17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Apariţii editoriale

Simbolismul crucii
de René Guénon, Ed. Herald, 2012

Preocupat de restaurarea şi înţelegerea marii Tradiţii primordiale, din care derivă toate celelalte tradiţii cunoscute, animate de simboluri şi doctrine metafizice, azi inaccesibile, René Guénon este „arheologul“ iniţiat al unei adevărate ştiinţe a simbolurilor, în căutarea acelei sinteze care „consideră lucrurile în însăşi unitatea principiului lor“. Împotriva sincretismului caracteristic epocii noastre („sincretismul constă în a asambla din exterior lucruri mai mult sau mai puţin disparate“), Guénon pune la bătaie o hermeneutică axată pe multiplicitatea manifestărilor unităţii, care echivalează cu descoperirea conştiinţei unui adevăr principal care transpare în aceste variate manifestări. Pentru a vedea corect aceste manifestări şi pentru a le citi în spiritul lor, e nevoie de metodologia unei adevărate „ştiinţă sacre“, între timp pierdută, dar posibil a fi regăsită prin apelul corect la sursele iniţiale ale cunoaşterii umane. Mai multe „limbi“ (idiomuri culturale), crede Guénon, pot fi folosite pentru a traduce acest tezaur vechi, variat în forme şi limbaje, dar vorbind cu un singur înţeles celor care ştiu să citească esenţa lor. „Simbolismul crucii“ pune în evidenţă tot acest uriaş efort hermeneutic al lui Guénon de a lega membrele risipite într-un tot organic, unde legea corespondenţelor este vitală pentru înţelegerea „pluralităţii sensurilor ascunse în orice simbol“. Crucea este un astfel de simbol, însă unul cu o bogată „istorie“ în timp, în orice caz mult mai veche decât o cunoaştem noi în simbolistica creştină. Pentru Guénon, creştinismul pare să fi pierdut ceva din caracterul simbolic al crucii şi nu o mai priveşte decât într-un anume sens istoric. Care ar fi eroarea, în opinia sa? Uitarea caracterului simbolic, din care derivă cel istoric şi care nu poate fi înţeles corect decât în strânsă simbioză cu primul. „Omul Universal“, fiinţa totală în care se topeşte omul individual, din care a emanat şi cu care tinde să se unifice, este reprezentat în Tradiţia primordială prin semnul crucii, reprezentând „totalitatea stărilor fiinţei“. Sensul orizontal al crucii reprezintă, în concepţia lui Guénon, „extensia integrală a individualităţii luată ca bază a manifestării“, în vreme ce verticala este „ierarhia indefinită… a stărilor multiple… tot atâtea lumi sau trepte cuprinse în sinteza totală a Omului Universal“. Crucea este un „simbol al unirii complementarelor“, unde linia orizontală este principiul pasiv, iar cea verticală cel activ. Guénon explică pe înţelesul nostru: termeni precum activ şi pasiv sau echivalenţii lor nu au sens decât unul în raport cu celălalt, deoarece „complementarismul este esenţialmente o corelaţie între doi termeni“. În axa verticală îşi face manifestă prezenţa ceea ce tradiţia extrem-orientală numeşte „Activitatea Cerului“ (activitatea „lui Puruşa, elementul non-acţionant din Univers), iar în cea orizontală îl găsim pe Prakriti, adică „pasivitatea universală“, punct de reflexie simbolizat constant prin suprafaţa apelor. Sfântul Duh (ca să transliterăm în termeni creştini) e vertical şi „suflă“ unde vrea, deasupra apelor. Unirea complementarelor duce la apariţia Androginului primordial, prezent în toate tradiţiile. „Omul Universal“ în viziunea lui Guénon este „ansamblul Adam-Eva“. Când Adam cade prin păcatul de a fi mâncat din mărul oferit de Eva din Pomul Cunoaşterii, el sesizează în sfârşit natura duală a acestui arbore, pe care-l îl ştia sub numele de Pomul Vieţii, adică Arborele Central, simbol al Axei Lumii, loc al unităţii prime. Adam pierde centrul şi astfel noi suntem des-centraţi, în rătăcire: am pierdut „simţul eternităţii“, iar revenirea la centru înseamnă tocmai recuperarea acestui simţ fundamental pierdut. Guénon ne reaminteşte că, în mod simbolic, crucea lui Hristos este identificată cu „Arborele Vieţii“ (lignum vitae): „În particular, putem spune că Hristos a murit pe cruce în virtutea valorii simbolice pe care crucea o are în ea însăşi…“. După o legendă a Crucii din Evul Mediu, Crucea ar fi fost făcută din „Arborele Ştiinţei“: din instrument al căderii acesta a devenit vehicul al „mântuirii“. Cartea lui Guénon este prea complexă pentru a fi explicată într-o recenzie. Ea conţine pentru cel interesat o multitudine de interpretări şi trimiteri cu care putem fi sau nu de acord, după posibilităţile şi dispoziţiile noastre spirituale. Între altele, sunt analizate Svastika, crucea orizontală din tradiţia primordială, dar şi vortexul sferic universal sau Marea Triadă, ca şi ontologia Rugului aprins sau semnificaţia Axei verticale, unde Calea, Adevărul şi Viaţa poate fi reprezentată astfel: Calea – Omul Universal, Adevărul – omul intelectual, Viaţa – omul corporal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS