8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateObligaţi să dea tribut firmelor de repartitoare

Obligaţi să dea tribut firmelor de repartitoare

Proprietarii din blocul K23 din cartierul craiovean Brazda lui Novac se ceartă din cauza repartitoarelor de costuri. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt „obligaţi“ de vecini să rămână tributari firmelor de repartitoare. După ce în anul 2005 au optat pentru repartitoarele de costuri, ulterior au renunţat la ele pentru că s-au dovedit ineficiente. „Prima dată am pus repartitoare în 2005, vreo trei-patru ani a mers foarte bine, dar, când au început să se pună centrale, sistemul s-a dereglat şi se plătea foarte mult la repartitoare. Am renunţat şi am trecut la pauşal. Noi am avut contract cu Elsaco şi s-a făcut individual, după care s-a reziliat. Ulterior am anvelopat blocul şi unii dintre locatari au vrut să revină la repartitoare. S-a discutat cu oamenii, dar nu s-a mai luat acordul a 80% dintre proprietari, cum spune legea, şi de aici toate discuţiile. Şi pentru cei care sunt la pauşal sau cu centrale, calculul se face de firma de repartitoare şi ei spun că nu vor să plătească. În plus, mai au şi altă nemulţumire. Am făcut în 2005 contracte individuale cu Elsaco, dar acum doi ani inventarierea pentru căldura pe părţile comune s-a făcut cu Techem, iar acum, în 2013, cu Elsaco. În bloc avem  şi repartitoare, şi centrale, şi pauşal. Cei din urmă nu acceptă să plătească firma de repartitoare, iar proprietarul de la apartamentul 5 este cel mai înverşunat“, susţine Cristian Ţugui, autointitulat şef de scară şi totodată adept al repartitoarelor.

Despre firma
de repartitoare

De cealaltă parte a baricadei şi adept al pauşalului, proprietarul de la apartamentul 5, Ovidiu Nicolae, spune că nu vrea să mai aibă de-a face cu firmele de repartitoare, care storc bani din buzunarul proprietarilor. „În urmă cu mai mulţi ani, s-au făcut contracte individuale. Legea spune că 80% dintre proprietari trebuie să-şi dea acordul. Acum cinci ani am renunţat la ele, în urma expirării contractului. Acum ne ţin legaţi de firma de repartitoare, care calculează consumul de căldură şi face repartizarea costurilor, deşi eu nu am nici un contract cu ea. Am făcut o inventariere cu Techem, cu doi ani în urmă, acum ne-au obligat să facem altă inventariere cu Brunata Elsaco. Facem inventariere pe banii cui? Cei de la asociaţie au negat acest lucru, m-am dus la firma de repartitoare, la Techem, şi mi-au zis că, într-adevăr, am făcut acum doi ani o inventariere. Când am întrebat la asociaţie, preşedintele a început să ţipe. Sunt obligat să fac inventariere, să plătesc taxe către Elsaco Brunata? Nu am nimic cu această firmă, dar cei de la asociaţie, cu o mână de oameni din bloc, ne obligă. S-a stabilit să se revină la repartitoare, cineva din bloc vrea acest lucru, că este şef de scară. De ce să plătesc eu o firmă care să facă repartizarea la consumul de căldură?“, întreabă nemulţumit Ovidiu Nicolae, proprietar.
Deţinătorii de centrale par cel mai puţin afectaţi în toată această dispută pauşal – repartitoare. „Eu am centrală, se ceartă proprietarii între ei, au avut o discuţii între ei, pentru că peste tot se fură“, spune Constantin Goga, proprietar.
Reprezentanţii Asociaţiei de proprietari nr. 3 Brazda lui Novac sunt echidistanţi. „Dânşii au fost pe repartitoare, au renunţat, iar acum vor să revină pe repartitoare. Au încheiat contracte individuale cu firma de repartitoare. Prin asociaţie s-a făcut doar inventarierea corpurilor de încălzire“, afirmă administratorul Gheorghe Dorobanţu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS