8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeputaţii dezbat moţiunea simplă depusă pe Codul insolvenţei

Deputaţii dezbat moţiunea simplă depusă pe Codul insolvenţei

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate la această oră prima moţiune simplă depusă în această sesiune parlamentară, informează Agerpres.ro. Moţiunea iniţiată de grupurile parlamentare ale PP-DD şi PDL poartă numele „Opriţi instituţionalizarea inchiziţiei audiovizualului şi manipularea democraţiei”. Prin aceasta, iniţiatorii cer „încetarea imediată a atacurilor asupra mediului de afaceri şi a presei independente, revocarea imediată a Ordonanţei de urgenţă privind Codul insolvenţei, punerea în dezbatere publică a acestui subiect deosebit de important şi adoptarea acestuia de Parlament prin lege, şi nu prin OUG”. Semnatarii moţiunii arată că Ordonanţa privind Codul insolvenţei încalcă Constituţia şi acordurile asumate de ţara noastră cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.

La şedinţă sunt prezenţi 221 de deputaţi, textul moţiunii este citit în plen de deputatul PP-DD Liliana Mincă, iar punctul de vedere al Guvernului va fi prezentat de ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS