10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCadrele medicale bat la uşa spitalelor din străinătate

Cadrele medicale bat la uşa spitalelor din străinătate

http://www.youtube.com/watch?v=reDft9idkjA

Târgul de joburi pentru cadrele medicale organizat ieri la Craiova a adunat la un loc studenţi, asistenţi medicali, dar şi câţiva medici, care îşi doresc să părăsească ţara pentru a lucra în străinătate. Mulţi din cei prezenţi au declarat că speră să fie recrutaţi, întrucât nu au acces la posturile din spitalele de stat, iar la privat salariile sunt mici şi nu sunt angajaţi potrivit specialităţii pe care au absolvit-o.

Cei mai mulţi participanţi la târgul de joburi au fost asistenţi medicali, care au declarat că în ultimul timp îşi găsesc cu greu loc pe piaţa muncii din România. Problema că nu vor avea unde să muncească o au chiar şi tinerii studenţi. „Caut o oportunitate pentru asistent medical în străinătate. Momentan, sunt în anul IV de facultate, dar vreau să mă interesez de acum pentru că mai am cunoştinţe care au terminat această specializare şi stau acasă“, a declarat Ana Maria Noană. Cei care lucrează nu sunt mulţumiţi de salarii. „Sunt asistent medical. Am practicat meseria şi în ţară, dar vreau să încerc şi oportunităţile din străinătate. Mă gândesc să plec în Irlanda sau Marea Britanie pentru că mă avantajează cunoştinţele de limba engleză pe care le-am dobândit în facultate. Vreau să plec cu toată familia, dar să vedem ce oferă şi ei. Aici sunt salariile foarte mici, iar şanse de angajare sunt doar în mediul privat, nu şi în cel de stat“, a declarat Amelia Stoica, candidată la posturile din străinătate. Printre vizitatori de la târg se aflau şi cadre medicale care au mai lucrat peste graniţă. „Am venit să depun CV-ul pentru Germania, pe asistent generalist. Eu am lucrat până acum în Italia, ca îngrijitor bătrâni la domiciliu, timp de zece ani. Am finalizat însă studiile pentru ceea ce îmi doresc eu să practic, profesia de asistent medical. Nu am căutat nici un post în ţară pentru că ştiu că nu se fac angajări. Nici în Italia nu mai sunt locuri şi atunci m-am gândit la o ţară unde e nevoie de aşa ceva. Din vară am şi urmat cursuri de limba germană şi acum mă pregătesc pentru a dobândi certificatul care să-mi ateste nivelul de cunoştinţe pentru a comunica, să pot pleca“,  a precizat Mihaela Bercea.

Dificil pentru moaşe

Dornici de plecare sunt şi cei care au optat să urmeze specializarea moaşe, care se practică doar la secţiile de obstetrică-ginecologie. Pentru aceştia, ofertele de angajare par a fi şi mai reduse. „Am terminat Facultatea de Moaşe, care nu s-a deschis de mult timp. În România, nu sunt foarte multe posturi sau, dacă sunt, se ocupă cu pile.  Pe obstetrică-ginecologie, secţie pe care ar trebui să lucrez, posturile sunt blocate, iar cele care se eliberează se ocupă prin transferuri interne, pentru că şi salariile sunt mai mari. Se transferă de regulă asistenţi medicali generalişti şi nu se angajează moaşe“, a precizat Ana Eftemie. Întâlnirea cu angajatorii pentru străinătate nu i-a adus însă prea multe speranţe. Se caută cadre medicale cu experienţă, iar ea nu are pentru că nu a putut practica profesia. „Nu ştiu dacă voi putea să plec pentru că nu am experienţă şi mi s-a cerut. Eu nu am putut practica profesia pentru că nu am reuşit să mă angajez aici pe studiile terminate. Cu diploma de moaşe am lucrat ca asistent medical, că aşa se face la noi în ţară. În străinătate vorbesc actele“, a mai spus cadrul medical.

Pregătiţi să ia medicii specialişti

Multe dintre ofertele angajatorilor au fost însă şi pentru medicii specialişti, prezenţi însă în număr mic, cel puţin în primele ore de la deschiderea târgului. Ofertele erau în special din Franţa şi ţările scandinave. „Este final de an şi am rămas doar cu posturile pentru medicii specialişti“, a precizat Anca Dionisie, reprezentanta unei firme de recrutare. Domeniile medicale erau diversificate. „Specialităţile care se caută în acest moment sunt psihiatrie, ATI, cardiologie, nefrologie, gastroentrologie“, a spus Mirela Manea, de la alt stand cu oferte de angajare. Cei care vor să plece trebuie să aibă cunoştinţe avansate de comunicare într-o limbă străină. Pe la standurile respective au trecut mai mult medici care au mai lucrat în străinătate. „Eu am lucrat 20 de ani la Spitalul Militar din Lima. M-am întors în ţară în urmă cu doi ani. Am susţinut aici din nou rezidenţiatul şi am luat post la Spitalul din Lupeni. Condiţiile de aici şi salarizarea mă determină însă să îmi caut din nou loc de muncă în străinătate“, a spus unul dintre medicii interesaţi de oferta angajatorilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS