse în seara de Sfântul Nicolae. Tot pentru perioada sărbătorilor, dorim să oferim celor aproximativ 500 de elevi câte un mic dar, iar vârstnicii, cazuri sociale, vor primi lemne şi hrană. Am încercat să găsim o soluţie pentru cinci vârstnici din oraş care erau într-o situaţie fizică şi materială precară, internându-i la Centrul Medico-Social de la Bechet“, a spus Gheorghe Ionete, primarul oraşului Bechet.

Muzeul şi ruta ocolitoare – două proiecte demarate în Bechet

În urmă cu doar două săptămâni, a început reabilitarea Muzeului Satului, în care sunt expuse tablouri, scoarţe şi obiecte tradiţionale pentru uzul casnic. Tot în această perioadă au fost terminate procedurile de atribuire pentru desemnarea firmei câştigătoare pentru ruta ocolitoare a oraşului Bechet, proiect comun cu Primăria Oreahovo, în cadrul celor de cooperare transfrontalieră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS