Zeci de tone de gunoi strânse la Ziua de curăţenie naţională

Autori


Mii de locuitori ai judeţului Gorj au fost mobilizaţi sâmbătă la Ziua de curăţenie naţională, desfăşurată în cadrul proiectului naţional „Let’s do it România!“. Potrivit organizatorilor, la acţiune au participat peste 12.000 de voluntari, în majoritate elevi, precum şi angajaţi ai primăriilor din judeţ, dar şi salariaţi ai unor instituţii publice. Conform protocoalelor încheiate, primarii au fost principalii responsabili de buna desfăşurare a acţiunilor de curăţenie şi igienizare de pe izlazurile comunale, în zona cursurilor de apă sau în pădurile unde au fost depozitate deşeuri. Din păcate, nu toţi primarii au înţeles importanţa ridicării deşeurilor aruncate la întâmplare şi reducerea poluării, astfel încât din cele 70 de primării din judeţ, cea de la Schela nu a fost implicată în nici un fel în Ziua de curăţenie naţională. Voluntarii au primit din partea primăriilor mănuşi şi saci pentru gunoi. Transportul sacilor cu deşeuri a fost asigurat de firmele sau serviciile de salubritate ale unităţilor edilitar-gospodăreşti, iar deşeurilor au ajuns în cea mai mare parte la depozitul central de la Târgu Jiu.

Au participat

deţinuţi şi jandarmi  


La acţiune au participat şi peste 70 de jandarmi gorjeni care s-au alăturat voluntarilor din cadrul proiectului „Let’s do it România!“. Oamenii legii au participat la ecologizarea zonei cuprinse între Piaţa angro de legume şi fructe și noul cartier ANL zona Narcise, până la şoseaua de centură a municipiului Târgu Jiu, precum și la Bumbești-Jiu.

„Prin protocolul semnat între Jandarmeria Română și Asociația «Viitorul în Zori», s-a stabilit ca obiectivul general al acțiunii să conducă la curățenia teritoriului de deșeurile aruncate necorespunzător în arealele naturale. Prin participarea noastră ca voluntari la această campanie de ecologizare dorim să ne aducem contribuţia la protejarea naturii prin refacerea ecosistemului şi să demonstrăm că suntem alături de comunitate atât pe timpul misiunilor, cât şi prin restabilirea raporturilor normale dintre mediu şi om. Informaţiile transmise de partenerii noştri din cadrul campaniei au fost prezentate colegilor noştri din toate structurile inspectoratului punându-se accent pe responsabilizarea privind gestionarea deşeurilor, aplicarea legislaţiei de mediu şi implicarea jandarmilor în această campanie de ecologizare. Și în anii precedenți, jandarmii gorjeni au participat la curăţarea zonei din Defileul Jiului, de la limita judeţului de la Polatişte până la Mănăstirea Lainici, precum și din apropierea unității“, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj. La ziua de curăţenie au mai participat 28 de deţinuţi din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu. 



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 30 septembrie 2013

Actualitate

» Guvernul grec exclude organizarea de alegeri anticipate
» La Galaţi s-au instalat staţii seismice
» CSAT discută marţi strategia industriei de securitate şi o lege privind rezervele de ţiţei
» Ponta: La Guvern nu a venit proiectul de descentralizare, trebuie discutat cu autorităţile locale
» Fără viceprimar la Licurici
» Cârciumaru a plecat în Franţa
» Licitaţie pentru locurile de parcare din Rovinari
» Şef nou la jandarmii gorjeni
» Fostul prefect Liviu Andrei, manager general la Pandurii
» Zeci de tone de gunoi strânse la Ziua de curăţenie naţională
» Cel puţin 33 de răniţi după coliziunea a două trenuri, la Chicago
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Koos Richelle, director-general în cadrul Comisiei Europene, în vizită în România
» Cu biletele de pariuri sportive în ghiozdan
» O întâlnire emoţionantă
» George Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale
» Forumul european al sportului pentru anul 2013
» Emily O’Reilly preia funcția de Ombudsman European
» Prognoza meteo în următoarele două săptamâni

Local

» Un poliţist beat s-a răsturnat cu maşina
» Care este cel mai frumos cartier din Craiova?
» Studentă la Medicină, arestată pentru înşelăciuni prin metoda „accidentul“
» Neatenţia la volan l-a băgat la Terapie Intensivă
» Uniforma şcolară, mărul discordiei la Giubega
» Băsescu anunţă timpuri grele în vremea lui Ponta
» Lopata, interzisă la cârpirea străzilor sparte
» Cârna, sub povara bătrâneţii
» 1 octombrie – Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită în judeţul Olt

Dolj

» Percheziţii în Dolj, Bucureşti şi alte patru judeţe la suspecţi de evaziune fiscală
» Cinci doljeni, în arest pentru contrabandă cu țigări

Sport

» Fotbal – Mourinho este sigur că Steaua va câştiga puncte în această grupă
» A venit Topchov, a plecat Petrişor
» Energia Rovinari a devenit Energia Târgu Jiu
» SCM-U a păstrat trofeul în Bănie
» Amariei: Echipa cade psihic în ultimele zece minute
» Liga a IV-a Dolj
» Liga a III-a, seria 3
» Liga a II-a, seria 2
» „Minerii“, perdanţi
» Pandurii, „gazaţi“ de medieşeni
» Vâlcea a plecat cu punct de la Piteşti
» FCU Craiova a „prins“ podiumul
» Muzeu „Costică Ştefănescu“
» A plouat cu „roşii“ la Târgu Mureş
» Fotbal – Curelea şi Ferfelea au semnat cu CS Universitatea Craiova

Bani & Afaceri

» Angajările la Minprest, doar pe trei luni
» Mihail Vlasov a iniţiat un proiect de lege abuziv şi anticonstituţional

Magazin

» Horoscop
» Vedete MasterChef – Proba Celebrităţii

Top