11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProcurorii cer pedepse mari pentru inculpaţii din dosarul Maternităţii Giuleşti

Procurorii cer pedepse mari pentru inculpaţii din dosarul Maternităţii Giuleşti

Procurorul de şedinţă a cerut marţi, la Judecătoria Sectorului 6, pedepse cu executare orientate spre maximum pentru asistenta Florentina Cârstea, fostul manager al Spitalului „Panait Sârbu“, Bogdan Marinescu, şi alte trei persoane judecate în dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti.
Instanţa a constatat, marţi, încheiată cercetarea judecărorească în acest dosar şi a dat cuvântul acuzării şi apărării, pentru pledoariile finale.
Acuzarea a arătat că neglijenţa celor judecaţi în acest caz, respectiv a asistentei, a directorului spitalului şi a celorlaţi inculpaţi, a dus, printr-un concurs de evenimente nefericite, la curmarea mai multor vieţi şi la vătămarea gravă a unor nou-născuţi.
Procurorul de şedinţă a arătat că, pentru neglijenţa de care a dat dovadă şi pentru celelalte fapte de care este acuzată, asistenta Florentina Cârstea trebuie să fie condamnată la o pedeapsă cu închisoare în regim de detenţie, iar cuantumul anilor de închisoare să fie orientat spre maximum prevăzut de lege.
În acelaşi sens, procurorul a cerut pedepse orientate spre maximum pentru medicii Adrian Ioan Toma, şeful Secţiei neonatologie, şi Bogdan Marinescu, fostul manager al Spitalului „Panait Sârbu“, dar şi pentru ceilalţi doi inculpaţi din dosar, respectiv şeful serviciului tehnic, Vasile Dima, şi electricianul Gigel Oprea.
Procurorul a arătat că toţi cei judecaţi au o vină clară şi bine definită, pentru care trebuie să răspundă în faţa legii.
Despre doctorii Toma şi Marinescu, procurorul a arătat că aceştia nu şi-au îndeplinit sarcinile ce le reveneau în calitate de oficiali ai spitalului, acesta fiind şi un motiv pentru care incendiul nu a fost prevenit şi nu a putut fi stins în cel mai scurt timp.
Totodată, procurorul a arătat că se impune despăgubirea pe latură civilă a tuturor părţilor vătămate din acest caz, sumele considerabile de bani cerute drept daune de părţi urmând să fie plătite în solidar de inculpaţii din dosar.
În continuare, avocaţii celor din dosar prezintă judecătorului motivele pentru care clienţii lor ar trebui să fie ori achitaţi, ori condamnaţi la pedepse cu suspendare.
Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au trimis în judecată, în decembrie 2010, pe asistenta medicală Florentina Daniela Cârstea şi Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Panait Sârbu“ pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă.
De asemenea, fostul manager al unităţii sanitare, Bogdan Marinescu, şeful serviciului tehnic, Vasile Dima, şeful Secţiei neonatologie, Adrian Ioan Toma, şi electricianul Gigel Oprea au fost trimişi în judecată pentru neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Să ne aducem aminte….

Pe 16 august 2010, au fost duşi la Spitalul „Grigore Alexandrescu“ opt bebeluşi din Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti, unde a izbucnit incendiul, trei dintre aceştia decedând în zilele următoare, din cauza complicaţiilor. Alţi trei bebeluşi au murit atunci în incendiu. Două perechi de gemeni – doi băieţei şi un băieţel şi o fetiţă – şi altă fetiţă au fost salvaţi de medicii din Spitalul „Grigore Alexandrescu“.
Incendiul a izbucnit pe 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu“.
În acea zi, potrivit planificării, era de serviciu la salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi al Secţiei neonatologie, pe o tură de 12 ore, asistenta medicală Florentina Daniela Cârstea. Aceasta nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu stabilite în fişa postului, în sensul că nu a supravegheat în permanenţă nou-născuţii aflaţi în salonul de Terapie Intensivă. Astfel, la ora 18.24 a părăsit în mod nejustificat salonul, lipsind aproximativ 12 minute, ceea ce a făcut imposibilă sesizarea momentului izbucnirii incendiului şi luarea măsurilor de evacuare a nou-născuţilor, cu consecinţe extrem de grave, potrivit procurorilor.
Din expertiza tehnică a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza supraîncălzirii elementelor de contact ale ştecărului montat pe cablul de alimentare cu energie electrică al aparatului de aer condiţionat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS