Teo Matican este unul dintre copiii cu care trebuie să ne mândrim. În ciuda paraliziei sale cerebrale, care l-a întârziat din mai toate punctele de vedere, el a reuşit să devină un înotător, un schior şi un ciclist de succes. Cu ajutorul celor din jur, a reuşit să se apropie atât cât se poate de normalitate, iar între 8 şi 10 octombrie va reprezenta cu mândrie Craiova la Jocurile Regionale Special Olympics de la Reşiţa.
Teo e un copil simpatic. Dincolo de gesturile sale controlate mai greu şi de vorbele pronunţate ca un gângurit, privirea lui Teo ascunde o căldură pe care n-o vezi, de regulă, în ochii unui adolescent. Încă de acum 16 ani, de când Teo a venit pe lume pe 1 iulie, părinţii săi, ambii medici, au început să-şi dea seama că unele lucruri nu sunt în regulă. „Din prima zi ne-am dat seama că sunt probleme, au fost clipe extrem de grele. Ni se părea că nu răspunde la stimuli sonori. E un diagnostic complicat; el are o deficienţă de coordonare, primeşte impulsuri parazite şi are mişcări parazite. Sinapsa e blocată de bilirubină şi, la orice comandă primeşte creierul, trebuie să facă cel puţin o sinapsă în plus“, povesteşte Sorin Matican, tatăl unui copil cu dizabilităţi intelectuale devenit un real exemplu pentru societate. La Teo, totul este întârziat, inclusiv creşterea, iar speranţele recuperării totale sunt încă incerte.
Scrie un rând
în 30 de minute
Copilul cu ochii ciocolatii, campionul Teo, a fost integrat încă de la grădiniţă în învăţământul de masă. Băiatul este un rezultat şi un succes al integrării. Acum, el reuşeşte să scrie un rând într-o jumătate de oră, având probleme cu mişcările fine, dar se descurcă mai bine la computer. O mare surpriză pentru toată lumea din jurul său a fost evaluarea naţională. „8,15 la matematică la evaluarea naţională e un rezultat fantastic pentru un copil cu întârzieri. Mi se pare nerealizare pentru cei care sunt sub el, dar, într-adevăr, pare uşor când munceşti şi când ajungi la nişte rezultate. Privim mai cu modestie. Când m-am dus şi am văzut colegi de-ai lui cu note de 2 sau 5, copii care se meditau, copii care aveau numai medii de 9 şi de 10 în timpul anului… Nu ştiu ce e mai tragic: el că are o tragedie a lui sau ei că nu învaţă şi nu-şi respectă viaţa lor?!“, crede tatăl lui Teo, care, alături de soţia sa, au fost tari ca o stâncă pentru ambii copii. Căci mai au o fată, studentă în anul I la medicină.
Pentru acest miracol de copil, schiul este sportul preferat, el mai practicând înotul şi ciclismul pe biciclete speciale. Este campion la toate. Înoată şi merge pe bicicletă de trei ani, iar de schiuri s-a apropiat în urmă cu opt ani. „Când mergea la schi, la început, cădea, îl ştergeam, îmi părea rău şi îi spuneam să mergem şi nu voia. Prin ambiţia şi dăruirea lui am învăţat şi noi alături de el şi l-am încurajat mereu când a început să obţină nişte rezultate. […] Nu vă imaginaţi că înoată fantastic. Am continuat cu înotul cu pluta, am fost de două ori campion naţional la înot asistat, iar cu ajutorul lui Carmen Bunaciu am scăpat de plută şi înotăm liber“, povesteşte domnul Matican, mândru şi optimist pentru copilul său. Pentru sportul lui preferat, Teo a adus argintul tocmai din Austria, de la Kraisberg, a participat şi la Azuga de două ori, însă cea mai importantă realizare a lui este prezenţa la Jocurile Mondiale Special Olympics de Iarnă, unde a luat medalia de bronz la slalom, locul patru la superuriaş şi locul şapte la slalom uriaş.
În viitor, ar putea să-i înveţe pe cei care sunt ca el
A fost ajutat la fiecare pas în această viaţă, mai ales în ceea ce priveşte sportul. Cea mai bună şansă a lui, în viitor, este de a-i învăţa pe alţii ceea ce a fost învăţat şi el. „La el au fost multe luni, a fost ţinut cu mâna pe picior, pe schiuri, să facă mişcarea. La el trebuie mult exerciţiu. Acesta este şi al treilea an de mers pe bicicletă cu roţi ajutătoare. Nu ştiu dacă vom merge pe bicicletă, încercăm să mergem spre tricicletă la paralimpice. […] Cel mai important e să facă mişcare, de asta îl încurajăm. Până la urmă asta e şi speranţa noastră, ca, terminând liceul la clasa sportivă, să poată să se facă instructor. Şi cu ceva postliceal, pedagogic, să poată, printr-o fundaţie sau chiar la stat, să ajute copiii cu dizabilităţi să se integreze mai uşor prin sport, să poată să-i înveţe să facă ciclism, schi, în domeniile în care are rezultate“, povesteşte Sorin Matican, în timp ce Teo îl priveşte necontenit.
Tatăl băiatului explică faptul că ţin pasul cu greu, dar sunt acolo. Teo are deficit de coordonare, de atenţie, iar la el toate mişcările trebuie să fie conştiente, altfel devin haotice. „Când are motivaţie, are şi o coordonare mai bună. Când este un subiect care îl interesează, vorbeşte mai clar. La el inclusiv schiul sau mersul trebuie să fie nişte mişcări conştiente“. Îl întreb pe Teo ce-i mai place să facă şi spune, mai clar ca de obicei, că îi plac jocurile cu nave şi de strategie, dar şi reacţiile chimice. Când era mic, voia să se facă tanc, nu tanchist, şi este foarte pasionat de tot ceea ce înseamnă armată. Ştie modelele de arme şi de tehnică militară şi uimeşte în continuare oamenii cu inteligenţa sa.
„Zi de zi te lupţi pentru orice drept“
Lupta cu sistemul i-a ajuns şi pe soţii Matican. Au fost refuzaţi, uneori, de instituţii ale statului, fără nici o explicaţie, au existat profesori care s-au temut de băiatul lor, dar ei muncesc în continuare. Un lucru interesant este că mama lui Teo este psihiatru de copii, iar propriul băiat i-a fost pacient. Sorin Matican spune că zi de zi „te lupţi pentru orice drept. E greu. În ceea ce priveşte învăţământul, ar trebui să adaptăm învăţământul pe copii, nu invers; nu facem nişte marionete. Avem legi, dar nu avem norme“. În ciuda acestor lucruri, viitorul lui Teo se conturează frumos. „A câştigat cursa de la Hamburg la ciclism pentru biciclete speciale. Acum am primit o invitaţie la înot la Monaco în martie 2014, alături de încă alţi trei sportivi şi de înotătoarele Anca Pătrăşcoiu şi Carmen Bunaciu. Toate astea au nevoie de implicare, muncă şi efort. Eu nu mai lucrez, sunt dedicat lui, sunt nişte sacrificii, plus deplasările. Recunosc că am ajuns şi noi la fundul sacului şi cu cea mai mare plăcere primim ajutor“, admite tatăl.
Teo e foarte bucuros şi-i face semn părintelui său. Ne întreabă: „Pot să spun şi eu ceva?“. „Da, Teo, spune“, îi zicem. „În mai…“. Ştim amândoi ce urmează să spună. În mai 2014, Teo va purta flacăra olimpică la Jocurile Naţionale Special Olympics, care vor avea loc la Craiova. Acolo, lumea va putea să-l cunoască pe tânărul şi specialul nostru campion, alături de alţii care au dizabilităţi intelectuale, dar care au reuşit, cât de cât, să-şi depăşească condiţia. Este singurul „special olympic“ care a participat la Hamburg, cel mai bun „special olympic“ din Oltenia, iar între 8 şi 10 octombrie va înota şi va face gimnastică adaptată, „de armată“, aşa cum o numeşte chiar Teo, la Jocurile Regionale Special Olympics de la Reşiţa. Teo e plin de iubire şi de înţelegere. Sentimentele negative sunt rare, el fiind mai mereu bucuros. Cu zâmbetul pe buze ne-am spus „la revedere“, cu promisiunea că rămânem prieteni. Prieteni speciali.
