8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDNA cere aviz pentru urmărirea penală a lui Ovidiu Silaghi

DNA cere aviz pentru urmărirea penală a lui Ovidiu Silaghi

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă în formă continuată.
„În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999 şi ale Deciziei nr. 270/10.03.2008 a Curţii Constituţionale, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Silaghi Ovidiu Ioan, pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, fapte despre care există indicii şi date că ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al transporturilor“, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Potrivit procurorilor, există indicii şi date temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, Ovidiu Silaghi, în calitate de ministru al transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de omul de afaceri, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa. Silaghi i-ar fi promis în schimb lui Nelu Iordache derularea contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, şi pentru ca plăţile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil.
„Totodată, Silaghi Ovidiu Ioan a primit de la aceeaşi persoană suma de 200.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcţii de decizie din cadrul CNADNR SA în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte“, au precizat procurorii DNA.
Anchetatorii au precizat că din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptelor cu care a fost sesizat organul judiciar, iar pentru stabilirea corectă şi completă a situaţiei de fapt se impune efectuarea unor acte de urmărire penală.

Iordache le-a spus procurorilor că Silaghi folosea un aparat de bruiaj când
s-au întâlnit

Omul de afaceri Nelu Iordache le-a declarat procurorilor DNA că Ovidiu Silaghi folosea un aparat de bruiaj atunci când s-au întâlnit la Satu Mare pentru a-i înmâna suma de 200.000 de euro, potrivit referatului DNA în cazul deputatului liberal, care este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată în perioada în care era ministru al transporturilor.
Conform referatului, Nelu Iordache susţine că, în dimineaţa zilei de 23 noiembrie 2012, s-a deplasat cu un avion la Baia Mare, după care a mers cu o maşină la locuinţa lui Ovidiu Silaghi din Satu Mare, unde i-a înmânat acestuia 200.000 de euro, banii fiind pretinşi de ministrul transporturilor de atunci pentru a nu rezilia un contract între SC Romstrade SRL şi CNADNR.
„Când am ajuns la Silaghi Ovidiu acasă, i-am spus acestuia motivul pentru care am venit. Din ce am observat, ştia că urmează să vin la el şi ştia şi de problema rezilierii. Încă înainte de a începe discuţia, Silaghi Ovidiu a pornit un aparat de bruiaj. După ce i-am spus pentru ce am venit şi i-am zis că am banii la mine, precizându-i şi cuantumul sumei, mi-a zis că este OK şi m-a pus să pun banii pe o masă din cameră. În continuare, ne-am mutat în altă cameră, unde era şi Ş.R., unde Silaghi Ovidiu mi-a spus că va lua legătura cu P.M. a doua zi dimineaţă pentru anularea rezilierii şi am băut un pahar de vin. Întâlnirea a durat aproximativ 40 minute“, a declarat Nelu Iordache.
Procurorii mai arată că, după ce i-a dat banii lui Silaghi, Nelu Iordache l-a contactat telefonic pe un apropiat, Stan Mădălin, şi i-a confirmat că „i-a dat ce avea de dat“ lui Silaghi.
De altfel, Nelu Iordache susţine că mai avusese o întâlnire cu Ovidiu Silaghi în data de 12 noiembrie 2012 la biroul acestuia de la Ministerul Transporturilor, în urma căreia „a înţeles ce se aştepta de la el“.
„Nelu Iordache susţine că, după ce a primit notificarea de reziliere, s-a dus la biroul ministrului Silaghi Ovidiu cu intenţia de a afla modalitatea de rezolvare a problemei. Întrucât la prima discuţie pe care a avut-o cu acesta i-a spus că nu ştie despre ce este vorba şi că se va informa, Nelu Iordache declară că a înţeles că ministrul aştepta altceva de la el“, se mai arată în referatul procurorilor DNA.

Nelu Iordache susţine că a perceput ca şantaj solicitarea lui Silaghi privind efectuarea
de curse aeriene

Omul de afaceri Nelu Iordache le-a declarat procurorilor anticorupţie că a perceput ca pe un şantaj solicitarea lui Ovidiu Silaghi, ministru al transporturilor la acea dată, privind efectuarea unor curse aeriene care să lege oraşul Satu Mare de Europa, pentru a susţine campania electorală la şefia consiliului judeţean a finului liberalului, potrivit referatului DNA în cazul deputatului PNL care este acuzat de trafic de influenţă.
„În urma discuţiilor pe care le-am avut la acel moment cu ministrul Silaghi, a rezultat că pentru a avea linişte în ceea ce priveşte efectuarea plăţilor către R SRL (Romstrade – n.r.) de către CNADNR trebuia să deschid rute aviatice noi cu firma B A T A SA, care să lege oraşul Satu Mare de Europa. Mi-a spus atunci că acest lucru îi este necesar pentru că finul lui, al cărui nume nu mi-l amintesc la acest moment, candida la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare. Din câte îmi amintesc, ulterior, a şi obţinut această funcţie. Personal, am perceput această solicitare ca un şantaj şi o cumpărare a liniştii în ceea ce priveşte încasarea banilor de la CNADNR, deoarece încă de la început ştiam că efectuarea unor curse de la Satu Mare îmi va aduce o pierdere majoră lunară. Cu toate acestea, am fost de acord pentru că nu aveam ce să fac“, ar fi declarat Nelu Iordache procurorilor, conform referatului DNA.
Omul de afaceri ar fi susţinut că, după ce i-a spus lui Silaghi că este de acord cu aceste noi rute, acesta l-a contactat telefonic pe finul său şi i-a comunicat ce a discutat. Ulterior, conform referatului, Nelu Iordache a avut o întâlnire cu finul ministrului.
„La întoarcerea în Bucureşti i-am solicitat lui G.R. să-mi facă un calcul cu costurile implicate de deschiderea noilor rute impuse de Silaghi Ovidiu şi astfel am constatat în urma analizei pe care acesta mi-a pus-o la dispoziţie că reieşea o pierde lunară de aproximativ 250.000 de euro“, ar mai fi spus Iordache.
Tot el ar fi explicat că i-a fost adus la cunoştinţă de anumite persoane din CNADNR că toate plăţile către executanţi se efectuau „numai cu acordul verbal al noului ministru, Ovidiu Silaghi“, motiv pentru care i-a solicitat lui Ş.R.-V. să îi înlesnească o întrevedere cu noul ministru, întâlnire care a avut loc în mai 2012 la Satu Mare şi în cadrul căreia, în schimbul asigurării efectuării plăţilor la termen, ministrul Silaghi i-a solicitat să efectueze curse care să lege oraşul Satu Mare de Europa pentru a susţine campania electorală a finului său.
Procurorii susţin că, în cadrul unei conferinţe de presă din 17 mai 2012, A.Ş., vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare şi candidatul USL la preşedinţia CJ, a anunţat că, începând din 4 iunie 2012, compania B A va efectua zboruri de pe aeroportul Satu Mare spre două destinaţii europene importante – Veneţia şi Torino, la eveniment participând printre alţii şi D.C. – viitorul primar al municipiului Satu Mare.
În ceea ce priveşte derularea contractelor încheiate de CNADNR SA cu SC Romstrade SRL, anchetatorii au constatat că în perioada mai-august 2012, deşi se înregistrau întârzieri în ceea ce priveşte stadiul fizic al lucrărilor, iar Autoritatea de Management propunea măsuri de reziliere, nu s-au dispus măsuri în acest sens.
În 8 noiembrie 2012, pe fondul sesizării Comisiei Europene cu privire la existenţa unor tentative de fraudă, a verificărilor efectuate de către Departamentul de Luptă Antifraudă şi a întârzierilor constatate de către autoritatea contractantă şi autoritatea de management în execuţia lucrărilor aferente contractului, CNDNR SA a transmis către SC Romstrade SRL o notificare de reziliere.
Ca urmare, în 9 noiembrie, Nelu Iordache l-a contactat telefonic pe Ş.R.V. şi şi-a exprimat nemulţumirea, din discuţiile purtate rezultând că ministrul Silaghi şi-ar fi încălcat promisiunile.
„I. .: Al tău m-a vândut, să ştii!
Ş.R.V.: Dar ai făcut ce ţi-am zis eu?
I.N.: Al tău m-a vândut!
Ş.R.V.: Ce?
I.N.: Al tău m-a vândut! (…)
I.N.: Hai să te văd mâine, că ţip, o să ţip, (…) încep să dau afară! (…)
Ş.R.V.: Şi dacă dai afară, ce o să faci?
I.N.: Hai, vreau să te văd mâine!
Ş.R.V.: Bine“, se arată în interceptările de la dosar.
Ulterior, conform referatului DNA, Nelu Iordache ar fi primit de la Ş.R.V. un SMS din care rezultă stabilirea unei întâlniri: „După 3 p m“, urmat de un altul: „Mâine, azi FMI“, existând indicii certe în sensul că se negocia o întâlnire între omul de afaceri şi ministru. Aseară, Silaghi şi-a retras candidatura la funcţia de ministru al transporturilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS