Regizorul american de origine română Jean Negulescu dispune de o stea pe Walk of Fame la Hollywood, fiind singurul român înregistrat astfel de cinematografia americană. La 20 de ani de la decesul acestuia (18 iulie 1993), Bănia pare că l-a uitat. Casa din Craiova în care s-a născut marele cineast de la Hollywood, propusă să fie casă memorială, a fost înstrăinată, placa memorială de pe casă a fost demontată, iar strada respectivă se numeşte …I.L. Caragiale, în timp ce o altă stradă din apropiere, care se vrea a fi în memoria lui Jean Negulescu, a fost botezată de autorităţile Craiovei din anii trecuţi… „Jan Negulescu“. Şi cinematograful „Jean Negulescu“ a fost recuperat de moştenitorii proprietarului cinematografului.
Cinefilul şi regizorul craiovean George Obrocea, membru al Fundaţiei Internaţionale „Jean Negulescu“, membru UCIN România, a început să lucreze din 2012 la un film documentar despre marele cineast de la Hollywood născut la Craiova, motiv pentru care GdS i-a solicitat un interviu.
Ion Jianu: Intenţionez să scriu un articol despre marele Jean Negulescu (Jean Negulesco), născut în Craiova, faimos la Hollywood, articol căruia i-am pus următorul titlu: „Jean Negulescu, celebru la Hollywood, uitat acasă, la Craiova!“. Vi se pare exagerată afirmaţia mea?
George Obrocea: E foarte bine că vreţi să scrieţi un articol despre fascinantul Jean Negulescu. Ar trebui scris aproape în fiecare zi despre această inegalabilă personalitate artistică şi… umană. Afirmaţia dumneavoastră nu e deloc exagerată, cu… nuanţarea că Jean Negulescu e uitat nu doar la Craiova (ce consolare!), ci, aproape de toţi, în toată ţara. Jean Negulescu nu poate fi iertat, cu una – cu două, nici de unii confraţi din domeniul filmului şi artelor plastice. Că, de, nu e simplu să accepţi că altul, înaintea ta, a făcut vreo 40 de filme de lungmetraj la Hollywood, având în distribuţie staruri de primă mărime, nu efemere, ci eterne. Nu le enumăr, pentru că sunt multe. Cei de rea-credinţă să deschidă dicţionarele şi enciclopediile, să-şi facă sânge rău! Dar olteanul nostru a mai făcut şi vreo… sută de scurtmetraje, nenumărate desene (între care multe chipuri de personalităţi ale filmului mondial), diverse alte iniţiative, idei şi controverse creatoare. O imensă preţuire şi dragoste manifestată faţă de el din partea unor oameni iluştri (artişti, politicieni ş.a). Iar femeile, ce să mai vorbim, l-au idolatrizat. Un mare artist, un bărbat fermecător! Cam rar! … Să fie acesta tocmai un … oltean? „Auzit-aţi de-un oltean, de-un oltean, de-un craiovean?“. Cântecul popular are „intuiţii“ greu de explicat.
Film-documentar despre Negulescu
I.J.: Înţeleg că sunteţi implicat într-un proiect privind realizarea unui film-documentar despre marele regizor originar din Craiova, cu filmări în California, Craiova, Spania, Franţa. Oferiţi-ne detalii despre acest documentar-eveniment, în ce fază se află proiectul, şamd?
G.O.: Am început de ceva vreme, într-adevăr, un film documentar despre Jean Negulescu. Realizarea acestui proiect se va întinde pe o perioadă de aproape doi ani, nu numai din pricina finanţării, ci pentru că îşi propune o dificilă dezbatere cu cineaştii români de ieri şi de azi privind locul craioveanului în cinematograful românesc şi mondial. Prin bunăvoinţa unor prieteni vom filma la Marbella (Spania), unde „Ianculeţ cu părul creţ“ al nostru şi-a petrecut ultimii ani de viaţă, înainte de 1993, când a plecat pe „Drumul către stele“. Nu ştim încă dacă vom filma şi în California … că durează prea mult călătoria cu vaporul – aşa cum a ajuns Jean Negulescu pe tărâmul visului american.
I.J.: În filmul documentar despre Jean Negulescu vor fi înserate şi imagini inedite cu Jean Negulescu alături de marile vedete cu care a colaborat: Marilyn Monroe, Greta Garbo, Cary Grant, Gary Cooper, Fred Astair ş.a.? Sau cu Brâncuşi, Tristan Tzara?
G.O.: În măsura în care vom obţine avizele celor care deţin drepturile de autor, vom însera – cu toată mândria oltenească – secvenţe antologice din filmele Maestrului, cu distribuţiile demne de invidiat până în ziua de azi. În paralel cu filmările vom face repetate demersuri, alături de Uniunea Cineaştilor şi alte organizaţii, pentru promovarea acestei ilustre personalităţi a Olteniei. E absolut normal ca Jean Negulescu să aibă o statuie în centrul Craiovei, un Festival, un cinematograf să-i poarte numele, o Casă Memorială să-i adăpostească obiecte, imagini care-l reprezintă ş.a.m.d. Aşa poate că premiera filmului va avea loc la Craiova într-un alt climat, sub auspicii favorabile …de Capitală culturală. Poate !…
I.J.: Cine face, de fapt, acest film? Oferiţi-mi câteva detalii…
G.O.: Cine să-l facă? George Obrocea, cu sprijinul admiratorilor lui Jean Negulescu, oameni de radio, televiziune, presa scrisă, împătimiţi ai filmului şi… câţiva miliardari (ce bine ar fi!).
Autorităţile Craiovei, impasibile…
I.J.: Dacă un regizor de la Hollywood, aflat în vizită la Craiova, oraş care doreşte să devină o capitală culturală europeană, ar vrea să viziteze Casa Memorială Jean Negulescu, ar afla că nu există, că (respectiva casă) este proprietatea unui cetăţean oarecare şi care a cumpărat-o legal, că placa de pe casă – care menţiona că acolo s-a născut Jean Negulescu – a dispărut, iar în oraş nu există nimic legat de numele celebrului regizor originar din Craiova?! Un cinematograf i-a purtat numele, dar acest cinematograf nu mai există, iar o stradă din Craiova care s-ar vrea a fi în memoria lui a fost botezată de oficialităţi drept „Jan (sic!) Negulescu“!
G.O.: Un răspuns teribilist, în spiritul zilei, ar fi: Craiova nu-şi propune să fie Capitală culturală mondială, ci doar …europeană. Dar, fie vorba între noi (sper că aude cineva), această candidatură se face imitând îndrăzneala studenţilor leneşi, care se prezintă la examen mizând pe generozitatea profesorilor. S-a dovedit de-a lungul istoriei că oportuniştii au câştigat de mult mai multe ori decât premianţii – luptători adevăraţi. Teribilismul şi vanitatea sunt şi azi la modă. Iniţiativa cu orice preţ, bombe de presă, praf în ochii contribuabilului, care nu e consultat ce-i trebuie, i se dă o fântână arteziană când îi trebuie canalizare, borduri în loc de băi comunale, pasaj subteran care se intersectează cu linia de tramvai, pasaj suprateran care aglomerează şi mai mult Valea Vlăicii ş.a.m.d. Nu iniţiativa e cea mai importantă într-o strategie, ci consultarea cu vârfurile comunităţii, de aici rezultând lista de priorităţi edilitare, sociale, culturale sau de altă natură. Nu, nu vreau să dau lecţii nimănui, dar aşa au reuşit unii: la Milano, la Florenţa, Lyon, Barcelona, Leningrad, Praga sau Viena, care nu ştiu dacă vor candida pentru calitatea de Capitală culturală europeană, deşi CV-ul lor este de excepţie. Dar… La începutul anilor ‘90, academician Mihnea Gheorghiu, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România, craiovean get-beget, întemeietor al Fundaţiei Culturale Internaţionale „Jean Negulescu“, acorda unui grup de craioveni, iubitori ai filmului, în rândul cărora mă număram şi eu, calitatea de Filială Unică a Fundaţiei ce purta numele marelui cineast american născut la Craiova. Filiala Unică începea să aibă iniţiative, mai ales că era stimulată de prezenţa onorantă şi benefică a maestrului Geo Saizescu, olteanul-rege al filmului comic românesc, a lui Alexandru Firescu, Gabriel Bratu, Nicolae Marinescu, Nicolae Andrei şi alţii – profesori, medici. Cu toţii făceam parte din grupul ce-şi propunea cultivarea memoriei lui Jean Negulescu şi promovarea valorilor, în general. Am purtat discuţii cu Vasile Bulucea, primarul de atunci al Craiovei, cu Consiliul Local şi astfel, în anul 2000, Jean Negulescu a devenit Cetăţean de Onoare al Craiovei – post mortem (se stinsese din viaţă în 1993, la Marbella, în Spania). Nu peste mult timp, Cinematograful Central din Craiova a fost „botezat“ Jean Negulescu, o placă pe casa unde s-a născut marele cineast fiind aşezată în cadrul unei ceremonii emoţionante. După mai bine de doi ani de insistenţe la primar, consiliul local a fost de acord ca o stradă din Craiova să poarte numele celebrului oltean. Se părea că lucrurile mergeau spre o normalitate benefică pentru Capitala Olteniei, municipiu cu pretenţii istorice, economice, culturale. După câţiva ani – oarecum de glorie -, la finele secolului şi mileniului trecut, propusa Casă Memorială (naţionalizată, care adăpostea mai mulţi chiriaşi) a fost „recuperată“ (?) şi vândută. Primul lucru pe care l-a făcut noul proprietar a fost să demonteze placa atestatoare a locului unde s-a născut Jean Negulescu! Apoi cineva a „recuperat“ şi Cinematograful „Jean Negulescu“ şi de atunci „lanterna cu amintiri“ a copilăriei noastre a devenit o ruină, Craiova rămânând cu doar două cinematografe… Sunt multe întrebări fără răspuns sau cu acelaşi răspuns: disoluţia autorităţii pe fundalul fraudei instituţionalizate. Sub diverse forme, acelaşi lucru se întâmpla cu nenumărate valori naţionale, înlăturate, şterse prin indolenţă, mişelie sau nepăsare… Sfâşietor a fost sfârşitul unor mari artişti din ultimii ani (Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică ş.a.), care n-au putut accepta batjocorirea valorilor naţionale! Ei au tras semnalul de alarmă, arzând ca o torţă, până la capăt. A înţeles cineva ceva?
I.J.: Apropo de case memoriale: un alt oltean, celebru în lume, Marin Sorescu, nu are în Craiova nici o casă memorială, iar casa de la Bulzeşti nu este, oficial, casă memorială, ci are un circuit mai mult privat. Nu acuz pe nimeni, dar v-aş adresa o întrebare: aşa vrem să devenim capitală culturală europeană? Cine ar trebui să se sensibilizeze pentru ca aceste disfuncţionalităţi să se corecteze, ca să zic aşa?
G.O.: Noi vrem să devenim capitală pe principiul (oltenesc) că încercarea moarte n-are, dar şanse (aduceţi-vă aminte de bancul cu biletul, spus cu har de un alt oltean celebru, Amza Pellea !), la ora actuală vorbesc, … „nu prea avem“. Civilizaţia se măsoară în poduri, locuri pitoreşti, monumente istorice şi de orice fel, muzee (ce muzeu tehnic ar fi putut deveni fosta Uzină electrică din Valea Vlaicii), biblioteci, case memoriale sau i… memoriale, şcoli şi biserici puse în valoare, vetre ale culturii populare, parcuri şi multe spaţii verzi, baze sportive şi câte altele …într-o definiţie cuminte, cetăţenească. Marile licee ale Craiovei au dat ţării peste 60 de academicieni în secolul XX! Doar câtorva le cinstim sporadic memoria. Celebritatea lui Brâncuşi, Coandă, Ţuculescu, Maiorescu, Argetoianu, Gyr, Carada, Zamfirescu, Nicolaescu-Plopşor, Marin Sorescu, Jean Negulescu şi câţi alţii n-ar potenţa, oare, în chip firesc, aura Craiovei şi a Olteniei? Ba da, dar municipiul şi judeţul (ca şi ţara, de altfel) trebuie conduse coerent, urmărind pe perioade îndelungate o strategie de dezvoltare fără hotare …de culoare.
Altfel, asistăm doar la un heirupism înşelător şi păgubos.
Cine a fost Jean Negulescu
Jean Negulesco (Ioan Negulescu după starea civilă, născut pe 26 februarie 1900, la Craiova – decedat pe 18 iulie 1993, la Marbella, Spania) a fost un pictor, regizor de film, scenarist și producător de film originar din România.
Talentul pentru artă se arată timpuriu, când tânărul Jean Negulescu, cercetaș voluntar în rândurile Crucii Roșii în timpul Primului Război Mondial, schițează un portret al lui George Enescu. Jean Negulescu se hotărăște să devină pictor atunci când maestrul George Enescu, căruia i-a plăcut desenul, îl cumpără cu un preț ridicat. Cu toate că începuse să ia lecții de pictură la București, tatăl său îl trimite la Paris să studieze economia și artele. Pentru o vreme frecventează cursurile „Academiei Julian“, neglijând însă total științele economice, și, în consecință, nu mai primește bani de acasă. Pentru a-și asigura existența în capitala Franței, muncește seara în restaurante, spălând vasele, în timp ce ziua copiază operele marilor maeștri în muzee, copii pe care le vinde ieftin. În acest timp se împrietenește cu unii din artiștii avangardei pariziene precum Brâncuși, Modigliani, Pascin, Soutine și alții.
De asemenea, frecventează cercul dadaiștilor în frunte cu Tristan Tzara, și el originar din România, care exercită o puternică influență asupra picturii sale. În mijlocul anilor douăzeci, se mută în sudul Franței, unde zugrăvește peisajele Rivierei.
În 1927 se căsătorește cu o tânără americană și se mută la New York, unde organizează o expoziție cu picturile sale. În 1929 divorțează și se stabilește în California. Este un moment hotărâtor în viața sa, căci acum se lansează la Hollywood în lumea filmului şi semnează Negulesco. Scrie scenarii și este asistent de regie la filmele „Captain Blood“ și „A Farewell To Arms“, acesta din urmă după romanul „Adio arme“ al lui Ernest Hemingway. Felul său de a lucra l-a impresionat pe Benjamin Glaser, care-l angajează la studiourile Paramount Pictures pentru trei ani, întâi ca scenarist colaborator, apoi ca director adjunct și, în sfârșit, ca regizor. Regizează primul film de lung metraj, „Singapore Woman“ („Femeia din Singapore“) pentru studiourile Warner Brothers în 1941, dar abia trei ani mai târziu, în 1944, înregistrează un succes remarcabil cu filmul „The Mask of Dimetrios“ („Masca lui Dimetrios“), bazat pe subiectul unui roman de Eric Ambler. În 1948, filmul „Johnny Belinda“ are un succes extraordinar, interpreta principală, Jane Wyman, primind Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. Urmează drama „Three Came Home“ („Trei se întorc acasă“, 1950), bazată pe un fapt real din timpul războiului, cu Claudette Colbert, comedia „How to Marry a Millionaire“ („Cum să te căsătorești cu un milionar“) cu Marilyn Monroe, primul film pe ecran lat (cinemascop), apoi în același sistem de ecran lat filmul „Daddy Long Legs“ (1954) cu Fred Astaire. Jean Negulesco intră în studiourile 20th Century-Fox, unde continuă să lucreze până în anul 1970, când realizează ultimele sale filme, „Hello-Good-bye“ și „The Invincible Six“ („Cei șase invincibili“).
Jean Negulesco a fost membru al Academy of Motion Picture și a fost distins cu „Silver Tray“ de către International Executive Service Corporation și cu „The Laurel Award“ pentru întreaga sa producție regizorală. A fost membru de onoare în American-Romanian Academy of Arts and Sciences și în anul 1983 i s-a decernat Diploma de Onoare a Academiei. În 1984 și-a publicat memoriile sub titlul „Things I Did and Things I Think I Did“ („Lucruri pe care le-am făcut și lucruri pe care cred că le-am făcut“). Este singurul român care dispune de o stea pe Walk of Fame la Hollywood.
Jean Negulesco a murit în urma unui atac cardiac la 18 iulie 1993, în Marbella (Spania).
A avut o soră, Sabina Negulescu-Florian, artist plastic (născută pe 16 decembrie 1907, la Craiova – decedată în 2003, la Bucureşti). A făcut studii primare şi gimnaziale în Craiova. În 1939 s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1945, la clasa prof. Camil Ressu.
A debutat în 1926, la prima Expoziţie a artiştilor craioveni. A expus, încă din 1943, la Saloanele Oficiale de la Bucureşti, ca şi la expoziţiile colective şi anuale de stat. În perioada 1947-2001, a avut numeroase expoziţii personale în ţară şi străinătate. Pictoriţă, graficiană şi ceramistă, are lucrări în colecţii particulare şi de stat din ţară şi Europa occidentală.
