http://www.youtube.com/watch?v=kNgul4W-PAY
Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Lucian Anghel, care este şi director general al BCR Pensii, s-a aflat în Craiova zilele trecute, pentru o întâlnire cu studenţii economişti. Lucian Anghel – doctor în economie – ne-a acordat un interviu în exclusivitate, în care ne-a vorbit despre motivele pentru care nu trebuie să crească cota unică de impozitare, despre posibilitatea companiilor private de a se finanţa pe Bursă, dar şi despre pensiile private, ce deduceri de impozite avem şi ce ne aşteaptă la bătrâneţe. Anghel a explicat de ce nu este oportună majorarea salariilor bugetare şi a pensiilor şi a explicat, pe înţelesul tuturor, cât de mult ne afectează tăierea investiţiilor
Gazeta de Sud: Domnule doctor Lucian Anghel, de ce nu este oportună pentru România majorarea cotei unice în acest moment?
Lucian Anghel: Trebuie să rezolvăm probleme de colectare înainte să ne gândim la creşterea cotei unice. Şi, de asemenea, majorarea unor astfel de taxe importante, cum ar fi cota unică, trebuie să fie atunci când economia performează, când avem o creştere economică de 4-5%, atunci ne putem gândi la o majorare – deşi eu, personal, sunt împotriva acestei măsuri -, în condiţiile în care noi, ca produs intern brut, depindem foarte mult de consum. Cred că trebuie să ne gândim mai mult la ce ar trebui să facem pentru colectarea taxelor şi impozitelor fiscale, la reducerea evaziunii fiscale şi să vedem din ce surse putem să strângem bani pentru a face investiţii. Pentru că vedem că fondurile europene sunt foarte greu de absorbit şi nu cred că va plânge cineva la Bruxelles că România nu atrage fonduri europene. Noi trebuie să ne mobilizăm toate resursele interne ca să finanţăm proiecte de investiţii, care să genereze, în final, noi taxe şi impozite la stat, prin dezvoltarea activităţii economice.
GdS: Se discută despre creşterea salariului minim pe economie din 2014. Dar de ce se împovărează şi mai mult firmele private cu astfel de măsuri? Nu ar trebuie redusă fiscalitatea?
L.A.: Cred că este foarte important ca nivelul de salarizare în România să crească în relaţie directă cu creşterea productivităţii muncii. Cu toţii ne dorim să trăim mai bine şi acest lucru îl vom reuşi doar dacă vom produce mai mult şi vom reuşi să creştem produsul intern brut pe cap de locuitor. De fapt, acesta se va transforma, mai devreme sau mai târziu, în venituri salariale atât pentru mediul public, cât şi pentru mediul privat.
GdS: Desigur, dar doream să vă întreb dacă nu ar trebui lăsate firmele private să decidă singure majorarea salariului minim, atunci când îşi permit?
L.A.: Nu cunosc cifrele din spate şi ce calcule de natură fiscală au fost făcute, să se vadă ce impozite în plus se pot obţine prin această majorare a salariului minim, pentru că automat o majorare de salariu înseamnă şi taxe şi impozite mai mari.
GdS: Vă spun eu. Din calculele realizate de Gazeta de Sud la ultima majorare a salariului minim, efectuată anul acesta, costul în plus al unei firme era de 140 de lei pentru fiecare angajat.
L.A.: Deci, acest lucru înseamnă taxe şi impozite mai mari la stat (…). Este foarte importantă, într-adevăr, stimularea creării de noi locuri de muncă şi acest lucru se poate face, în principal, prin investiţii. Este important şi ce facem cu aceşti bani, în ce îi investim, ca pe viitor să genereze şi mai multe venituri, care nu trebuie să fie neapărat din taxarea muncii, ci poate din taxarea consumului. Sunt lucruri foarte importante, care să ne ajute pe termen lung, şi nu putem să le realizăm decât prin investiţii în economie, care să ne ajute să ajungem la o creştere constantă de 3-4%, ceea ce nu va fi foarte uşor.
Cerere de peste un miliard de euro pentru Romgaz, de la persoane fizice
GdS: Recent, a fost lansată pe Bursă compania Romgaz, prin listarea a 15% din acţiuni. A fost un succes. Dar de unde credeţi că au avut atât de mulţi bani lichizi persoanele fizice care au subscris pentru acţiuni la Romgaz?
L.A.: Este un succes istoric. Este cea mai mare tranzacţie realizată pe piaţa de capital, aş putea spune că este cea mai mare, chiar de la înfiinţare, iar această listare a Romgaz a pus România pe harta investitorilor internaţionali. În marile centre financiare s-a vorbit de o listare a unei companii româneşti care s-a încheiat cu un succes, ca urmare a suprasubscrierii atât pe tranşa de retail, cât şi pe tranşa de investitori instituţionali. Persoanele fizice, într-adevăr, au avut o cerere fabuloasă de peste un miliard de euro (cerere fermă). Probabil, atracţia aceasta deosebită pe care a exercitat-o Romgaz, care este o companie profitabilă, o companie cu un viitor de succes, a deschis apetitul unor români şi i-a făcut să investească. Probabil aceşti bani au fost o parte cash, probabil din depozite bancare, iar altă parte a provenit din diverse forme de împrumut pe care băncile şi brokerii le-au putut oferi clienţilor pentru acţiunile Romgaz. Interesul atât de mare nu poate decât să ne bucure că, teoretic, ar trebui să fie listată şi Hidroelectrica, şi aceşti români care au subscris în număr atât de mare la Romgaz probabil că vor fi la fel de interesaţi să subscrie şi pentru Hidroelectrica – o companie cu un potenţial mare de creştere a eficienţei şi a profitabilităţii.
GdS: Tocmai pentru că se pregătesc noi listări pe Bursă şi pornind de la experienţa cu Romgaz – aceea că investitorii mici (marea lor majoritate persoane fizice) primesc doar 7,5% din cât au subscris şi poate că au renunţat la depozite bancare pentru această subscriere -, vă întreb dacă pe viitor aveţi posibilitatea să propuneţi creşterea marjei dedicate micilor investitori?
L.A.: Decizia nu stă în curtea Bursei de Valori. Este o decizie a guvernului, a celor care sunt responsabili să realizeze aceste oferte publice. Trebuie să precizăm că faţă de Nuclearelectrica tranşa pentru investitorii mici a fost majorată la Romgaz.
GdS: De la 10% la 15%?
L.A.: Da şi chiar li s-au alocat aproape 20% în oferta Romgaz, pentru persoanele fizice. Ceea ce a surprins pe toată lumea a fost cererea enormă. De aceea discutăm de 1/18, adică ai primit doar 7,5% din ce ai cerut.
GdS: De unde vine această cerere?
L.A.: Cererea vine de la marfa pe care o pui spre vânzare, iar emitentul, Romgaz, atrage foarte mult. Sper ca la următoarele oferte guvernul să majoreze în continuare tranşa pe care o oferă micilor investitori şi poate că vor fi chiar două tranşe de retail: una pentru persoane fizice, care vor un anumit volum de acţiuni, şi alta pentru persoane fizice care doresc un număr mai mare de titluri. Este normal să avem o astfel de cerere, pentru că ofertele publice au fost puţine în ultimii ani şi este normal să învăţăm. Este normal să îmbunătăţim acest proces (…).
GdS: De ce credeţi că tot ezită statul să facă listarea Complexului Energetic Oltenia?
L.A.: Complexul Energetic Oltenia a fost menţionat de către oficialităţi, pe lângă alte companii, gen Electrica (pentru a fi listate pe Bursă – n.r.). Orice companie de stat are nevoie de un anumit proces de pregătire pentru listare. Procesul acesta durează. Chiar dacă ne-am dori să se întâmple acum, el e de durată. Chiar companiile bune, cele solide, ar trebui să îşi dorească să fie mai transparente. Vă daţi seama şi de Romgaz cât s-a discutat în ultima perioadă. Asta înseamnă inclusiv un succes mediatic, de imagine, când se vorbeşte despre astfel de companii. Şi acest lucru ar putea să-l aducă piaţa de capital, pe lângă transparenţă şi altele, probabil va încuraja creşterea eficienţei oricărei companii care se listează. Statul român sau guvernul este cel care în ultimii cinci-şase ani a făcut cele mai multe oferte publice, a reuşit să aducă pe Bursă companii precum Nuclearelectrica sau Romgaz şi probabil că vom mai vedea pe viitor oferte publice ale altor companii cu un viitor important, deosebit.
„În timp, vom vedea finanţare pe Bursă şi pentru companiile private“
GdS: De ce nu apelează la Bursă companiile private folosind, poate, modelul polonez, unde în jur de 100 de companii s-au capitalizat pe Bursa din Polonia?
L.A.: Polonia încearcă să dezvolte de 15 ani piaţa de capital. An de an, ei tot construiesc şi îşi dezvoltă piaţa de capital. Polonia a reuşit să accelereze dezvoltarea fondurile de pensii, care sunt unii dintre principalii cumpărători de acţiuni pe bursa de la Varşovia. Chiar discutăm de un nivel de 60 de miliarde de euro – la cât ajunseseră la un moment dat fondurile de pensii în Polonia, iar pe măsură ce se dezvoltă piaţa de capital, şi acolo ca şi în Turcia – care este alt exemplu de succes -, se dezvoltă în prima etapă prin aducerea companiilor de stat pe Bursă şi, automat, atrag după sine şi marii investitori internaţionali, atât persoane fizice, cât şi investitori locali instituţionali de genul fondurilor de pensii. Şi ei achiziţionează în continuare acţiuni. Ştiţi cum se spune, „Pofta vine mâncând!“. Şi la noi, în timp, vom vedea finanţare pe Bursă pentru companiile private. Pentru moment, Bursa asigură finanţare pentru companiile private doar prin intermediul bondurilor corporative. Deja, în ultimele luni, discutăm de trei emisiuni de bonduri corporative, care au reuşit astfel să intermedieze finanţări de peste un miliard de lei, finanţări pe termen lung, între trei şi cinci ani, prin intermediul emisiunii de bonduri corporative. Este o formă de finanţare aceasta şi în România este binevenită orice formă de finanţare care complementează finanţarea bancară, şi, pentru a trăi mai bine, pentru a avea un produs intern brut pe cap de locuitor mai mare, salarii mai bune, avem nevoie de finanţare. Trebuie să găsim surse alternative de finanţare, iar Bursa poate deveni pe termen lung această sursă de finanţare. Primii paşi s-au făcut cu listarea companiilor de stat, Transelectrica a fost anul trecut, Transgaz, Nuclearelectrica şi Romgaz – anul acesta, şi sperăm ca anul viitor să vedem Hidorelectrica pe Bursă. Statul dă o mână de ajutor creării unor surse alternative de finanţare a companiilor. Cred că este un lucru extrem de interesant şi de interes strategic.
„Pe piaţa de capital
se cumpără viitorul unei companii“
GdS: Desigur, dar gândind ca un investitor privat care are o companie în România. În momentul în care nu mai are finanţare bancară. Dacă firma este cu potenţial, i-ar fi uşor să se listeze la Bursă, însă din experienţa pe care o am în Craiova cu câţiva antreprenori locali ştiu că lor le-ar fi foarte greu să se descurce cu mai mulţi acţionari. Credeţi că acesta este motivul pentru care firmele private nu aleg această formă de atragere a capitalurilor pe Bursă?
L.A.: Întotdeauna există pro şi contra pentru fiecare formulă de finanţare. Dacă mergeţi la bancă, firma are nevoie de garanţii pentru a obţine finanţare. Piaţa de capital nu cere astfel de garanţii. Pe piaţa de capital se cumpără viitorul unei companii. Se acordă mare încredere în viitorul acelei companii, care se presupune că are o guvernanţă corporativă de top, astfel încât managementul acelei companii va reuşi să aibă o guvernanţă astfel încât preţul acţiunii să crească, astfel încât să dea dividende. Lucrurile acestea trebuie rezolvate în timp. Sunt convins că vom vedea companii private pe Bursă anii viitori, numai că acesta este un proces evolutiv foarte complex. Lucrurile acestea durează! Nimeni nu poate să fie pe Bursă pestre noapte. Şi mai este ceva: Bursa nu poate finanţa orice fel de companie. Ne-am dus la bancă şi ne-a refuzat creditul, ne-am dus la o firmă de private equity şi ne-a refuzat, ne-am mai dus nu ştiu pe unde şi nici de acolo nu am obţinut finanţare şi zicem, ei, hai să mergem să ne finanţăm pe piaţa de capital. Nu se poate! Bursa este pentru companii de succes, cu un management performant, care să le inspire investitorilor, inclusiv fondurilor de pensii – eu sunt director general al BCR Pensii – să dorească să investească în astfel de companii. Asta căutăm. Asta caută toţi investitorii instituţionali.
Statul oferă o deductibilitate de 400 de euro firmelor, pentru pensia privată
GdS: Vorbeaţi la Universitatea din Craiova că, pe viitor, bugetul de pensii publice va fi depăşit. Un lucru pe care nu ni-l spun guvernanţii, şi anume că nu vor mai fi bani de pensii. Ce este de făcut?
L.A.: Vom trăi din ce în ce mai mult. Vârsta noastră medie creşte. Asta înseamnă că vom avea pensie o perioadă mai mare de timp. Probabil, la nivel european pensiile vor fi mai mici ca valoare nominală, inclusiv în România, fiindcă vom trăi mai mult, iar statul nu va avea suficientă forţă financiară pentru unul-două decenii, pentru a susţine nivelul actual al pensiilor. Şi nu numai că vom trăi mai mult, dar România mai are o problemă cu acei „decreţei“, printre care mă număr şi eu, şi peste două decenii vor începe să iasă la pensie şi în urma lor vor fi generaţii mai puţin numeroase, care trebuie să plătească pensii unor generaţii de peste 65 de ani, deci peste vârsta de pensionare. Acest lucru nu se poate rezolva decât dacă noi conştientizăm situaţia, că omul va avea o pensie mai lungă ca durată şi are nevoie să pună bani deoparte pentru o pensie privată, probabil mai mică, la nivel real, decât o pensie de stat, şi atunci el trebuie să economisească pe toată perioada activă. Aşa cum se întâmplă în alte ţări, şi la noi se pot pune bani deoparte pentru pensia privată, Pilon III, unde statul oferă o deductibilitate de 400 de euro fiecărui român şi dacă nu fructifică această posibilitate înseamnă că impozitul de 16% pe venit îl donează statului. Este un nivel mai mare cu circa 300 de lei pe care îi plăteşte statului, decât dacă ar beneficia de pensia lui facultativă.
GdS: Dar ce viitor vor avea pensiile private pe termen mediu şi lung în România, având în vedere că unele state europene, printre care şi Ungaria, au naţionalizat activele de pensii private?
L.A.: Sunt două tipuri de pensii private. Unul despre care vorbeaţi şi dumneavoastră şi care este şi în Ungaria, şi anume Pilonul II, şi un alt tip, care este Pilonul III. Deductibilitatea de 400 de euro este pe Pilonul III, de care toţi beneficiem şi pe care o pierdem, dacă nu reuşim să investim în pensia noastră facultativă. Practic, sunt acei 300 de lei pe care noi îi pierdem. În Ungaria este poate una dintre cele mai mari greşeli strategice care s-a făcut, pentru că probabil s-a amputat din nivelul de trai al ungurilor pentru două decenii de acum încolo. Lipsa lor de cultură economică nu le-a scos în evidenţă faptul că, de fapt, lor li s-a tăiat din nivelul de trai după pensionare. Sper din suflet să avem acea brumă de inteligenţă, inclusiv dumneavoastră, eu şi alţii, să înţelegem că avem nevoie de Pilonul II şi mai ales de Pilonul III (Pilonul III nu se poate confisca, pentru că sunt banii dumneavoastră sau ai angajatorului). Pentru Pilonul II trebuie să avem această brumă de inteligenţă şi să ne dăm seama că ar însemna să transferăm de pe umerii deficitului bugetar pe umerii noştri nivelul de trai al nostru după ce ne vom pensiona. Dacă unii nu reuşesc să economisească, să pună ceva deoparte pentru bătrâneţe, atunci nu este normal ca ei să se bazeze pe pensie aşa cum se bazează actualii pensionari pe pensia de stat. Lucrurile se modifică, se deteriorează şi ca urmare a schimbărilor demografice care se întâmplă în România şi care ne vor lovi pe toţi care lucrăm în prezent.
Discuţii despre plafonarea pensiilor de stat
GdS: Dumneavoastră spuneaţi că state europene, cum ar fi Marea Britanie, au reuşit să plafoneze pensiile de stat la un anumită sumă. Este o astfel de soluţie viabilă în România în perioada viitoare?
L.A.: Eu cred că vom vedea la nivel european o astfel de plafonare a pensiilor de la stat, pentru că populaţia îmbătrâneşte la nivel european. Sunt oameni care vor trăi mult mai mult, la nivel european şi vor fi mult mai puţini contributori care să lucreze, astfel încât statele vor fi obligate să plafoneze pensia de stat şi să transfere povara pe umerii noştri, care va trebui ca pe perioada cât lucrăm să punem deoparte, gen pensie facultativă, nişte bani care sunt investiţi de fondurile de pensii, care aduc nişte randamente. Şi de aceea trebuie economisit prin pensia privată, care se şi moşteneşte, dacă e cazul, dacă decedăm înainte de a ne pensiona. Cred că este una dintre soluţiile de a plafona pensiile de stat, pentru că este foarte greu de crescut vârsta de pensionare. Deja, 65 de ani este o vârstă foarte mare de pensionare. Pentru femei este o vârstă foarte mare de pensionare în orizontul de timp 2035. Deci, ca să revin la întrebarea dumneavoastră, în momentul în care Marea Britanie a plafonat pensia de stat la 640 de lire, acest lucru a dus la transparentizarea unei stări de fapt, care se va întâmpla mai devreme sau mai târziu la nivelul tuturor statelor europene. Din păcate, lipsa de cultură economică ne face să nu sesizăm acest lucru. Ea se va întâmpla. Este implacabil acest ritm de creştere a vârstei medii şi a duratei de pensionare şi, practic, acest lucru se va transfera în Marea Britanie în cele 640 de lire sterline pe care le primesc. Eu când mă angajez am de la început o opţiune, fie mă bazez pe banii de la stat, de 640 de lire, fie pe parcursul perioadei pe care lucrez, lună de lună, an de an, contribui din salariul meu, plătesc mai puţin impozit la stat (pentru că statul britanic îmi dă o deductibilitate consistentă), îmi pun bani deoparte pentru a nu depinde de copiii mei când mă pensionez, pentru a avea bani de medicamente pentru o perioadă mai lungă.
GdS: V-aţi lansat la Craiova cartea „Economia pe înţelesul tuturor“ şi am văzut mulţi studenţi stând la coadă pentru autografe. Vă rugăm să ne spuneţi, pentru cititorii Gazetei de Sud şi pentru ascultătorii Radio Sud, care este cel mai important lucru pe care îl concluzionează cineva după ce citeşte această carte?
L.A.: Această carte,
mi-am propus să fie citită într-o seară. Sunt zece poveşti despre economie pe înţelesul tuturor. Cred cu tărie că, dacă vom creşte nivelul de cultură economică, atunci vom trăi cu toţii mai bine. Şi aceasta este concluzia: cu cât cunoaştem mai bine economie, cu atât putem să preîntâmpinăm anumite evenimente, să nu fim luaţi prin surprindere. Şi cred că este un fapt benefic pentru stabilitatea noastră financiară cunoaşterea unor termeni cum ar fi: produsul intern brut, deficit de cont curent, inflaţie, deficit bugetar, dobânda bancară, investiţia pe Bursă. Cred că sunt elemente pe care le întâlnim zi de zi, puţini cunoaştem cu adevărat ce stă în spatele lor, dar, desluşind cât de cât asemenea noţiuni economice, ne va da posibilitatea de a evita o serie de greşeli, chiar de natură financiară, pe care le facem.
GdS: La finalul interviului nostru, vă lansez o provocare. Aş dori să vă întreb care credeţi că ar trebui să fie politica fiscală a României în perioada 2014-2020, astfel încât să nu mai fie împovărate companiile şi să putem să trăim puţin mai bine?
L.A.: În opinia mea, nu vom putea trăi mai bine decât dacă România va avea în mod constant o creştere economică de 3-4%. Ca să ajungem la un asemenea ritm şi să nu ne supraîncălzim, adică să nu sară din nou inflaţia în aer sau deficitul de cont curent, avem nevoie să facem investiţii, investiţii în infrastructură. Dacă reuşim fără să împovărăm şi mai mult taxele şi impozitele – pentru că e foarte greu să taxezi mai mult, în condiţiile în care economia se târâie, doar prin faptul că ai o creştere economică de 2%, datorată mai ales vremii bune pentru agricultură, acest lucru nu te ajută să colectezi taxe şi impozite mai mari. Taxele şi impozitele se colectează dacă investim acum, pentru ca într-un alt mediu să generăm valoare adăugată în economie, valoare care se va întoarce într-o creştere economică şi va permite bugetului să încaseze mai mulţi bani. În prezent, vedem că tăiem din investiţii, pentru a majora pensii şi salarii. Este foarte greu să te dezvolţi pe termen lung tăind din investiţii, pentru că nu-ţi permiţi nici să creşti deficitul bugetar, din cauză că pieţele financiare te împrumută mult mai scump sau, la un moment dat, nu te mai împrumută deloc. Deci suntem într-o situaţie în care trebuie să supravieţuim o bună perioadă de timp şi să punem deoparte orice bănuţ pe care să putem să-l folosim cu precădere în investiţii strategice, importante, care ar putea să dezvolte inclusiv business-uri. Aceste investiţii trebuie să se dezvolte în parteneriat public-privat. Sau, de exemplu, Polonia vinde 260 de companii de stat (vinde părţi minoritare sau chiar majoritare), iar banii obţinuţi îi include Polonia într-un fond de investiţii. Deci banii respectivi nu se duc pe salarii sau pensii… Să se dezvolte natural economia şi, astfel, ne vom putea permite să plătim mai bine şi doctorii, şi profesorii, şi poliţiştii, spre exemplu.
