Documentarul de promovare a României “Wild Carpathia 3” a avut avanpremiera

Autori


Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, alături de Autoritatea Naţională pentru Turism, a organizat, ieri, avanpremiera documentarului de promovare a României, Wild Carpathia 3. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Ministrului Delegat pentru IMM-uri, Mediu de afaceri şi Turism, Maria Grapini, Excelenţa sa Martin Harris, Ambasador al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord,  Rovana Plumb, Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Doina Pană, Ministrul Delegat pentru Dialog Social, Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi în prezenţa unui număr mare de Ambasadori ai Misiunilor străine în România, reprezentanţi ai Asociaţiilor şi Federaţiilor din Turism, Ambasadorii Onorifici ai Turismului Românesc, reprezentanţi ai celor mai importante companii străine şi româneşti, jurnalisti.

În cadrul acestei seri de gală a fost transmis un mesaj pentru România din partea Alteţei Sale Regale, Prinţul de Wales:

„Unul din motivele pentru care întotdeauna mi-a făcut mare plăcere să revin în România este frumuseţea naturală extraordinară a peisajelor sale şi a pădurilor sălbatice virgine din Munţii Carpaţi”, a spus printre altele prinţul Charles în scrisoarea transmisă.


În cadrul discursului sau, Maria Grapini, Ministrul Delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism a mulţumit în mod expres Alteţei Sale Regale, Prinţul de Wales, pentru eforturile depuse în promovarea frumuseţilor şi tradiţiilor României, inclusiv în cadrul acestui documentar. Conştientizând valoarea inestimabilă a resurselor naturale şi culturale româneşti, doamna Ministru Maria Grapini intenţionează să continue sprijinirea conservarii acestora pentru generaţiile viitoare, deoarece autenticul românesc este parte integrantă a valorilor europene.

Realizat de către echipa Travel Channel şi Almond Films, Wild Carpathia  aduce în atenţia întregii lumi tradiţiile şi obiceiurile româneşti, contribuind la promovarea României pe plan internaţional şi la dezvoltarea sectorului turistic autohton. Documentarul prezintă bogăţiile şi frumuseţile României la adevărata lor valoare, descriind cu fidelitate câteva dintre experienţele unui turist care se aventurează pe meleagurile noastre.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 31 octombrie 2013

Actualitate

» Ponta acuză CC că sprijină evaziunea fiscală
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Ritmuri rock şi clasice la „Mozart Rocks“
» Bancul zilei
» Nicoleta Manu, în cărţi pentru şefia Spitalului Judeţean Târgu Jiu
» Sechestru pe sediul Primăriei Dârvari
» Băcănia deţinută de Condescu şi Berbecel, închisă de Poliţia Locală
» 14 capace dintr-o lovitură
» Craiova este un oraş frumos, ca şi femeile de aici!
» Arendaşul, stăpân pe pământurile oamenilor din Giubega
» Valeriu Zgonea: Posturile publice de radio şi televiziune trebuie să se adapteze cerinţelor publicului tânăr
» Conferinţă pe tema medierii
» Populaţia de romi din Marea Britanie este una dintre cele mai mari din Europa Occidentală
» Edward Snowden s-a angajat la o companie online din Rusia
» Cutremur puternic în estul Taiwanului
» Documentarul de promovare a României “Wild Carpathia 3” a avut avanpremiera
» Expiră termenul de care dispuneau susținătorii primelor inițiative cetățenești europene
» Liviu Dragnea: „Descentralizarea, modalitate de aplicare a principiilor Cartei Europene a Autonomiei Locale”
» Comisia propune cotele de pescuit în Oceanul Atlantic și în Marea Nordului pentru 2014

Local

» Olguţa, înfrântă din nou la Judecătorie
» Primarul Craiovei îşi pune în cap suporterii FCU
» Club de o sută de locuri pentru vârstnici
» Jocuri video pentru copiii cu deficienţe de auz din România
» Campania „Olteni pentru olteni“ a ajuns la inimile craiovenilor
» Craiova, puntea de legătură a Olteniei cu Europa
» Cufărul cu nestemate
» DNA a pus sechestru pe conturile a 40 de societăţi şi pe 50 de imobile
» Carne de cal, în conserve româneşti etichetate “vită” şi vândute în M. Britanie
» Fiul unui primar din Mehedinţi, ridicat de DNA
» Tel Drum SA asfaltează Râului şi Caracal
» Vâlcea: Percheziţii la suspecţi de evaziune fiscală
» Seminar pe tema alimentaţiei, la Asociaţia Vasiliada Târgu Jiu
» Români, arestaţi în Franţa în timp ce furau din cimitir

Gorj

» Cu sabia într-o mână, cu halba într-alta
» Caragea, din nou în verificări
» Încă se caută candidaţi pentru Şcoala Populară de Artă

Sport

» Selecţionata Doljului, cu gândul la semifinale
» CSU, victorioasă cu Sporting Piteşti
» FCU mută frontul la Arad
» Ora de sport – Invitaţi Dorel Toma, antrenorul selecţionatei Doljului, şi Eugen Rioşanu, mijlocaşul echipei FC Universitatea Craiova
» Voleibaliştii craioveni continuă în Cupa CEV
» „Turbo“ Rade şi-a dus legiunea spre victorie
» Fotbal – The Telegraph: Pantilimon a făcut destul pentru ca Pellegrini să îl folosească şi în campionat

Sanatate

» Programul naţional de transplant de cornee pe anul 2013, derulat la nivelul Spitalului Militar Central

Educatie

» 195 de ani de Învăţământ Tehnic Superior în România

Magazin

» Horoscop
» Plata cu cardul la vânzătorii ambulanţi din Suedia
» Sânge artificial made in România
» Transportul cu metroul se scumpeşte

Opinii

» Premierul Ponta şi evaziunea fiscală

Top