10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNumărul hingherilor se dublează

Numărul hingherilor se dublează

Craiovenii pot răsufla uşuraţi. Municipalitatea a făcut un mare pas în vederea ridicării de pe străzi a câinilor fără stăpân: în şedinţa de joi, Consiliul Local a aprobat propunerea primăriţei de dublare a numărului echipelor de hingheri. Mai precis, Craiova n-o să mai aibă doar o singură echipă de prinzători de câini, ci, de luna viitoare, va avea… două!
Noua organigramă a SC Salubritate Craiova SRL, adoptată în şedinţa de joi a Consiliului Local Municipal, prevede pentru activitatea „gestionare câini fără stăpân“ o majorare de la 8 la 18 posturi a personalului care se ocupă de ecarisaj. Dintre cele 18 posturi, două sunt de tehnician veterinar, două de şofer pe maşinile de ecarisaj, patru sunt prinzători de câini (hingheri), iar acestora li se adaugă personalul pentru viitorul adăpost de câini – patru paznici şi şase îngrijitori.

Noul adăpost se va umple într-o lună

Aşadar, în loc de un şofer şi doi hingheri într-o maşină de ecarisaj, o să avem doi şoferi şi patru hingheri, care vor avea… tot o singură maşină de ecarisaj! Nici Salubritatea şi nici Primăria Craiova nu au fonduri pentru achiziţionarea unei noi maşini pentru transportarea cuştilor cu câini, în bugetul celor două instituţii nefiind prinsă o asemenea investiţie pentru anul 2013. Totuşi, conducerea Salubrităţii se gândeşte să adapteze o altă maşină din parcul auto propriu, în vederea transportării câinilor fără stăpân prinşi de hingheri până la Adăpostul Canin de lângă podul către Breasta.
În prezent, unica echipă de hingheri a ecarisajului prinde între 10 şi 15 câini pe zi, având însă şi zile de excepţie, când numărul câinilor luaţi de pe străzi ajunge aproape de 20. La un număr optimist de 15 câini prinşi pe zi, ar însemna că săptămânal, cu două echipe de hingheri, ar fi adunaţi de pe străzi cam 150 de câini. Altfel spus, noul adăpost de 500 de locuri ar putea fi umplut în mai puţin de o lună. Adăpostul – ce va fi dat în folosinţă peste câteva zile – s-ar putea extinde până la 5.000 de locuri, dar în bugetul anului curent nu au fost prinşi bani pentru nici o extindere. Aşa că, până la alegerile următoare vom rămâne cu 500 de câini în noul adăpost şi cu restul de câteva mii tot pe străzi.
Întreţinerea acestor câini nu va fi nici ea prea ieftină. Primăria Craiova achită Salubrităţii, potrivit tarifelor actuale, nu mai puţin de… 500 de lei pe lună pentru fiecare câine fără stâpân prins şi găzduit în adăpost!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS