17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitate658 de doljeni trebuie să returneze două milioane de lei

658 de doljeni trebuie să returneze două milioane de lei

Cei 658 de doljeni care au fost depistaţi de Curtea de Conturi că au primit venit minim garantat necuvenit vor primi în aceastră lună, după data de 24, deciziile pentru returnarea banilor. Aproximativ două milioane de lei are de recuperat Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj de la persoanele care au beneficiat de ajutoare de stat, deşi acestea aveau terenuri agricole pentru care au primit subvenţii de la APIA. „Curtea de Conturi a efectuat la nivel naţional controale având ca tematică ajutoarele minime garantate. Cei depistaţi cu nereguli au fost sistaţi din plată din martie, iar acum, în iunie, vom solicita celor de la APIA o listă cu beneficiarii ajutoarelor pentru a vedea dacă au solicitat în continuare ajutoare de la această instituţie. Cei care nu au mai solicitat subvenţii de la APIA vor fi repuşi în plată. Vom încerca pe cât posibil ca în maximum un an să reuşim să ne recuperăm banii“, a precizat Marius Simcelescu, directorul AJPIS Dolj.
Legea prevede ca beneficiarii să nu aibă terenuri agricole, acestea fiind trecute în lista bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale. De exemplu, beneficiarii nu trebuie să deţină terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală. Localităţile doljene cu cele mai multe cazuri depistate sunt Carpen, Greceşti, Moţăţei, Orodel, Valea Stanciului şi Vela. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS