Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al PSD, consideră că Elena Udrea ascultă de consilierul ei Traian Băsescu și încearcă să atragă atenția asupra ei pentru a-și pregăti candidatura la alegerile prezidențiale din 2014.
„Doamna Udrea simte o nevoie constantă de a atrage atenția, de a apărea în presă și de a se implica în chestiuni care nu o privesc. Probabil consilierul ei, președintele Traian Băsescu, o sfătuiește să lanseze cât mai multe atacuri la adresa liderilor USL pentru a-și face imagine în vederea candidaturii la alegerile prezidențiale de anul viitor. Din păcate pentru echipa Udrea-Băsescu, nu cred că românii mai sunt interesați să audă despre eșecurile sau realizările unui fost ministru al turismului care a construit terenuri de fotbal în pantă.
Poate doamna Udrea ar trebui să-și găsească și un hobby separat de politică, pentru că dumneaei dă impresia că nu are ce face și că se plictisește, ca și președintele Traian Băsescu, după cum a demonstrat-o inclusiv acțiunea acestuia de ieri.
Împreună sau separat, doamna Udrea și președintele Băsescu ar trebui să își găsească o ocupație mai serioasă, nu atacurile gratuite și punerea de bețe în roate. Candidatura la președinție, pe care o dorește Elena Udrea, nu este un hobby”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan.