Modul în care sună limbile vorbite pe Pământ ar depinde, din câte se pare, de formele de relief din zonele unde au luat naştere. Cel puţin aceasta este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii americani pe mai bine de 550 de limbi din întreaga lume, informează livescience.com. S-a constatat că, prin comparaţie cu limbile vorbite pe teritorii localizate aproape de nivelul mării, limbile vorbite în regiunile aflate la altitudini mari conţin mai multe sunete numite consoane ejective, care se produc prin expulzarea aerului. Astfel de consoane ejective ar putea fi mai des întâlnite în aceste regiuni deoarece sunetele sunt mai uşor de produs sau din cauză că producerea lor nu presupune pierderea unei cantităţi mari de apă din gură, lucru benefic în aceste regiuni uscate, este de părere antropologului Caleb Everett, de la Universitatea din Miami.
În trecut, lingviştii au presupus că geografia nu joacă un rol în modelarea limbilor, excepţie făcând vocabularul creat special pentru a descrie anumite medii. În plus, câteva studii au sugerat că limbile din climatele călduroase folosesc mai multe vocale, comparativ cu limbile din climatul rece. Totuşi, descoperirile sunt controversate.
Dovezi copleşitoare
Cercetarea lui Everett şi a colegilor lui a urmărit modul în care alte aspecte legate de geografie ar putea influenţa anumite sunete sau foneme din diverse limbi. Mai exact, el a a analizat consoanele ejective, o clasă de sunete produse doar de aerul din gură şi nu de cel venit direct din plămâni. Cercetătorii au analizat aproximativ 600 de limbi reprezentative, în corelaţie cu zona unde locuiau respectivele comunităţi. Dintre acestea, 92 conţineau consoane ejective. Cu ajutorul unui program pe calculator, sunetele au fost asociate zonelor geografice. Rezultatele au arătat că 87% dintre limbile studiate care conţineau consoane ejective se aflau la o distanţă de 500 de kilometri în apropierea unei regiuni înalte. Observaţia a fost valabilă pe toate continentele. Este considerată ca fiind zonă înaltă, dacă are o altitudine mai mare de 1.500 de metri deasupra nivelului mării. Există însă şi o excepţie, înregistrată în cazul locuitorilor din zona platoului tibetan, care nu prezentau consoane ejective în limba vorbită. Acest lucru ar putea fi pus pe fondul ritmului de respiraţie mult mai rapid al locuitorilor. „Consoanele ejective sunt produse prin crearea unui buzunar de aer în faringe, care este apoi comprimat“, explică expertul. Odată cu creşterea altitudinii şi cu scăderea presiunii aerului, comprimarea aerului mai puţin dens din regiunile montane devine mai uşoară. De aceea sunetele ejective sunt mai uşor de pronunţat. Cu toate acestea, va fi nevoie de cercetări mai ample pentru a testa ipoteza, chiar dacă Everett consideră că „dovezile sunt copleşitoare“.
