10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Ia te uită!

Dreptate la înălţime

Distribuţia: Sam Worthington, Elizabeth Banks, Jamie Bell
Regia: Asger Leth
Thriller – 2012

Nedreptatea unui sistem judiciar defectuos îl aduce pe un poliţist incoruptibil în pragul nebuniei. După ce a ajuns în închisoare pentru o infracţiune pe care nu a comis-o, Nick (Sam Worthington) începe să încalce toate regulile, singura lui şansă fiind acum evadarea. Adevăratul haos începe la scurt timp după fuga din închisoare, când, bărbierit şi îmbrăcat la patru ace, Nick ameninţă că se aruncă de pe o clădire din mijlocul Manhattanului. Trecătorii încep să se panicheze văzându-l acolo şi forţele de ordine trimit de urgenţă un negociator, Lydia (Elizabeth Banks), pentru a împiedica dezastrul. Însă teribila scenă este, de fapt, un plan foarte bine pus la punct, iar în timp ce joacă rolul sinucigaşului, Nick coordonează, de fapt, furtul unui diamant de 30 de milioane de dolari, pentru dispariţia căruia ajunsese iniţial în închisoare. Este singura cale de a-şi demonstra nevinovăţia şi pentru asta are nevoie de ajutorul negociatoarei. În momentul în care poliţia reuşeşte să îl identifice, o echipă SWAT este trimisă pe poziţie pentru a-l prinde, şi cum Lydia nu este încă sigură de partea cui se află adevărul, şansele lui Nick sunt mai slabe în fiecare clipă. Filmul a primit pe site-urile de specialitate nota 7,9.
20.00 – HBO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS