24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePonta: Există posibilitatea unor majorări salariale în 2014

Ponta: Există posibilitatea unor majorări salariale în 2014

Premierul Victor Ponta a reafirmat, vineri, la Sibiu, că „nu se măreşte cota unică” de impozitare şi a precizat că în discuţiile cu reprezentanţii FMI au fost luate în calcul majorări salariale cel puţin pentru „medicii rezidenţi şi alte categorii ţintite”, conform Mediafax.
Victor Ponta a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că se discută cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene posibilitatea unor majorări salariale în 2014, dar a afirmat că acestea vor viza „categorii ţintite”.
„Ţara este interesată ce facem cu salariile şi asta am discutat şi ieri (joi – n.r.) cu domnul Chiţoiu, care a discutat şi azi (vineri – n.r.) cu cei de la FMI şi de la Comisia Europeană apropo de ce anume dintre salarii… că nu o să fie… mai bine zis, dacă mărim toate salariile cu doi la sută, nu are o logică şi să încercăm să mărim la medicii rezidenţi şi la alte categorii ţintite salariile”, a declarat Victor Ponta.
Întrebat ce taxe şi impozite se discută cu FMI, dacă nu se măreşte cota unică de impozitare, Ponta a răspuns: „Eu am spus şi tot spun că nu se măreşte cota unică, dar degeaba spun. Peste zece minute veţi vedea că în trei ziare şi o televiziune va apărea că măresc cota unică. Eu vă mai spun: nu se măreşte, dar spun degeaba”.
Premierul a continuat: „Celelalte chestiuni care ţin de construcţia bugetară a anului 2014 sunt discutate de vicepremierul Chiţoiu şi numai la finalizare ne va anunţa şi vom lua o decizie. (…) În timpul negocierilor nu are sens să discutăm”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS