27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTurcia: Poliţia foloseşte gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor la Ankara

Turcia: Poliţia foloseşte gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor la Ankara

Poliţia a folosit, azi după-amiază, gaze lacrimogene pentru a dispersa aproximativ 1.000 de manifestanţi reuniţi la Ankara, în cea de-a patra zi a unei mişcări de contestare a Guvernului turc, informează Mediafax. Forţele de ordine au intervenit în timp ce protestatarii, majoritatea tineri şi studenţi, s-au reunit în piaţa centrală Kizilay, unde au avut loc confruntări violente duminică, soldate cu numeroşi răniţi.

Reamintim că protestele violente au început vineri, la Istanbul, scânteia fiind reprezentată de decizia guvernului de a transforma un parc într-un complex comercial. În parc se află şi un monument dedicat lui Mustafa Kemal Ataturk – fondatorul Turciei moderne, simbolul cel mai puternic al Turciei laice. Manifestanţii cer oprirea islamizării ţării – politica promovată de partidul de guvernământ şi premierul Recep Tayyp Erdogan.

 Erdogan a lansat un atac dur la reţelele de socializare: „Există o nouă ameninţare numită Twitter. Pentru mine, social media este cea mai rea ameninţare la adresa societăţii”, a spus Erdogan aseară la televiziunea publică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS