Acasă Actualitate Se inaugurează parcul fotovoltaic de la Cărbuneşti

Se inaugurează parcul fotovoltaic de la Cărbuneşti

Primăria şi Consiliul Local al Oraşului Târgu Cărbuneşti şi TINMAR IND SA organizează mâine festivitatea de inaugurare a parcului fotovoltaic din localitate. Puterea instalată a centralei fotovoltaice este de 20 de megawaţi pe oră, fiind cea mai mare investiţie de acest gen din România. Societatea care a asigurat finanţarea de 46 de milioane de euro este din Germania, iar investiţia asigură 80 de locuri de muncă pentru locuitorii din zonele învecinate. Pentru a putea construi parcul fotovoltaic, germanii au concesionat de la primărie o suprafaţă de teren de 52 de hectare. Lucrările au fost demarate în luna octombrie a anului trecut şi au fost realizate în mare parte cu muncitori din judeţul Gorj. Pe lângă autorităţile locale, la inaugurare, programată pentru ora 11.00, sunt invitate şi autorităţile judeţele, în frunte cu prefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.  

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version