5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisarul european pentru agricultură, în vizită în România

Comisarul european pentru agricultură, în vizită în România

Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, va fi prezent în România, în Bucureşti şi în Delta Dunării, în datele de 26 şi 29 septembrie 2013, a informat reprezentanţa Comisiei Europene în România.

La Bucureşti, înaltul oficial european va participa la conferinţa „Dezbaterea Mediafax despre agricultură”, în care se va discuta despre problemele structurale ale agriculturii româneşti – asociere, comasarea terenurilor, cunoaştere, cercetare etc. – precum şi despre paşii de urmat pentru valorificarea prevederilor Politicii Agricole Comune (PAC) în perioada 2014 – 2020.  
    
În Delta Dunării, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare Cioloş şi comisarul european pentru afaceri maritime şi pescuit Maria Damanaki, va avea întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, ai organizaţiilor de mediu şi asociaţiilor de pescari. Cei doi comisari europeni vor fi însoţiţi de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Daniel Constantin, de ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice Rovana Plumb şi de ministrul-delegat pentru Păduri, Ape şi Piscicultură Lucia Varga. Vor fi abordate subiecte privind dezvoltarea durabilă a Deltei Dunării – pescuit, acvacultura şi oportunităţi de dezvoltare a activităţilor economice, în armonie cu menţinerea biodiversităţii şi păstrarea tradiţiilor, precum şi dezvoltarea comunităţilor locale din perspectiva Grupurilor de Acţiune Locală din sectorul de dezvoltare rurală şi pescăresc (LAG şi FLAG). Vizita în Delta Dunării are loc la invitaţia Guvernului României şi este organizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS