12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAvem bani, dar nu-i putem investi

Avem bani, dar nu-i putem investi

Proiectul în valoare de 80 de milioane de euro pentru modernizarea sistemului de canalizare şi apă potabilă din Drobeta Turnu Severin a fost semnat în urmă cu un an şi jumătate, dar nu a fost implementat până în prezent, iar autorităţile locale mai au la dispoziţie un an şi jumătate pentru acest lucru.
Consilierii locali s-au întrunit la începutul săptămânii să voteze actualizarea studiului de fezabilitate, însă au apărut probleme. Uniunea Europeană nu permite ca asfaltul proaspăt turnat pe arterele din Drobeta Turnu Severin să fie spart vreme de cinci ani. Aşadar, autorităţile locale trebuie să aducă modificări în zonele unde se vor efectua lucrări.
„Ţinând cont că străzile se află în perioada de garanţie şi supervizare, pe o perioadă de cinci ani, ni s-a indicat să eliminăm din proiect părţile cu zonele reabilitate, lucru pe care l-am şi făcut“, a spus Nicolae Paponiu, city managerul municipiului Drobeta Turnu Severin.
Consilierii locali PDL sunt de părere că o parte din bani vor fi pierduţi, deoarece administraţia nu va avea timp să implementeze cele 80 de milioane de euro, iar Uniunea Europeană îi va lua înapoi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS