11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostele case de protocol din Craiova

Fostele case de protocol din Craiova

Vila (Casa) Jianu şi Casa Barbu Drugă au servit drept case de protocol din Craiova. Au găzduit, de-a lungul anilor, personalităţi de seamă care au trecut prin oraş, printre care generalul Charles de Gaulle, membri ai familiei regale, dar şi pe Nicolae Ceauşescu.

Vila (Casa) Jianu, clădire construită în 1965, în stilul cubist al epocii, a fost destinată cazării şi protocolului până în anul 2010. Preşedintele francez Charles de Gaulle, care a fost primit în Cetatea Banilor cu fast, a fost cazat în această vilă, în cadrul vizitei oficiale pe care a făcut-o în 1968. „Preşedintelui francez i s-au propus spre vizitare oraşele Cluj şi Iaşi, dar a refuzat. Oficial nu ştiam de ce, dar am aflat că ar fi spus că la Cluj ar putea fi unele probleme cu minorităţile, iar oraşul Iaşi era prea aproape de Uniunea Sovietică. A ales Craiova, considerând-o o provincie românească sută la sută… A stat la Craiova aproape două zile, iar în 15 spre 16 mai 1968 a înnoptat la Casa Jianu“, notează Petre Gigea-Gorun în paginile lucrării „Din amintirile Craiovei“.
Camera în care a fost cazat preşedintele francez mai păstrează şi astăzi câteva piese de mobilier, dar şi patul comandat special pentru el, căci „pentru odihna generalului s-a construit un pat special, un pat dublu, lung de 2,20 m dată fiind înălţimea sa. Preşedintele francez şi suita sa au rămas la reşedinţă pentru scurtă odihnă şi dejun privat“, notează tot Petre Gigea-Gorun în „Oameni şi evenimente craiovene“.
Pregătirile speciale pentru acea vizită nu s-au rezumat la amenajarea unui loc potrivit de odihnă. „Francezii ne-au trimis un film cu atentatul nereuşit asupra preşedintelui francez, ce a avut loc câţiva ani în urmă. Pentru a se evita orice incident, din exces de zel, dormitorul desemnat cu aşezare spre strada Mihai Viteazul, de unde era vizibilitate, a fost mutat spre interior. Prudenţă maximă“, se menţionează în „Oameni şi evenimente craiovene“.

Casa Barbu Drugă, loc de odihnă prezidenţială

La vizita efectuată în Cetatea Băniei, generalul Charles de Gaulle a fost însoţit de preşedintele de la acea vreme al României, Nicolae Ceauşescu. Acesta împreună cu membrii delegaţiei române au fost găzduiţi de reşedinţa oficială, din strada Bujorului, care aparţinuse lui Barbu Drugă. Mare proprietar, acesta a avut o avere impresionantă şi a fost un mare filantrop, după cum îl descriu documentele vremii (mai ales în perioada foametei din 1946). După naţionalizare şi deportare, toată averea sa, inclusiv casa care l-a găzduit pe Ceauşescu, a fost preluată de stat. Barbu Drugă ajunsese în acea perioadă un biet tăietor de lemne, ce-şi înfăşura iarna picioarele în cârpe pentru că nu avea cu ce să se încalţe. În ultimul an de viaţă a primit o pensie specială. „Locuind alături de această reşedinţă (care îi aparţinuse – n.r.), făcea recomandări şi îndrumări ca noua administraţie a clădirii s-o îngrijească şi s-o întreţină în cele mai bune condiţiuni“, notează Petre Gigea-Gorun. Şi aşa a fost o vreme, ea servind drept casă de protocol.

Supuse transformării

Astăzi lucrurile s-au schimbat. Casa Barbu Drugă este sediul unei fundaţii, în vreme ce Vila (Casa) Jianu încearcă să-şi păstreze destinaţia. „Vila (Casa) Jianu a fost inclusă în circuitul de cazare şi protocol până în 2010, după care a intrat într-un proces de reabilitare şi a fost scoasă din circuitul de cazare. Astăzi ea aparţine Consiliului Judeţean Dolj, prin Direcţia de afaceri europene, purtând titulatura de Centru pentru cooperare europeană. Are şase camere şi un apartament. Toţi preşedinţii României au ajuns şi aici. Vrem să reconstituim mobilierul camerei în care a fost cazat preşedintele Franţei la vizita pe care a făcut-o în 1968 şi să o păstrăm ca atare. Casa şi-a deschis de-a lungul vremii uşile în faţa tuturor oficialităţilor de seamă. În Ajunul Paştelui, acum câţiva ani, m-am întâlnit aici cu Regele Mihai şi familia regală. Intenţionăm să o folosim ca şi casă de protocol, dar cu circuit închis, numai pentru delegaţiile oficiale“, a precizat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
Casele de protocol, o obişnuinţă în orice oraş, par să dispară din peisajul Craiovei. Doar consemnările din documentele vremii sau o plăcuţă memorială care să ateste trecerea unor figuri importante ale altor timpuri mai amintesc de destinaţia unor astfel de imobile.
Mirela Marinescu, Tiberiu Brânduşoiu (Student anul II  la Facultatea de Jurnalism a Universităţii din Craiova)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS