Societatea Studenţilor Medicinişti oferă studenţilor, în fiecare an, şansa de a face un stagiu de practică într-o ţară străină. Student în anul V la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Florin Panduru tocmai s-a întors dintr-o astfel de călătorie. El a stat, timp de o lună, în Egipt şi a povestit pentru GdS cum a fost această experienţă, mai ales în contextul stării conflictuale de acolo.
GdS: Te-ai întors recent din Egipt, dintr-un stagiu de practică medicală care a durat o lună. Cum ai ajuns să pleci tocmai acolo?
Florin Panduru: În fiecare an, SSM (Societatea Studenţilor Medicinişti – n.r.) organizează un concurs pentru o serie de burse în departamente preclinice şi clinice în diverse ţări. În funcţie de nota obţinută, am ales ţările în care am vrut să mergem. Întâmplarea a făcut să nu am una dintre cele mai mari note la acest examen (lucru care în acest moment mă bucură) şi nu am mai avut multe opţiuni. Aşa că am ales Egiptul, o ţară pe care voiam să o vizitez de când eram mic, dar care, în perioada în care am dat examenul, se afla într-o oarecare stare de nelinişte. Nu era foarte căutată. După alegerea ţărilor, fiecare a primit un contract pe care erau înscrise plăţile ce trebuia făcute în decursul următoarelor luni. Eu am avut de achitat 160 de euro, o sumă nu foarte mare pentru cazarea pe o lună cu trei mese pe zi, dar aceste taxe au variat în funcţie de ţară şi de numărul de contracte semnate cu fiecare, preţurile oscilând între 85 şi 250 de euro.
GdS: Care a fost primul lucru pe care l-ai observat atunci când ai luat contact cu această ţară?
F.P.: Primul lucru care îţi sare în ochi este traficul rutier. Orice manevră făcută de orice şofer egiptean s-ar solda cu suspendarea permisului şi o amendă usturătoare în ţara noastră. La ei, în schimb, este absolut normal să mergi pe contrasens pe autostradă, să depăşeşti pe trotuar şi să nu porţi centură. Tinerii chiar au un mod de a se distra în maşină, numit „cusut“, care implică o maşină normală, încărcată cu minimum şase-şapte persoane, care goneşte cu mult peste limita legală şi oscilând dintr-o parte în alta a străzii.
Cazaţi în spital,
pentru siguranţă
GdS: În ceea ce priveşte partea de stagiu, unde aţi fost cazaţi pe această perioadă şi care sunt experienţele pe care le-aţi trăit în spitalul din oraşul care v-a găzduit?
F.P.: Oraşul în care am mers se numeşte Mansoura, aflat la aproximativ 120 de kilometri de Cairo, dar departe de zona turistică. Am fost însoţit de încă trei persoane în acest oraş şi toţi patru am fost repartizaţi în clinica de chirurgie oncologică, chiar dacă fiecare dintre noi îşi alesese altă ramură medicală. Ni s-a explicat că s-a recurs la această opţiune pentru siguranţa noastră, Centrul de Oncologie fiind cea mai sigură clădire din întregul complex ce alcătuia spitalul. Tot din considerente de siguranţă am fost şi cazaţi în aceeaşi unitate, în două saloane speciale unde stau, de regulă, medicii din alte oraşe sau ţări care vin să îşi facă anumite stagii acolo. Medicii egipteni au fost foarte primitori şi încântaţi de prezenţa noastră în spitalul lor. Spre bucuria noastră, toate echipele operatorii ştiau limba engleză şi ne-au explicat fiecare pas la toate intervenţiile la care am asistat.
GdS: Din câte ai apucat să vezi, care sunt diferenţele dintre sistemul medical de acolo şi cel de aici, din România?
F.P.: Diferenţe foarte mari nu sunt. Mulţi medici sunt foarte atenţi şi respectuoşi cu pacienţii, dar desigur că există şi opusul. Rezidenţii lor sunt plătiţi la fel ca rezidenţii noştri şi îşi petrec aproape şase zile din şapte în spital, dar asta nu îi împiedică să fie primitori şi prietenoşi cu străinii. Ceva de apreciat este că, deşi trec printr-o perioadă economică foarte instabilă, spitalele nu au fost trecute pe lista instituţiilor de la care s-a tăiat din finanţare. Lucru foarte uşor de observat la trecerea din stradă, unde este haos, praf, mizerie şi gălăgie, în spital, unde parcă eşti teleportat în secolul 21. E ordine, linişte şi curăţenie. Faptul că finanţarea spitalelor nu a fost afectată cu nimic de diversele probleme prin care trece ţara lor în aceste momente se observă în aparatura şi instrumentarul noi şi de foarte bună calitate. Totuşi, condiţiile de igienă care sunt respectate la noi în ţară par să fie cam inexistente acolo. Ocazional, sunt prezente muşte în sala de operaţie şi sunt îndepărtate cu ajutorul unui insecticid. Asta în timp ce pe masa de operaţie este un pacient deschis oricărei substanţe din aer.
„Este interzis
ca un bărbat să atingă o femeie“
GdS: Cultura egipteană şi obiceiurile oamenilor de acolo sunt fascinante. Ce ne poţi povesti despre felul lor de a fi şi despre locurile pe care le-ai vizitat timp de o lună?
F.P.: Am fost „preveniţi“ când am ajuns acolo că oamenii sunt de două feluri: prietenoşi (care întreabă doar de unde eşti şi cum te numeşti) şi foarte prietenoşi (care vor să afle şi unde locuieşti, câţi ani ai, de ce eşti în Egipt, cât stai etc.), şi chiar aşa a fost. Am fost întrebaţi de sute de ori de unde venim şi cum ne numim, pentru fiecare răspuns primind un „very nice people“ („oameni foarte de treabă“) chiar dacă, cel puţin aparent, oamenii habar nu aveau despre ce vorbim. Egiptul este una dintre cele mai libertine ţări musulmane, dar, totuşi, anumite obiceiuri sunt restrictive. Este interzis ca un bărbat să atingă o femeie în orice fel, chiar şi pentru a-i strânge mâna, şi este considerat hărţuire chiar şi un simplu compliment la adresa unei femei sau a unui bărbat. Ceva atât de simplu ca a-i spune unei femei că este frumoasă, apreciat pe meleagurile noastre, ţi-ar putea aduce un set de cătuşe în lumea lor. Au o apreciere foarte mare pentru rămăşiţele Egiptului antic şi se mândresc cu istoria ţării lor. În ciuda acestor lucruri şi a faptului că, pentru ei, costul vizitării oricărui monument sau templu este chiar şi de 50 de ori mai mic decât pentru străini, mai mult de jumătate din populaţia ţării nu a vizitat niciodată Muzeul de Egiptologie din Cairo sau Marile Piramide de la Giza. Am vizitat o parte din templele construite în urmă cu peste 3.000 de ani şi, din cauza situaţiei politice actuale, am fost aproape singurii turişti din zonă. Persoanele noastre de contact glumeau, spunându-ne că au sunat din timp pentru a rezerva templele doar pentru noi.
GdS: În cultura egipteană, pisicile sunt animale foarte iubite, aproape divinizate. Ce ai observat acolo, legat de acest lucru?
F.P.: Peste tot am văzut acelaşi lucru, aceeaşi concentraţie de animale pe străzi ca şi la noi. Numai că raportul era schimbat în favoarea pisicilor. Partea bună e că pisicile nu atacă oamenii cum fac câinii pe străzile din România. Ele nu deranjează pe nimeni şi nimeni nu le deranjează pe ele. Trăiesc printre gunoaiele care se găsesc în cantitate mare pe străzi, dar pot apărea şi prin spitale, restaurante şi alte clădiri fără să li se dea vreo importanţă. În rest, era prea cald pentru ca alte vietăţi să trăiască acolo, exceptând câţiva dihori, care împărţeau teritoriul cu pisicile.
Criza din Cairo,
la două extreme
GdS: Ştim cu toţii situaţia de la ora actuală din Egipt. Cum ai trăit această perioadă şi cum au trăit-o colegii tăi care au stat în Cairo, spre exemplu?
F.P.: Situaţia prezentată de mass-media este puţin exagerată, ca de fiecare dată. În oraşul nostru fiind o populaţie mică de adepţi ai Frăţiei Musulmanilor (aproximativ o mie din patru milioane de locuitori), protestele au fost mai mult paşnice, cu oameni cântând şi dansând. La un moment dat, ar fi început o dispută cu poliţia, dar a fost calmată rapid cu lacrimogene, oamenii preferând să fugă decât să stea şi să înfrunte poliţia şi durerea provocată de gaze. Alţi colegi de-ai noştri nu au fost atât de norocoşi. Spre exemplu, un student din Cluj aflat la 400 de kilometri de Cairo, în oraşul Sohag, a fost reţinut în cămin aproximativ o săptămână, având voie să iasă doar două ore ca să-şi cumpere mâncare pentru timpul rămas. În Cairo, fiind un oraş foarte mare, situaţia prezenta două extreme. În timp ce în piaţa Ramsis şi Rabaa al-Adaweya aveau loc înfruntări violente între armată şi militanţi pro-Morsi, Frăţia Musulmană, în alte zone era atât de calm încât studenţii aflaţi în Cairo îşi petreceau o zi liniştită la piscină.
GdS: Ţi-a fost frică vreun moment pentru viaţa ta?
F.P.: În nici un moment nu mi-am facut griji pentru siguranţa mea. Cum am zis, în oraşul în care ne aflam noi protestele au fost foarte puţine. În plus, persoanele noastre de contact au avut grijă să nu fim niciodată singuri în public şi nu ne-au pus în pericol siguranţa nici un moment. Au ales chiar să amâne sau să anuleze anumite părţi ale programului social care ne-ar fi dus prin zone cu un grad crescut de pericol.
„Îşi respectă tradiţiile şi religia“
GdS: Ştiu că în partea aceea a globului oamenii sunt foarte restrictivi. Ce înseamnă distracţia pentru ei?
F.P.: Nu sunt chiar foarte restrictivi. Ei doar îşi respectă tradiţiile şi religia, rezultatul fiind o populaţie mai civilizată în public decât în ţările europene. Un procent foarte mic din ei consumă alcool şi aproape toţi evită să fie indecenţi sau obsceni în public. Oamenii ştiu să se simtă bine şi să fie dezinhibaţi şi fără să fie nevoie o cantitate industrială de băuturi alcoolice, cum este cazul multor ţări occidentale. Pot dansa şi cânta ore în şir, se pot simţi bine şi te pot face şi pe tine să li te alături.
GdS: Ce lucru consideri că există acolo şi lipseşte din România cu desăvârşire?
F.P.: Nu pot să zic un lucru cu certitudine. Chiar dacă am petrecut o lună acolo, nu a fost suficient, încât să îmi pot face o părere clară în legătură cu ceea ce au ei şi ar trebui neapărat să avem şi noi. Per total, cu plusuri şi minusuri, a fost o experienţă minunată, pe care mi-o voi aminti cu drag mult timp de acum încolo. Toţi cei care ar vrea să viziteze această ţară ar trebui să o facă. Indiferent de ce se aude la ştiri, turiştii sunt mereu bineveniţi şi trataţi foarte frumos.
