17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Oamenii nimănui

http://www.youtube.com/watch?v=ExDh3KHkE14

GdS a descoperit că 54% din populaţia aptă de muncă a Doljului nu are un serviciu. 160.000 de oameni nu figurează în nici un fel de statistici. De exemplu, în oraşul Segarcea am întâlnit câţiva oameni care nu au loc de muncă, nu au ajutor de şomaj sau alte forme de sprijin de la stat şi nici nu au perspective de angajare în perioada următoare.

Un calcul GdS, prezentat zilele trecute, arăta care este nivelul real al şomajului de lungă durată. În timp ce autorităţile ne informează că a scăzut numărul şomerilor din evidenţe la puţin peste 21.000 de persoane, în realitate, datele luate din statistici puse cap la cap de Gazeta de Sud au demonstrat că nu 21.000 de oameni sunt şomeri (indemnizaţi şi neindemnizaţi), ci există 164.000 de doljeni care nu au serviciu şi nici pensie, ceea ce înseamnă cam 54% din populaţia activă a judeţului, respectiv un sfert din numărul total de locuitori din Dolj. Am ajuns la această cifră comparând datele de la recensământul populaţiei din 2011, scăzând din numărul de locuitori cu vârste între 25-64 de ani toţi şomerii aflaţi în evidenţe, toţi pensionarii  (pe caz de boală sau cu vechime) şi toţi angajaţii care figurează în statistici. Unii dintre cei 164.000 pot să nu fi avut în viaţa lor un loc de muncă. Probabil mulţi trăiesc la ţară şi lucrează câte un petic de pământ din propria gospodărie.
În oraşul Segarcea întâlneşti pe stradă oameni care nu au un loc de muncă de ani buni şi care nu mai au nici indemnizaţie de şomaj sau vreun alt venit, în afara alocaţiilor copiilor. Ei sunt acei doljeni care nu figurează în nici o statistică şi în nici un fel de act care să arate nivelul real al ocupării şi al şomajului.

„În România mori
de foame!“

În oraşul Segarcea am întâlnit câţiva dintre aceşti doljeni care îşi caută de ani buni un loc de muncă şi care îngroaşă rândurile populaţiei fără ocupaţie.
Andrei Calopăreanu are 27 de ani şi e tatăl a patru copii, cel mai mic având doar două luni. Soţia lui se ocupă de creşterea micuţilor şi nu are nici ea serviciu. Andrei caută de doi ani un loc de muncă, nu doar în Segarcea, ci şi în Craiova şi alte oraşe. Singurul venit al familiei este alocaţia copiilor. Când l-am vizitat, Andrei stătea pe bancă, aşteptând să vină la Poştă alocaţia copiilor. În mână ţinea biberonul cu lapte al celui mai mic dintre copii. Lângă el se afla unul dintre micuţi, de vreo trei anişori, iar alături stătea soţia lui, cu bebeluşul în braţe. „Îmi caut de lucru de vreo doi ani. Am căutat şi în alte localităţi, în Craiova, Calafat, peste tot. Caut ca electrician… Nici soţia nu lucrează. Singurul nostru venit sunt alocaţiile copiilor. Mai găsim uneori să lucrăm cu ziua. Părinţii ne ajută cu ce pot, că vor rămâne şi ei curând fără serviciu“, a spus Andrei Calopăreanu, cu un accent uşor italienesc.
Tânărul a lucrat în Italia, în construcţii, dar nici acolo nu mai curge „lapte şi miere“. Întors în ţară, bărbatul tot nu îşi găseşte un loc de muncă şi ar vrea să plece iar. „Aş vrea să plec de aici cât mai curând posibil! Că nu ai ce să faci aici… În România mori de foame!“.

„Am mai lucrat
şi la negru“

Un alt localnic din Segarcea, de data aceasta un om trecut de prima tinereţe, îşi caută un serviciu de patru ani. Ajuns la o vârstă la care cu greu îşi mai poate găsi de lucru, bărbatul nu ştie încotro s-o apuce. „De patru ani nu îmi găsesc loc de muncă. Am lucrat înainte la o firmă de pază. Căutăm de lucru, dar nu avem unde. Caut peste tot, dar la vârsta mea… Am 56 de ani. Sincer să fiu, am mai lucrat şi «la negru», pe colo, pe colo, vă rog să mă credeţi! Soţia o am în străinătate. Am fost şi eu, dar nu e pentru mine să lucrez în construcţii acolo. Trăiesc din alocaţia copilului şi din ce-mi mai trimite soţia. Sunt destui care nu au ce să muncească. Să vă uitaţi şi dumneavoastră prin toată Segarcea să vedeţi câţi oameni nu au loc de muncă!“, a declarat Nicuşor Vais.

Într-un singur oraş – 200 de oameni care nu au lucrat niciodată

Întrebat dacă ştie că jumătate din populaţia activă a judeţului nu are loc de muncă şi nu figurează în vreo evidenţă a statului cu vreun fel de venit, primarul oraşului Segarcea, Nicolae Popa, a precizat: „Aceeaşi poveste este şi la Segarcea. Noi am avut un proiect CREFOP, în care erau trecuţi oameni care nu au avut niciodată serviciu sau şomeri de lungă durată. Au fost depistate peste 200 de persoane la Segarcea. Aceşti oameni nu au avut vreodată un loc de muncă, iar şomerii de lungă durată sunt pentru că Segarcea nu poate să le ofere serviciu. A apărut o fabrică de încălţăminte, care a angajat 150 de oameni, majoritatea femei, dar alte locuri de muncă sunt foarte, foarte puţine“.
Dezindustrializarea este prima cauză a lipsei locurilor de muncă, spune edilul din Segarcea. Închiderea fostelor fabrici şi cooperative meşteşugăreşti a avut drept consecinţă un număr mare de şomeri de lungă durată, unii reîntorşi în câmpul muncii, alţii încă mai speră că îşi vor găsi o slujba. Primarul oraşului a spus că principala problemă a locuitorilor urbei se referă la lipsa unei slujbe pentru o mare parte dintre locuitori: „La ora actuală, problema cea mai importantă este lipsa locurilor de muncă, întrucât Segarcea a dispărut din punct de vedere industrial de pe harta judeţului Dolj“.
În faţa primăriei, trei femei stăteau de vorbă. Am adus în discuţie lipsa locurilor de muncă, iar femeile, aproape în cor, au început să se plângă de faptul că nici copiii lor nu îşi găsesc un serviciu în această perioadă dificilă. „Vedeţi, mamă, că toţi ăia care aşteaptă alocaţiile copiilor sunt fără serviciu. Eu sunt pensionară, dar tineretul ăsta nu are din ce să trăiască, mamă!“, a spus una dintre ele.
Situaţia aceasta se regăseşte nu doar în Segarcea, ci în tot judeţul Dolj şi, probabil, în toată ţara. În evidenţe figurează câteva mii de şomeri, dar, în realitate, sunt zeci de mii de oameni fără venituri, care trăiesc de pe o zi pe alta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS