http:http://www.youtube.com/watch?v=7iq8f0Puj9o
Fabrica de încălţăminte din cadrul Penitenciarului Craiova nu duce lipsă de comenzi nici la 50 de ani de la înfiinţare. Deţinuţii aflaţi în regim de maximă securitate lucrează în atelierele fabricii pentru a mai uita de dorul de libertate, dar şi pentru a deprinde o meserie care îi poate ajuta pe viitor.
Înfiinţată în 1963, printr-un decret dat de preşedintele Gheorghe Gheorghiu-Dej şi semnat de Gheorghe Maurer, prim-ministrul României în acea perioadă, fabrica de încălţăminte din cadrul Penitenciarului Craiova, unul de maximă siguranţă, a dăinuit peste timp, iar miercuri a aniversat 50 de ani de existenţă. În acest timp, deţinuţii de aici, împreună cu angajaţi ai fabricii, maiştri care le-au destăinuit tainele meseriei, au produs milioane de perechi de încălţăminte, marfă apreciată pentru calitatea ei.
Din 1963 şi până în 2008, doar patru directori s-au aflat la conducerea fabricii, cel mai longeviv fiind Teodor Ghiţă (1980-2000). „Am muncit 20 de ani aici şi am multe amintiri frumoase. Pot să spun că primii zece ani au fost cei mai frumoşi din activitatea mea. Am început cu două hale şi un atelier. Nu aveam nici maşină cu care să cărăm materialele, dar am găsit un hârb de «Carpaţi» aruncat la gunoi. L-am reparat cu câţiva deţinuţi şi trei-patru ani ne-am chinuit cu el, ne duceam pe la Corabia, Bucureşti, chiar şi pe la Timişoara după materiale“, şi-a adus aminte Teodor Ghiţă, prezent la întâlnirea festivă de miercuri. Acesta şi-a amintit şi de anul de graţie 1989, nu pentru că a fost Revoluţia, ci pentru că fabrica a avut cea mai mare producţie. „1989 a fost un an extraordinar, un an în care s-au raportat, la Congresul al XIV-lea, 700.000 de perechi de încălţăminte. Practic, scoteam o pereche de bocanci la 25 de secunde. Făceam acei pantofi care costau 113 lei şi care erau la mare căutare“, a povestit Teodor Ghiţă.
Bocanci şi pantofi pentru instituţiile de stat
În 1991, fabrica a fost preluată de nou-înfiinţata Regie Autonomă Multiproduct, ajungând şi la o producţie de 1.500 de perechi de încălţăminte pe zi. Din 2001, prin hotărâre de guvern, întreprinderea de încălţăminte a fost preluată de Penitenciarul Craiova de la RA Multiproduct şi inclusă în organizarea Serviciului de producţie şi venituri proprii, condus de comisarul-şef Ion Craioveanu. Potrivit conducerii penitenciarului, acesta ar fi fost momentul-cheie, căci fără această mutare fabrica poate nu ar mai fi existat. „Este singura din fosta Regie Autonomă care încă funcţionează, iar angajaţii ei, fiind preluaţi de noi, au şi acum un serviciu. Altfel, acum poate am fi aniversat cinci-şase ani de la închiderea fabricii“, a precizat directorul Penitenciarului Craiova, Adrian Becheanu.
O investiţie în aparatură de 600.000 de lei, fonduri europene, realizată în 2004, a dus la sporirea substanţială a veniturilor fabricii, în 2007 ajungându-se la o producţie de aproape un milion de euro, încălţămintea de aici având şi un brand: PRMS Shoes. Comisarul-şef Ion Craioveanu susţine că, în prezent, încasările fabricii sunt de circa 40-50.000 de lei pe lună şi că se asigură echiparea cu încălţămite a tuturor promoţiilor instituţiilor care pregătesc funcţionari publici pentru sistemul penitenciar, „însă asigurăm echiparea şi a altor angajaţi ai instituţiilor din sistemul naţional de ordine publică şi siguranţă, instituţii care periodic fac comenzi la noi de bocanci şi pantofi“. „Sper ca în momentul în care vor fi fonduri în sistemul penitenciar să reluăm echiparea întregului personal cu încălţăminte, care s-a dovedit că este mai bună decât chinezăriile făcute pe vapor, şi sper să asigurăm dreptul de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru deţinuţii care nu şi le pot procura singuri“, a completat directorul Adrian Becheanu, care consideră că „în condiţiile de piaţă existente în acest moment, fabrica nu ar putea rezista concurenţei mai puţin loiale care se face între privaţi“.
Deţinuţii lucrează şi pentru export
Sărbătorirea a 50 de ani de existenţă a fabricii i-a adus la un loc pe actuali şi foşti conducători ai penitenciarului, foşti şi actuali angajaţi ai fabricii, dar şi foşti deţinuţi, în prezent pensionari, cel mai în vârstă fiind un craiovean de 81 de ani. Cu toţii au primit din partea comandantului Ion Craioveanu diplome pentru activitatea din fabrică şi din penitenciar. Printre ei s-au aflat şi Năstasie Buzatu, maistru electrician timp de 37 de ani, de trei ani pensionar, şi Marin Truşcă, maistru în fabrică de 31 de ani. Fostul director al Penitenciarului Craiova, Antonie Lepadat, ieşit de opt ani la pensie, le-a adus aminte celor prezenţi că fabrica a fost înfiinţată pentru educarea deţinuţilor prin muncă şi pe acest criteriu ar trebui să funcţioneze şi în continuare.
Cum se desfăşoară însă munca în spatele uşilor mari şi a gardurilor cu sârmă ghimpată? Se poate face performanţă cu persoane cărora nu le-a păsat de norme, reguli şi valori? Din rezultatele fabricii şi din modul în care se comportă deţinuţii în timpul orelor de lucru, se pare că da. De cum intri în acest mediu privativ de libertate, priveliştea te cutremură. În spatele ferestrelor cu gratii grose se zăresc zeci de chipuri care dau impresia că tânjesc după un strop de libertate, că ar da orice să întoarcă timpul înapoi. Mulţi au de executat pedepse grele, de peste 20 de ani de închisoare… În dreapta clădirii unde sunt încarceraţi se află o micuţă fabrică de pâine, cu deţinuţi pe post de brutari, iar după ea este un atelier pentru femei. Aici, deţinutele cos manual pantofii, dar miercuri învăţau croitorie, în cadrul unui program derulat prin Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Dolj.
Ajungem şi în fabrică, unde aflăm că nu se lucrează doar pentru intern, ci şi pentru export. Două firme renumite din Germania şi Italia au contract cu fabrica penitenciarului şi sunt mulţumite de calitatea produselor de la Craiova. Firmele aduc şi materia primă, uneori trimit şi utilajele de care fabrica nu dispune, doar pentru ca produsul finit să aibă calitatea dorită de neamţ sau italian. Iar comenzile curg: pantofi, bocanci, ghete, atât de bărbat, cât şi de damă.
„Sunt Iulian Bucur şi sunt condamnat la 23 de ani…“
Înăuntru, deţinuţii par simpli muncitori, angajaţi care lucrează pentru a-şi asigura traiul şi care pleacă acasă la finalul programului. Doar tatuajele, tăieturile de pe mâini, figurile posomorâte te fac să-ţi dai seama că realitatea este cu totul alta. Una mult mai dură. Cei care muncesc aici zece ore pe zi se întorc seara în celulă, numărând zilele până la eliberare, care nu sunt deloc puţine. Pentru ei, o zi de lucru în fabrică este ca o oază de libertate.
„În închisoare este foarte greu, dar legătura cu fabrica de încălţăminte, care îţi oferă o meserie de bază, te face să mai uiţi de greutăţi. Avem foarte multe comenzi, care ne ocupă timpul, lucrăm zece ore pe zi, e flux continuu. Nu aveam nici un fel de cunoştinţă despre încălţăminte, dar lucrez aici de trei ani, iar în prezent sunt responsabil cu verificarea calităţii mărfii şi cred că mă descurc destul de bine. Străinii sunt pretenţioşi, de aceea trebuie ca lucrurile să meargă foarte bine“, ne spune un deţinut. Pare relaxat şi zici că mai are puţin şi se liberează. Apoi se şi recomandă: „Sunt Iulian Bucur şi sunt condamnat la 23 de ani… Din aceştia am efectuat până acum şapte“. Este însă mulţumit de faptul că „maiştrii sunt oameni deosebiţi, care ne-au învăţat secretele meseriei“ şi că va avea o calificare atunci când va ieşi din închisoare.
