8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Plăceri periculoase

Un singur pahar de băutură carbogazoasă pe zi se poate dovedi mult mai periculos decât am fi tentaţi să credem la prima vedere, informează dailymail.co.uk. Oamenii de ştiinţă atrag atenţia asupra faptului că prin consumul unui singur pahar de astfel de băutură în fiecare zi riscul dezvoltării diabetului de tip II creşte cu o cincime. Cel puţin aceasta este concluzia unui studiu recent, la care au participat aproximativ 30.000 de persoane şi la capătul căruia cercetătorii au demonstrat că riscul putea creşte şi cu 22% în cazul consumului zilnic al unei cutii obişnuite de băutură răcoritoare care conţine zahăr. De altfel, specialiştii au stabilit anterior că acest tip de băuturi se numără printre principalii responsabili care contribuie la creşterea în greutate şi apariţia obezităţii. În acelaşi timp, ei au atras atenţia că astfel de băuturi ar putea duce şi la declanşarea diabetului de tip II, prin creşterea rezistenţei la insulină. Apariţia diabetului de tip II este determinată în primul rând de stilul de viaţă sedentar, de creşterile de masă corporală şi de adoptarea unui regim alimentar dezechilibrat. Boala apare în momentul în care organismul îşi pierde capacitatea de a procesa zahărul din sânge, acesta acumulându-se în cantitate mare şi afectând, în timp, diferite organe.
„Ţinând cont de creşterea consumului de băuturi dulci în Europa, mesajul cu privire la efectele dăunătoare ale acestora asupra sănătăţii ar trebui transmis imediat către populaţie. Numărul de persoane care au participat la acest studiu şi care au fost afectate de consumul de băuturi dulci demonstrează că rezultatele cercetării noastre nu sunt deloc întâmplătoare“, a afirmat medicul Matthew Hobbs, unul dintre dintre principalii autori ai studiului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS