9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCandidaţii la conducerea PSD

Candidaţii la conducerea PSD

Aproximativ 5.000 de delegaţi din întreaga ţară se reunesc, vineri şi sâmbătă, la Sala Palatului, în Congresul extraordinar al PSD, principalul punct pe ordinea de zi fiind alegerea unei noi conduceri a formaţiunii, până la scrutinul din 2016, precum şi modificarea Statutului PSD, conform rtv.net.

Pentru postul de preşedinte va candida premierul Victor Ponta, fiind singura candidatură validată la şefia partidului. Andrei Alexandru, fost consilier al lui Nicolae Văcăroiu, îşi depusese şi el candidatura, dar aceasta nu apare ca validată în lista de candidaţi remisă, vineri, oficial de către PSD.

Lupta cea mai strânsă se va da pentru funcţiile de vicepreşedinte. Congresul PSD va alege opt vicepreşedinţi pentru viitoarele regiuni de dezvoltare şi opt vicepreşedinţi la nivel naţional, funcţii prevăzute în noul Statut ce urmează să fie adoptat.

Pentru posturile de vice naţional au fost depuse şi validate 13 candidaturi: Niculae Bănicioiu, Eugen Bejinariu, Gheorghe Bunea Stancu, Ion Călinoiu, Ion Câlea, Titus Corlăţean, Adrian Duicu, Dan Nica, Constantin Niţă, Ion Prioteasa, Cristian Rizea, Dan Şova, Marian Vanghelie. Potrivit gandul.info, preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a decis să se retragă din această competiţie.

Favoriţi pentru a ocupa o funcţie de vice naţional sunt, scrie sursa citată, Dan Nica, Nicolae Bănicioiu, Gheorghe Bunea Stancu, Constantin Niţă, Ion Călinoiu, Adrian Duicu, Marian Vanghelie, Dan Şova şi Titus Corlăţean.

În ceea ce priveşte cursa pentru funcţiile de vicepreşedinţi pe regiuni de dezvoltare, cea mai dură bătălie se anunţă a fi cea pentru regiunea Sud – Est, unde vor candida Marian Oprişan (şeful CJ Vrancea), Nicuşor Constantinescu (preşedinte CJ Constanţa) şi Constantin Boşcodeală (primarul municipiului Buzău).

Candidaţii pentru regiunea Vest sunt preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, şi preşedintele PSD Caraş – Severin, Ion Mocioalcă. Senatorul Ilie Sârbu nu candidează pentru o funcţie în cadrul Biroului Politic Naţional al PSD, el urmând să participe la lucrările acestui for în calitate de lider al grupului PSD din Senat.

Pentru regiunea Sud, lupta se va da între trei candidaţi: preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, preşedintele CJ Ialomiţa, Silvian Ciupercă, şi Adrian Ţuţuianu.

Câştigătorii celorlalte regiuni sunt deja cunoscuţi, depunându-se câte o singură candidatură pentru funcţia de vicepreşedinte al acestor regiuni.

Astfel, vicepreşedinte pe regiunea Nord-Vest va ajunge fostul ministru de Interne Ioan Rus, pentru regiunea Centru vicepreşedinte va fi ministrul Apărării, Mircea Duşa, iar primarul municipiului Iaşi, Gheoghe Nichita, va deveni vicepreşedinte regional în zona Nord-Est. Robert Negoiţă este singurul candidat pentru regiunea Bucureşti – Ilfov.

De asemenea, pentru regiunea Sud-Vest, candidează doar Paul Stănescu – preşedintele CJ Olt.

Funcţia de secretar general al PSD nu va mai fi aleasă la Congres, Andrei Dolineaschi urmând să fie confirmat în această poziţie la următorul Comitet Executiv.

În schimb, Congresul va adopta înfiinţarea funcţiei de preşedinte executiv, funcţie pentru care va candida vicepremierul Liviu Dragnea.

Pentru cele cinci funcţii de vicepreşedinte alese din rândul Organizaţiei de femei au fost depuse şi validate cinci candidaturi, respectiv: Ecaterina Andronescu, Corina Creţu, Gabriela Firea, Rovana Plumb şi Olguţa Vasilescu.

Fostul preşedinte Ion Iliescu va rămâne preşedinte de onoare al PSD, iar pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al partidului – deţinută până în 20 iunie anul trecut de fostul premier Adrian Năstase – nu se vor organiza alegeri.

Adrian Năstase este unul dintre invitaţii speciali ai Congresului PSD, aceasta fiind de altfel cea mai aşteptată prezenţă la Congresul PSD.

La Congres vor participa toţi foştii preşedinţi ai partidului, dar şi reprezentanţi ai socialiştilor europeni, ai Internaţionalei Socialiste, precum şi preşedinţi sau reprezentanţi ai partidelor parlamentare, cu excepţia Partidului Democrat Liberal.

În cea de a doua zi de Congres, sâmbătă, la reuniune ar urma să participe şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. De asemenea, vineri şi-a anunţat prezenţa şi liderul PNL, Crin Antonescu.

Congresul PSD urmează să adopte şi o rezoluţie privind fuziunea cu UNPR. La începutul acestei săptămâni, Victor Ponta declara că fuziunea celor două partide se va realiza, dar aceasta nu mai este o chestiune de urgenţă, atât timp cât există grupuri parlamentare comune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS