16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimăria Craiova vinde terenurile concesionate

Primăria Craiova vinde terenurile concesionate

Primăria Craiova intenţionează să vândă către concesionari terenurile pe care sunt amplasate construcţii definitive, a anunţat ieri viceprimarul Mihai Genoiu, în cadrul unei conferinţe de presă. „Acolo unde au o construcţie definitivă şi terenul concesionat de la municipalitate, primăria va face toate demersurile pentru vânzarea terenului respectiv. Toate sumele obţinute din vânzarea acestor terenuri vor fi folosite în mod specific cumpărării de alte terenuri, care să întregească proiecte ale primăriei“, a precizat viceprimarul Genoiu. Administraţia locală are, la ora actuală, o situaţie centralizată a terenurilor concesionate, ocupate de construcţii definitive. „Procedura este în felul următor: cel care este interesat va depune o cerere la Direcţia de patrimoniu, care va propune consiliului local vânzarea terenului respectiv. În urma votului, dacă va fi pozitiv, se va trece la evaluarea terenului, prin firme specializate. Valoarea de evaluare obţinută va trece din nou prin aprobarea consiliului local, iar ulterior se va face negocierea cu solicitantul“, a mai spus Mihai Genoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS