Acasă Actualitate Aeroportul din Zagreb, închis până vineri noaptea din cauza unei greve

Aeroportul din Zagreb, închis până vineri noaptea din cauza unei greve

Prima etapă a unei greve a lucrătorilor de pe Aeroportul din Zagreb (ZLZ) a început joi dimineața, la orele 9.00 GMT, și ar urma să se încheie vineri, la miezul nopții, au declarat reprezentanții celor patru federații sindicale aflate în grevă, citați de agenția croată de presă Hina, conform Agerpres.
Greva a antrenat anularea tuturor zborurilor comerciale, în număr de 60, menționează Hina, care adaugă că doar urgențele medicale și zborurile avioanelor guvernamentale și armatei vor fi autorizate. Unele zboruri comerciale vor fi redirecționate către alte aeroporturi.
Motivul invocat de sindicate în declanșarea grevei este eșecul managementului de a respecta legislația muncii și de a implementa contractele colective de muncă privind obligațiile patronatului înainte și după preluarea companiei croate de către consorțiul ZAIC (Zagreb Airport International Company), condus de societatea franceză Aéroports de Paris (ADP). Angajații se tem pentru viitorul lor, în condițiile în care viitoarea companie, denumită International Zagreb Airport (MZLZ), va înființa șase filiale care vor fi deținute de ZAIC.
Conducerea ZLZ susține că greva este ilegală și a anunțat că se va adresa justiției, potrivit declarațiilor făcute de directorul aeroportului, Miroslav Drljaca. El spune că angajații ZLZ au unele dintre cele mai bune contracte de pe piața muncii din Croația.

Exit mobile version