Acasă Actualitate Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc are un birou în Dolj

Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc are un birou în Dolj

A apărut un nou organism de control, de data aceasta în domeniul jocurilor de noroc.
S-a înfiinţat Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, care are atribuţii de control în domeniul jocurilor de noroc, fiind în sfera sa de verificare atât persoanele fizice, cât şi cele juridice. Acest birou activează în cadrul Regionalei Vamale din Craiova. Fostul şef al Gărzii Financiare Dolj, Cornel Corcoveanu, este unul dintre inspectorii care ocupă un post la biroul din Craiova al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc. „Pe teritoriul Olteniei sunt două astfel de birouri, unul la Craiova, în care activează şase persoane, şi altul la Vâlcea. Suntem două persoane care am plecat de la Garda Financiară Dolj şi lucrăm la acest birou“, a declarat Corcoveanu. În locul lui Corcoveanu, inspector-şef al Gărzii Financiare Dolj este Cosmin Florian Gugu.
Oficiul respectiv s-a înfiinţat la nivel naţional prin luna mai, prin OUG nr. 20/2013, iar modalităţile de înfiinţare şi funcţionare sunt detaliate prin HG nr. 298/2013.

Lucrează din 2001 în mass-media şi consideră că cel mai important lucru în această meserie este corectitudinea. Jurnalist specializat pe domeniul economico-financiar, își călăuzește pașii după motto-ul „În afaceri, ca și în viață, trebuie să fii fair-play. Doar în acest fel câștigi cu adevărat!”
Exit mobile version