12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Sex pe Marte

Fundaţia Inspiration Mars a anunţat recent că plănuieşte să trimită în spaţiu un cuplu căsătorit, într-o aventură de 501 zile spre Marte, în anul 2018, relatează www.nextme.it. Iniţiatorul proiectului este Dennis Tito, un multimilionar care, în 2001, a plătit 20 de milioane de dolari pentru o călătorie pe Staţia Spaţială Internaţională. Se aşteaptă ca în anul 2017 să existe navele spaţiale necesare unei astfel de misiuni, care include şi prezenţă umană la bord. O aliniere planetară extrem de rară face ca, peste cinci ani, o navă care ar pleca de pe Pământ spre Marte să poată înconjura Planeta Roşie, ajungând la o distanţă de aproximativ 240 de kilometri de suprafaţa acesteia, şi, apoi, să se întoarcă pe Pământ. Organizatorii misiunii spun că ar prefera ca aceste două persoane să fie un bărbat şi o femeie, preferabil cuplu, chiar căsătoriţi, pentru a avea o bună compatibilitate pentru o perioadă atât de lungă de izolare de restul lumii. „Va fi o misiune austeră, un fel de călătorie a lui Lewis şi Clark către Marte. Nu este obligatoriu să îndeplinim toate regulile NASA pentru calitatea aerului şi apei. Putem simplifica lucrurile“, a explicat Taber MacCallum, şeful tehnic al proiectului.
Dacă lansarea are loc pe 5 ianuarie 2018, capsula zburătoare va ajunge lângă Marte după 228 de zile, va face un ocol al planetei şi se va poziţiona pe orbită înapoi spre Pământ. Călătoria de întoarcere ar dura 273 de zile. În timpul călătoriei, cei doi pasageri se vor ocupa de menţinerea habitatului, de experimente ştiinţifice şi vor păstra legătura cu echipa de pe Pământ. Anunţul a readus în prim-plan problema întreţinerii relaţiilor sexuale în afara atmosferei terestre. Cei mai mulţi dintre specialişti spun că sexul în spaţiu este extrem de dificil şi nu este deloc sigur. „Sexul este foarte dificil în condiţii de gravitaţie zero, pentru că, în principiu, nu există tracţiune, te loveşti încontinuu de pereţi. Nu există frecare, nu există rezistenţă“, explica încă din 2011 biologul Athena Andreadis, de la Universitatea Massachusetts. În afara acestor dificultăţi „mecanice“ legate de finalizarea unui act sexual, trebuie să se ţină cont şi de faptul că conceperea şi naşterea unui copil în spaţiu ar putea fi extrem de periculoasă. „Naşterea în condiţii de microgravitaţie va fi foarte dificilă, deoarece nu există forţa gravitaţională care să contribuie la deplasarea în jos a bebeluşului“, a mai spus  Andreadis.
Unii specialişti spun că dezvoltarea într-un mediu cu microgravitaţie ar dăuna fătului. Până acum, este cunoscut faptul că viaţa pe Staţia Spaţială Internaţională dăunează sănătăţii omului, iar perioadele lungi petrecute departe de gravitaţia Pământului le-au cauzat astronauţilor atât probleme la nivelul muşchilor şi oaselor, cât şi probleme de vedere. „Există multe riscuri în ceea ce priveşte concepţia când gravitaţia este scăzută sau inexistentă. Fără protecţia atmosferei terestre, nivelul ridicat de radiaţii ar putea cauza defecte grave din naştere“, a susţinut Laura Woodmansee, autoarea cărţii „Sex in Space“ (2006).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS