Cristina Şchiopîrlan, Valentina Gheorghiu, Angela Ilioiu sunt trei doamne care jonglează cu arta fotografică de mai bine de trei decenii. Le-am întâlnit în unul dintre cele mai cunoscute şi vechi studiouri foto din Craiova. De-a lungul anilor au imortalizat pe hârtia foto evenimentele importante din viaţa craiovenilor, şi nu numai, căci, atunci când studioul în care mai lucrează şi astăzi îşi deschisese porţile nu existau foarte mulţi fotografi profesionişti în oraş.
Au îmbogăţit albumele de familie, imortalizând pe pelicula foto aniversarea de un an a copilului, cu tortuleţul confecţionat în studio şi care îşi mai găseşte şi astăzi locul undeva pe o măsuţă dintr-un colţ, ca o amintire din vremuri de demult. Astăzi, alt tort mai modern i-a luat locul în poze, dar cel vechi continuă să spună povestea fiecărui mofturos surprins de aparatul foto. În acest studio au păşit şi părinţii săi, în ziua cea mare în care şi-au unit destinele. Şi la botez tot aici au venit cu mic cu mare. Şi bunica sau bunelul îl mai aduceau din când în când pentru a adăuga o amintire frumoasă în paginile unui album de familie. Şi pentru că uneori mofturosul îşi uda faţa cu câte o lacrimă, doamnele de la studio făceau ele ce făceau şi i le ştergeau, pentru a imortaliza chipul luminos şi vesel al mofturosului. Prea mic de statură, era urcat pe un scăunel special şi de aici numai un clic şi o lumină puternică transformau clipa într-o amintire frumoasă.
Vremea aducerilor-aminte
Şi astăzi printre puţinii clienţi care mai trec pragul studioului foto din centrul Craiovei se numără şi câte un mofturos care, frumos îmbrăcat, stătea deunăzi pe scăunelul special. Păşeşte şi acum cu emoţie alături de copilul său, retrăind clipele când, însoţit de bunici sau părinţi, venea la poze, la studio. Mărturiseşte celor trei fotografi că a mai trecut pe acolo, răscolind şi în mintea lor amintirile începutului lor în tainele artei fotografice surprinse de camera foto.
„Erau mai multe centre foto în Craiova, în afară de al nostru: lângă Periniţa, dar şi în fiecare cartier, în Craioviţa Nouă, Brazdă, lângă Baba Novac, Lăpuş, toate cu studiouri, nu de mărimea acestuia. Noi aveam aici două laboratoare alb-negru, unul de retuş. Totul se lucra manual. Prima dată se făcea poza pe plan film. Se încărca o casetă cu un plan film de la Azo Mureş, se băga pe o şină a aparatului. Se poza cu obiectiv, căci aşa era aparatul conceput să imprime prin obiectiv lumina şi apoi se descărcau plan filmele într-o cutie neagră perfect închisă. Totul la întuneric. Când se adunau 20-30 de clişee, se intra la developat în laborator. În tasele de plastic, în care se puneau băile cu argint, se mişcau unul după altul clişeele. Se developau, se fixau în altă tasă, căci băile nu trebuia să se amestece, se distrugeau chimic. Apoi se spălau. Cum apa avea impurităţi, deseori se zgâriau şi apoi intrau la retuş. Retuşerul lua şi zgârietura, şi ridurile la acoperit. Existau creioane cu ph moale, tare. Creionul era atât de ascuţit încât trebuia să fii foarte atentă unde îl pui. Să ştii unde şi cum. Se retuşa totul. Erau nişte pulturi (dispozitiv special – n.r.) negre care aveau în spate un bec. Becul lumina în cutia neagră şi clişeul se punea pe geamul semimat. Venea lumina din spate, clişeul era negru şi aşa se vedea imaginea în negativ. După retuş, se duceau la aparatul de mărit să se lucreze, de la mărimea cea mai mică la cea de tablou. Era multă muncă. Atunci chiar se retuşa. Acum, ele se fac numai în programe de calculator. Ochiul retuşorului vedea ceea ce clientul nu trebuia să vadă la finalul pozei, pungile de sub ochi, cearcănele, totul se acoperea cu creion prin haşurare, cu ajutorul tehnicilor învăţate la şcoli. Apoi a venit tehnica pozei color, înainte de ‘80. Era o tehnică complicată, pentru că, spre deosebire de alb-negru, colorul avea temperatura de prelucrare a pozei mult mai mare. 38 de grade măsura temperatura în baia specială şi toate tasele trebuia încălzite. Era nevoie să se menţină o temperatură constantă“, povesteşte cu drag Cristina Şchiopîrlan.
Deşi munca lor a generat uneori probleme de sănătate, nu au renunţat la mult iubitul aparat foto şi la munca din laboratorul în care se nasc pentru a fi imortalizate cele mai frumoase amintiri din viaţa unui om. „Chimicalele pe care le foloseam erau toxice. Ele emanau nişte noxe. Aveam o hotă care trăgea aburul, dar cât din cantitatea emanată? Stăteai deasupra tasei, unde baia avea 38 de grade. Şi inhalai toate acele noxe. Uneori, îţi apăreau bube pe mâini, căci mănuşile nu erau atât de lungi încât
să-ţi acopere tot braţul. Ţin minte că într-o zi, călătorind cu autobuzul, o bărânică de lângă mine m-a întrebat: «Maică, dar tu ai râie?». Şi, totuşi, merita. Îmi place studioul. E altceva“, a completat Cristina Şchiopîrlan.
Mândria Craiovei
Odată cu apariţia tehnicii color, laboratorul din Craiova a achiziţionat un aparat Duster. După Bucureşti, Bănia a fost singura care a dispus de un astfel de aparat. „Avem şi astăzi Duster-ul, singurul aparat de poze color, la mărime mare, de tablou. De asemenea, am păstrat din vechiul laborator aparatele de mărit, un aparat de fotografiat care are peste 150 de ani. Piesă de muzeu“, se mândresc doamnele din studioul craiovean.
Au stat aplecate asupra lor, au lucrat cu ele şi astăzi când tehnica modernă le-a luat locul nu le-au uitat. Le şterg de praf, pentru a reînvia amintirile de ieri. Au încercat să le păstreze în cufărul sufletului, dar şi într-una din camerele studioului. Nu ai cum să uiţi anii aceia când erai părtaş la toate bucuriile semenilor tăi, de la momentul celebrei poze a bebeluşului în pielea goală, până la anii de şcoală şi chiar nunta. Deşi şi astăzi le-am găsit cu aparatul în mână, se simte totuşi un regret. Tânjesc după anii de glorie al studioului foto. „Rareori mai vine o fată tânără pentru a face o şedinţă foto. Şi atunci de dragul amintirilor o pozezi până se satură. E mare păcat că nu ne este apreciată munca. O poză adevărată nu se naşte la o singură apăsare de buton. E o prefigurare a imaginii, trebuie să ai în minte ceea ce vrei să transpui în fotografie, dar lucrul acesta îl ştiu doar adevăraţii fotografi“, a precizat Valentina Gheorghiu, care peste puţin timp se va pensiona, păstrând doar amintirea celor peste 30 de ani petrecuţi în studioul foto.
