13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Sănătăţii: Greva generală din sistemul sanitar este ilegală

Ministrul Sănătăţii: Greva generală din sistemul sanitar este ilegală

Greva generală din sistemul sanitar anunțată pentru data de 28 noiembrie este ilegală și va fi sesizată instanța, a declarat astăzi ministrul Eugen Nicolăescu, citat de Agerpres.ro. „Eu cred că greva generală este mai degrabă o sperietoare decât un lucru care se poate realiza și din punctul nostru de vedere în acest moment este ilegală. (…) Noi trebuie să discutăm despre lucrurile legale în țara asta. Că unii vor să încalce legea este problema lor, sunt instituții ale statului care trebuie să își facă datoria. Evident, dacă este ilegală, sunt ferm convins că este ilegală, prima noastră măsură este să sesizăm instanța să constate ilegalitatea. Sper să nu se ajungă acolo. Pot fi găsite unele soluții după opinia noastră. Dar ele nu pot fi găsite sub presiune, nu pot fi găsite peste noapte. Acum asta încercăm: să identificăm cum se poate eșalona, cum se poate face un calendar în acest sens, sper să reușim”, a spus ministrul după întâlnirea cu reprezentanții Coaliției Profesioniștilor din Sănătate.

După discuţii purtate la Ministerul Sănătăţii, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a precizat pentru Mediafax.ro că instanţa va decide dacă greva este legală sau ilegală, iar angajaţii din sistemul sanitar vor respecta decizia, dar „s-ar putea ajunge ca oamenii să-şi ia liber toţi odată”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS