16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Noul CA al Tarom

Ministerul Transporturilor a revocat întreg Consiliul de Administraţie al Tarom, în contextul conflictului dintre membrii acestei structuri de conducere şi CEO-ul companiei, Christian Edouard Heinzmann, conform Mediafax.
Noul Consiliu de Administraţie numit de Ministerul Transporturilor este alcătuit din Dante Stein – consilier al primului ministru, Manuel Donescu -secretar de stat în Ministerul Trasporturilor, Florin Luca – consultant strategie bancară, Bogdan Speteanu – director general BCR Leasing şi Răzvan Filipescu – preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism.
În prima şedinţă a CA va fi ales şi noul preşedinte al Consiliului de Administraţie dintre cei cinci noi membri.
Consiliul de Administraţie revocat a fost format din Dan Pascariu, Valentin Macec, Ciprian Lăduncă, Marius Ghenea şi Dumitru Prunariu.
Purtătorul de cuvânt a mai spus că ministerul a propus noului CA al Tarom să analizeze în perioada următoare activitatea preşedintelui executiv al Tarom, Christian Heinzmann şi modul în care acesta şi-a îndeplinit atribuţiile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS