12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFNME acuză administraţia CEO de încălcarea contractului colectiv de muncă

FNME acuză administraţia CEO de încălcarea contractului colectiv de muncă

Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) este nemulţumită de modul în care administraţia Complexului Energetic Oltenia (CEO) respectă contractul colectiv de muncă. Într-un comunicat de presă, Biroul executiv al FNME constată lipsa dialogului constructiv între conducerea societății și reprezentanții organizațiilor semnatare a Contractului Colectiv de Muncă cu privire la problemele societății și ale salariaților acesteia. Sindicatele sunt nemulţumite de modul în care şefii CEO au soluţionat problema biletelor de odihnă şi tratament. Totodată, este criticat şi modul de calcul al salariilor, susţinându-se că aplicarea unor măsuri care să diminueze drepturile salariale pentru lucrători în condiții netransparente și fără un acord al părților semnatare ale CCM este abuzivă, fiind extrem de periculoasă atât pentru “pacea socială”, cât și pentru bunul mers al activității Companiei. Faptul că nu toţi angajaţii în drept să primească alimentaţia de protecţie nu beneficiază de acest lucru, este o altă nemulţumire a liderilor FNME

Discriminări şi disfuncţionalităţi

De asemenea, salariații din cadrul Sucursalei Divizia Minieră nu beneficiază de sporurile instituite prin acest contract, fiind discriminați negativ în raport cu alți salariați. Până în prezent există disfuncționalități periculoase cu privire la acordarea echipamentului individual de protecție. De asemenea, există disfuncționalități privind condițiile sociale din subunitățile Companiei, printre acestea înscriindu-se lipsa transportului în interiorul subunităților miniere (salariații fiind nevoiți să meargă peste un kilometru de la sediul unității la locul de muncă), precum și lipsa echipamentului de protecție. Există îngrijorare cu privire la achizițiile de materiale necesare bunei activități atât în sectorul minier, cât și în cel energetic, respectiv cu privire la efectuarea de revizii și reparații ale utilajelor, fapt ce poate pune în pericol securitatea și sănătatea lucrătorilor.
„Biroul Executiv al FNME a hotărât convocarea, în perioada 15-18 mai 2013, a unei întâlniri a membrilor Colegiului Director al FNME cu militanții și responsabilii sindicatelor de bază la nivel național, inclusiv reprezentanți din C.E. Hunedoara, Compania Națională a Uraniului, S. C. Nuclearelectrica, S. C. CupruMin Abrud, etc. în vederea stabilirii măsurilor ce se impun pentru rezolvarea acestor situații. În perioada de până la această întâlnire, FNME va continua toate demersurile legale pentru a exista un dialog constructiv cu Directoratul CEO, care să ducă la soluționarea tuturor problemelor fără a se aduce atingere drepturilor salariaților prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă. Fără a amesteca activitatea politică cu cea economică, nu putem să nu remarcăm dorința PSD de a întări colaborarea cu organizațiile sindicale și de a relansa dialogul social la toate nivelele, conform rezoluției Consiliului Național al PSD.”, se menţionează în comunicatul FNME, în care figurează numele secretarului general Ioan Feurdean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS