10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisiile juridice, raport favorabil la cererea preşedintelui privind referendumul

Comisiile juridice, raport favorabil la cererea preşedintelui privind referendumul

Comisiile juridice reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au adoptat, luni, raport favorabil consultativ de avizare, cu observaţii, la solicitarea preşedintelui României cu privire la organizarea unui referendum naţional privind Parlamentul unicameral şi reducerea numărului total de senatori şi deputaţi la maximum 300, conform Agerpres.

Raportul de avizare a fost adoptat cu majoritate de voturi. S-au înregistrat trei voturi împotrivă şi trei abţineri.
Avizul dat de Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor este unul consultativ, dar obligatoriu să existe.
Raportul privind avizul dat de cele două comisii parlamentare reunite în vederea elaborării proiectului de hotărâre care să cuprindă punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de preşedintele României urmează să fie înscris pe ordinea de zi a şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor, programată pentru marţi, la ora 11,00, spre dezbatere şi adoptare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS