http://www.youtube.com/watch?v=-Fdm-bWYusc
„Săracii“, „hipsterii“, „huliganii“, „manipulatorii“, aşa cum sunt numiţi în nenumărate rânduri cei din „noua generaţie“, au ieşit din nou în stradă în Bucureşti, pentru a 15-a zi de proteste. Peste 20.000 de oameni au mărşăluit duminică seară pe o distanţă de aproximativ zece kilometri pe principalele bulevarde ale Capitalei pentru a manifesta împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. Alături de ei a fost şi „roşianul“ Eugen David, preşedintele organizaţiei Alburnus Maior, care se luptă de 14 ani pentru a stopa acest proiect.
Oameni de toate felurile şi nu doar din Bucureşti au ieşit iarăşi în stradă duminică seară. Locul de întâlnire, aceeaşi fântână de la Universitate, s-a umplut repede de protestatari. Vocea întâlnirilor din ultimele două săptămâni, Claudiu Crăciun, le-a reamintit oamenilor de ce se află acolo: „Uniţi, salvăm Roşia Montană!“. Sticlele cu pietricele s-au auzit iarăşi, ele devenind un adevărat simbol al acestor zile de proteste. „Vreau să facem puţină linişte pentru a-l primi printre noi pe Eugen David, preşedintele Alburnus Maior, care a venit împreună cu roşienii aici, printre noi“, a anunţat acesta.
„Avem un singur lider, strada!“
Piaţa de la fântână s-a umplut de zgomot. Aplauze şi sticle bătute în palme n-au mai contenit să răsune pentru a-l primi pe David, un adevărat simbol de rezistenţă în ceea ce priveşte proiectul minier de la Roşia Montană. Cuvintele sale au venit să încurajeze protestatarii şi să le dea şi mai multă putere pentru marşul care a urmat. „Avem un singur lider, strada, şi o singură cauză, Roşia Montană! Şi vreau să vă spun că vă ofer, simbolic, două hectare de pământ la Roşia Montană, ca să ştiţi că suntem cu toţii responsabili pentru ce se întâmplă acolo. Vă declar cetăţeni de onoare ai Roşiei Montane. Vreau să vă mai spun că trebuie să îi înlăturăm pe cei care nu sunt paşnici şi vor să agite mulţimea. Nu au ce căuta printre noi. Vă respect şi vreau să ştiţi că sunt mai emoţionat acum decât la întâlnirea cu parlamentarii!“, le-a spus Eugen David protestatarilor, care l-au susţinut: „Cinste roşienilor!“. El a făcut referire la un incident petrecut acum câteva săptămâni la Roşia Montană, când mai mulţi deputaţi şi parlamentari au vizitat zona, iar deputatul conservator Cezar Cioată l-a mustrat pe preşedintele Alburnus Maior pentru felul simplu în care era îmbrăcat: „Vedeţi cum am venit la dumneavoastră? Nu puteaţi să ne aşteptaţi îmbrăcat altfel?“, i-a spus deputatul îmbrăcat la patru ace.
„Ieşiţi din casă dacă
vă pasă!“
În jurul orei 19.00, mulţimea a început să plece din piaţă într-un marş pe o distanţă de aproape zece kilometri, care a durat mai bine de patru ore. „Vrem cultură, nu cianură!“, strigau protestatarii. De fiecare dată când intrau pe câte un bulevard cu blocuri, strigătele erau şi mai puternice: „Veniţi cu noi!“, „Ieşiţi din casă dacă vă pasă!“. De la ferestre şi balcoane, românii treziţi la realitate după 23 de ani de somn, cei care n-au reuşit să se alăture protestelor, aplaudau şi fluturau steaguri.
În ochii multora se citea un sentiment de bucurie acoperită de furie. Cu ochii înlăcrimaţi, mulţi oameni încercau să cuprindă cu privirea mulţimile din spatele şi din faţa lor. Era imposibil. „Ponta cică se duse la mină, să îi scoată pe ăia blocaţi de acolo“, spune un băiat cu părul mai lunguţ şi nişte pantaloni largi, de hipiot. Deci acolo era Ponta când noi îl aşteptam în Bucureşti. Şi mai îndârjite, sticlele de plastic încep să se lovească şi mai tare unele de altele în timp ce vocile răsunau, trezindu-i pe cei care aveau impresia că pot să adoarmă mai devreme duminică seara: „Nu corporaţia face legislaţia!“, „Ponta, nu uita, Roşia nu e a ta!“.
Tineretul s-a trezit şi s-a trezit bine, pentru că multe din chipurile din mulţime erau ale celor care n-au mai apucat să vadă o asemenea mişcare până acum; o mişcare ce schimbă ceva înăuntrul tău şi te zguduie, efectiv. „Îmi vine să plâng. Suntem atât de mulţi, nu credeam că o să văd aşa ceva vreodată. Sunt fericit“, povesteşte un tânăr ce poartă pe obraz sigla Roşiei Montane. De undeva din faţă, o doamnă de o vârstă venerabilă strigă arătând către un băiat din spate: „Ţine-l sus, ţine-l să se vadă!“, atenţionându-i pe toţi din jur. Băiatul ridică mândru pancarta şi o ţine sus ca să-l prindem în poză: „Asta e generaţia mea, sunt mândru de ea!“. Femeia îl aplaudă, cu ochii în lacrimi: „Bravo, bravo ţie, bravo vouă!“.
Mamele protestatare au condus marşul
Mamele protestatare şi-au scos bebeluşii la plimbare. În spatele lor se întindeau mii de oameni, iar în faţa lor, fotografi de presă sau simpli oameni care doreau să imortalizeze momentul le fac poze şi le aplaudă. În privirea lor se citeşte parcă o poveste care spune aşa: „Pe ăsta micu’ n-o să-l las să crească aşa! Trebuie să facem ceva!“. Cei mici zâmbeau şi erau liniştiţi, chiar dacă, în jurul lor, zeci de mii de sticle şi mai multe tobe, vuvuzele şi fluiere făceau un zgomot infernal. Alţi protestatari, care au apucat revoluţia din 1989, au arătat că nu le-a dispărut sentimentul de atunci, sentiment care s-a trezit şi mai nervos după ce au văzut că, în mare parte, nu s-a schimbat nimic: „După 23 de ani, suntem iar nişte golani!“.
În mulţimea de oameni din Bucureşti, care a făcut parada solidarităţii, a unităţii şi a spiritului civic, se alăturau grupuleţe-grupuleţe, care s-au integrat imediat în atmosferă. Bulevardele tremurau, blocurile tremurau, pomii tremurau de strigătul unor români treziţi, care deja nu mai au răbdare. Asta nu i-a făcut să uite, însă, că pot fi creativi. „Mă voi lega cu lanţuri de 24 de karate“, „Luaţi-vă roşii din piaţă, n-o faceţi ketchup pe-a noastră“, „Cumpăr legi“, „Victoraş! Ai grijă de copilaş – semnat, Gabriel“, „Fiţi cuminţi! Nu protestaţi! Că speriaţi investitorii!“ sunt doar câteva dintre mesajele care s-au făcut văzute în mulţimea de protestatari. Nici presa n-a fost uitată şi a fost taxată de oameni la fiecare întâlnire cu camerele de luat vederi, pentru felul în care a abordat subiectul: „Presa română, plină de miniciună!“.
„Parcă vrea să rupă uniforma de pe el“
Aflaţi la datorie pentru cea de-a 15-a zi, jandarmii au fost calmi şi au flancat ambele părţi ale mulţimii de manifestanţi. Un singur incident a perturbat, pentru câteva minute, calmul oamenilor care au văzut ce s-a întâmplat. Un biciclist care voia să treacă printr-un pasaj după ce şi alţii făcuseră acelaşi lucru a fost împins de un jandarm, căzând cu tot cu bicicletă. „Fără violenţă, fără violenţă!“, s-a auzit pentru a atrage atenţia jandarmilor că trebuie să-şi păstreze calmul, la fel ca protestatarii. În spatele privirilor serioase pe care erau nevoiţi să le afişeze, se vedea un licăr, pe care mulţi l-au înţeles. „Ăsta parcă vrea să rupă uniforma de pe el, jur! Uită-te cum se uită. Plângi, mă, fii liber!“, spunea o fată slăbuţă, îmbrăcată în ie, în timp ce îl privea insistent pe unul dintre bărbaţii în uniformă.
Protestul i-a adus pe toţi, la finalul marşului, înapoi la fântână. Mulţi s-au aruncat pe iarbă, alţii în faţa jandarmilor, cu picioarele aburite de oboseală. Tinerii au început să danseze şi să cânte, în timp ce stegarul de serviciu, un bărbat slab, cu barbă mare şi o bluză albă şi lălâie, s-a urcat pe una dintre statuile de la Intercontinental, fluturând tricolorul timp de peste o oră.
Neînţeles de unii, privit cu indiferenţă sau ca o acţiune fără scop, făcută în dorul lelii, protestul de duminică seară din Bucureşti a trezit oraşul şi conştiinţa oamenilor la viaţă. Mii de suflete care, de 15 zile, nu fac decât să iasă din casă, să se plimbe cu pancarte şi să lovească din sticluţe cu pietricele au reuşit să reinventeze ideea de protest. Fără violenţă, cântând, zâmbind, dar trăgând şi un semnal de alarmă atunci când frunţile li se încreţesc. Aşa arată România trezită.
