17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateExamen de admitere la Teologie pentru absolvenţi

Examen de admitere la Teologie pentru absolvenţi

Absolvenţii de liceu gorjeni pot susţine în această perioadă examenul de admitere pentru studii universitare de licenţă organizat de Facultatea de Teologie din Craiova, în cadrul celei de-a doua sesiuni de admitere. Candidaţii se pot înscrie la una dintre cele două specializări, Teologie ortodoxă pastorală şi Artă sacră, până pe 9 septembrie. La Teologie ortodoxă, probele eliminatorii (vizita medicală, examenul psihologic şi aptitudini muzicale) vor fi susţinute pe 10 septembrie, iar pe 11 septembrie se va susţine examenul scris la teologie dogmatică. Candidaţii la specializarea Artă sacră vor susţine probele eliminatorii pe 10 septembrie, un interviu pe 11 septembrie şi o probă practică pe 12 septembrie. Rezultatele finale vor fi afişate pe 13 septembrie. Pentru sesiunea de admitere din toamnă, Facultatea de Teologie din Craiova scoate la concurs 20 de locuri cu taxă la Teologie ortodoxă pastorală, iar la Artă sacră, şase locuri la buget şi opt locuri cu taxă. Detalii suplimentare pot fi obţinute la secretariatul facultăţii sau accesând site-ul teologie.central.ucv.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS