Românii după lituanieni au cele mai mici tarife din UE la apelurile mobile naţionale

Autori


România are unele din cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană la apelurile naţionale pe telefoanele mobile, cu un tarif mediu pe minut de 2,2 eurocenţi, fiind depăşită doar de Lituania, cu 1,9 eurocenţi, relevă o analiză a Comisiei Europene, care atrage atenţia asupra diferenţelor considerabile între tarifele pentru apelurile mobile interne la nivelul blocului comunitar.

Executivul UE precizează că utilizatorii telefoniei mobile plătesc tarife extrem de diferite pentru aceleaşi servicii, raportul între preţuri la nivel comunitar putând fi şi de 1 la 8, potrivit unui comunicat transmis marţi.

Cea mai mare diferenţă vizează apelurile mobile naţionale. Astfel, între Lituania, ţara cu cele mai mici tarife (o medie de 1,9 eurocenţi pe minut), şi Olanda, ţara cu cele mai mari tarife (14,7 eurocenţi), există o diferenţă de 774%.

Printre ţările cu tarife mai mici se mai numără Letonia (3,5 eurocenţi), Bulgaria (4,4 eurocenţi), Polonia (4,6 eurocenţi), Estonia şi Ungaria (fiecare cu 6 eurocenţi).

La polul opus al clasamentului, Olanda este urmată de Luxemburg (14,6 eurocenţi), Belgia (13,8 eurocenţi), Malta şi Spania (fiecare cu 13 eurocenţi).


Tariful mediu pe minut la nivelul Uniunii Europene este de 9,1 eurocenţi.

Aceste diferenţe de preţ nu pot fi explicate prin diferenţe de calitate, prin diferenţe privind costul de prestare a serviciului sau prin diferenţe între ţări în ceea ce priveşte puterea de cumpărare a consumatorilor.

În cazul altor categorii de bunuri şi servicii de bază din cadrul pieţei unice europene, diferenţele de preţ sunt mult mai mici. De exemplu, un litru de lapte costă între 0,69 euro şi 0,99 euro oriunde în UE, diferenţa de preţ fiind de 43%. În cazul unei achiziţii ocazionale, cum ar fi un iPad, diferenţa de preţ este de doar 11% la nivelul UE.

În septembrie, Comisia Europeană va prezenta un nou pachet legislativ destinat să consolideze piaţa unică a telecomunicaţiilor.



Comenteaza acum

Alte stiri

8 ianuarie 2019

Gorj: Tânăr anchetat după ce a sustras două telefoane mobile

Un bucureştean, de 29 de ani, este anchetat pentru furtul a două telefoane mobile dintr-un magazin din Târgu Jiu. Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi luni de un agent de securitate din cadrul unui supermarket, ...

Sumarul ediției de marţi, 6 august 2013

Actualitate

» „Nu știm cum să ne protejăm viaţa când suntem tineri“
» „Telenovelă“ cu fonduri europene la Fărcaş
» Gara de Nord din Capitală va avea staţie oficială de taxi
» Mii de pelerini, aşteptaţi la Mănăstirea Lainici
» Admiterea la ASE din lunile august şi septembrie se va face pe baza mediei de la bacalaureat
» Alertă cu bombă la consulatul SUA din Milano şi la redacţia unui post de radio
» Francezii de lângă graniţă se angajează în Germania pentru a scăpa de şomaj
» Centrul „Christian“, model pentru alte administrații din ţară
» DSVSA, în control la Rânca
» Gorjul nu scapă de drumurile de pământ
» Fereşte-te de radar
» Bancul zilei
» Un jandarm montan hunedorean a cucerit vârful Mont Blanc
» Austria: O româncă a fost condamnată pentru vrăjitorie
» Atenţionare de călătorie în zonele cu potenţial de risc
» Franţa este de acord cu FMI că trebuie să adopte măsuri pentru a stimula creşterea economiei
» Românii după lituanieni au cele mai mici tarife din UE la apelurile mobile naţionale
» Unităţi de cazare și alimentație publică din Vâlcea, contorlate de inspectorii ANT
» Nizoralul, interzis în curând la nivel european
» George W. Bush, operat pe inimă

Local

» Gabriel Bivolaru, reţinut pentru furt de produse petroliere
» Case împărăteşti apărute precum ciupercile
» Casa Studenţilor, în căutare de talente muzicale
» Festivalul Berii, la Rovinari
» Roşii XXL la Işalniţa
» Reorganizarea ANAF: preavize si posturi vacante
» Omar Hayssam cere rejudecarea dosarului de terorism
» Drama unui copil de excepţie
» Medicii anunţă pichete în septembrie şi un miting la Bucureşti în octombrie
» Rectorul Universităţii Ovidius din Constanţa rămâne în arest preventiv
» Vâlcea: Hramul „Schimbării la Faţă” sărbătorit la Mănăstirea Turnu

Dolj

» 26 de tone de apă plată, retrase de la comercializare
» Doljean trimis în judecată pentru înşelăciuni cu fonduri APIA

Sport

» Fotbal – Steaua s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor
» Gheorghe Constantin, preşedinte la CSM Vâlcea
» Pandurii, pe primul loc
» Craiova revine
» Juniorii Achim, Coandă şi Ene, multipli medaliaţi la CN de atletism
» Inedit: Cioacă e campion, Andreiana a luat aurul
» Fotbal – Pandurii l-au cedat în totalitate pe Vlad Chiricheş echipei Steaua
» Ovidiu Stângă, lucrat de jucători
» Tenis – Victor Hănescu lansează campania “Orice campion are un început”

Bani & Afaceri

» Ministerul Finanţelor: CASS pentru chirii, un prim pas în vederea implementării unei abordări fiscale unitare
» Primăria nu ştie cât costă Târgul Caracal
» BNR a redus dobânda-cheie de la 5% la 4,5% pe an
» MFP: Scopul încheierii unui nou acord cu FMI nu este legat de introducerea unor noi taxe şi impozite

Educatie

» Mai puţin de 50% din dascăli au obţinut notă pentru titularizare

Magazin

» Horoscop
» Vacanţă… fără insecte
» Soarele, un medicament natural

Top