17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIonuţ, elevul de argint al Olteniei

Ionuţ, elevul de argint al Olteniei

Elevul Ionuţ Voinicu, din Slatina, este motiv de mândrie pentru toată ţara, dar mai ales pentru olteni. Într-o perioadă în care învăţământul românesc are multe bube, Ionuţ, elev la Colegiul Naţional „Ion Minulescu“, a câştigat medalia de argint la Olimpiada de Ştiinţe ale Pământului din Mysore-India.
Desfăşurată în perioada 11-19 septembrie, la olimpiadă au participat 100 de liceeni din 28 de ţări. În acest an, ţara noastră a fost reprezentată de patru elevi de la licee din Slatina, Craiova, Bucureşti şi Timişoara. Prin aceşti copii de excepţie România a reuşit să se claseze pe locul III în lume, după Coreea de Sud şi Taiwan, şi la egalitate cu Japonia şi Thailanda.
GdS: Cum ai reușit să câștigi medalia de argint la Olimpiada de Științe ale Pământului din India?
Ionuţ Voinicu: Pentru început am aflat de calificarea la etapa internaţională a concursului la sfârşitul lunii iunie, iar pentru mine asta a reprezentat o adevărată reuşită. Bineînţeles că nu a fost de ajuns calificarea, aşa că am continuat să mă pregătesc, începând cu jumătatea lunii iulie. Imediat după pregătirea lotului lărgit, constituit din primii zece elevi clasaţi la Olimpiada Naţională „Ştiinţele Pământului“, care s-a desfăşurat la Bucureşti în luna aprilie – în vacanţă, şi nu în Săptămâna „Şcoala altfel“ şi susţinerea celor două baraje –, am avut o excursie organizată de fosta doamnă dirigintă la Londra. După o pregătire constantă, am reuşit să obţin şi rezultatele.
GdS: În spatele unei asemenea reuşite există multă ambiţie şi muncă. Cât ai învăţat ca să ajungi la această performanţă?
I.V.: Mă pregăteam aproape zilnic cu doamna director, profesor de geografie Aurelia Cotoşman cam cinci-şase ore, iar în weekend aprofundam ce discutam cu doamna profesoară, căutam pe internet mai multe detalii, citeam din cărţi şi tot aşa. Am încercat ca această olimpiadă să nu reprezinte un stres pentru mine şi am învăţat din plăcere. Eu nu sunt tipul de elev care să stea la propriu cu burta pe carte, să tocească, să se streseze cu învăţatul, mai bine învăţ ceva liniştit, logic şi cu plăcere şi reţin mult mai repede, informaţia întipărindu-se în minte mai mult timp decât dacă aş toci.

Ionuţ are în palmares mai multe medalii de aur, argint şi bronz

GdS:  Ai multe medalii de aur şi argint în palmares la ce concursuri ai mai participat?
I.V.:  Bineînţeles că am participat la foarte multe concursuri şi olimpiade. În gimnaziu, pasiunea mea era matematica, fiind treptat înlocuită de chimie. Am participat la nenumărate concursuri de matematică, cele mai importante fiind Şcoala cu Ceas, la care am obţinut două medalii de argint, în clasa a VIII-a, şi o medalie de bronz în clasa a VII-a. A urmat concursul „Pitagora“, la care am obţinut medalie de aur şi premiul I în clasa a VII-a, dar şi concursul „Vertical“, unde am concurat atât la română, cât şi la matematică şi am obţinut locul I şi multe altele. Începând cu clasa a VII-a, de când studiez chimia, am participat în fiecare an la Olimpiada Naţională, unde am obţinut de fiecare dată menţiune şi menţiune specială în clasa a VIII-a. Cu siguranţă şi anul acesta şi la anul voi participa din nou la etapa naţională, iar eu sper ca măcar o dată, dacă nu, chiar de două ori, şi la etapa internaţională. De asemenea, în clasa a VII-a am participat şi la Olimpiada Naţională de Fizică.
GdS:  Ai reuşit să cunoşti şi o parte din cultura asiatică. Cum s-a desfășurat olimpiada din India?
I.V.: Olimpiada Internaţională din India a fost foarte bine organizată. Am ajuns pe 11 septembrie şi am fost întâmpinaţi cu o cină de bun venit în aceeaşi zi, urmând ca în dimineaţa următoare să aibă loc Festivitatea de Deschidere. Tot a doua zi am participat şi la o excursie în oraşul Mysore, unde am vizitat Biserica „Sf. Philomena“ şi grădina zoologică, dar şi celebrul palat din Mysore. În ziua de 13 am vizitat templele de la Belur şi Halebeedu şi cea mai mare statuie monolitică din lume de la Shravanabelagola.
Pe 14 şi pe 15 am avut probele, proba teoretică împărţită în două ore geologie şi două ore atmosferă, hidrosferă şi astronomie. Ziua următoare am dat proba practică, când am fost împărţiţi în nouă grupuri de câte 12 elevi, iar proba, cu tot cu transportul pe teren şi înapoi în campus şi cu aşteptat, a durat aproape zece ore. Am avut un test pe teren la geologie, unul la atmosferă şi teste practice, iar în sălile de clasă am dat probe la aceleaşi materii ca la proba teoretică. A fost destul de dificilă olimpiada prin faptul că în România aceste materii nu se studiază la şcoală, însă în Asia se studiază. Cu toate acestea, am ieşit la egalitate ca medalii cu Japonia şi Thailanda, o medalie de aur şi trei medalii de argint, fiecare câte una şi după Coreea de Sud şi Taiwan cu trei medalii de aur şi una de argint fiecare participant. În plus, datorită acestei olimpiade, mi-am făcut prieteni din toată lumea, ţinem legătura pe facebook şi pe skype.

„În noiembrie, va avea loc premierea olimpicilor internaţionali şi tot atunci ni se vor acorda bani şi burse“

GdS:  Alături de tine a mai câștigat olimpiada de argint şi un băiat din Craiova. Ați rămas prieteni?
I.V.: Pe Dan Mirea, din Craiova, îl cunoşteam de dinainte de această olimpiadă pentru că am participat împreună şi la alte concursuri. Am rămas prieten şi cu ceilalţi băieţi din ţară, cu cei din Bucureşti şi Timişoara.
GdS:  Datorită vouă, România a obținut locul trei mondial la această olimpiadă, cum v-a susținut statul român?
I.V.: Statul român ne-a susţinut prin achitarea taxei de participare în valoare de 1.000 de euro de echipă, prin decontarea biletelor de avion şi prin asigurarea pregătirii noastre la INMH, Muzeul de Geologie, Observatorul Astronomic din Bucureşti şi la Institutul Naţional Pentru Fizica Pământului.
În noiembrie, va avea loc premierea olimpicilor internaţionali şi tot atunci ni se vor acorda bani şi burse timp de un an. De asemenea, şi Primăria Slatina a hotărat să mă premieze cu 5.000 de lei şi pe fiecare profesor pregătitor cu 500 de lei. Însă, există şi lucruri de care avem nevoie să evoluăm şi încă nu le avem. În primul rând, este vorba de materiale pentru proba practică, pentru că la olimpiada naţională de chimie se cer anumite competenţe practice, iar aparatura necesară nu există în majoritatea şcolilor din ţară deoarece este foarte scumpă şi nu este necesară pentru materia de la clasă, aşa că există doar în universităţi. Însă, doamna director a centrului de excelenţă din judeţul Olt, Aurelia Tănase, ne-a asigurat că va face un parteneriat cu Universitatea din Craiova. De asemenea, avem nevoie şi de cărţi,  mă refer aici la cărţi din străinătate, în limba engleză. Cărţile vechi româneşti erau foarte bune la momentul publicării, însă ştiinţa a evoluat şi avem nevoie şi de altele mai recente.

„Marea problemă a generaţiei noastre o reprezintă anturajele, băutura fumatul şi, mai ales, drogurile“

GdS:  Având în vedere stadiul în care se află învăţământul românesc, care sunt planurile tale pe viitor, te gândești să studiezi la o universitate din Occident?
I.V.: Momentan, mă gândesc că pot face facultatea în România, iar apoi, în funcţie de oferta de muncă, să rămân în România sau să plec în străinătate. Consider că învăţământul românesc este încă calitativ, însă oferta de muncă este foarte săracă, mai ales în domeniul în care doresc eu să profesez. Problema este cea a angajabilităţii, şi nu cea a calităţii învăţământului. De asemenea, diplomele de la facultăţile româneşti sunt recunoscute şi pe plan internaţional, însă nu toate diplomele de la facultăţile din vest sunt recunoscute şi în România.
GdS:  Ești un exemplu de reușită și excelență pentru elevii tot mai descurajați de problemele din sistemul de învățământ românesc. Ce le poți spune celor care își doresc să facă performanță?
I.V.: Tot ce le pot spune e să se apuce sau să continue să înveţe serios, altfel vor regreta în viitor. Marea problemă a generaţiei noastre o reprezintă anturajele, băutura, fumatul şi, mai ales, drogurile. Trebuie luate măsuri în această privinţă pentru a micşora numărul adepţilor acestor vicii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS