Deputaţii se întorc mâin la serviciu, plenul Camerei având înscrisă pe ordinea de zi dezbaterea moţiunii simple iniţiate de Partidul Democrat Liberal (PDL), intitulată „Companiile de stat sub guvernarea USL: management privat sau cumetrie de partid?”. Potrivit agenţiei de presă Agerpres, documentul ar urma să fie supus votului final miercuri, pe 8 mai. Depunerea moţiunii simple a PDL a fost anunţată pe 23 aprilie, în plenul Camerei Deputaţilor, de către deputatul democrat-liberal Mircea Toader. „Pe data de 7 (mai – n.r.), la ora 16:00, se dezbate moţiunea simplă şi pe data de 8 (mai – n.r.) se votează”, declara, pe 23 aprilie, Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor, la finalul şedinţei Biroului Permanent.