10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCasa Studenţilor, în căutare de noi talente

Casa Studenţilor, în căutare de noi talente

Casa de Cultură a Studenţilor Craiova (CCS) îi invită pe tinerii pasionați de street dance, în fiecare marţi şi miercuri, la ora 18.00, pe toată durata lunii aprilie, să participe la preselecţiile pentru înfiinţarea unei noi trupe de dans de profil.
Trupa nou-creată va purta numele „Expression Dance“.
Cei interesați trebuie să se prezinte, în prima etapă, la preselecţiile care vor avea loc la Casa Studenţilor. Tinerii care vor face dovada talentului lor vor participa la o serie de sesiuni de pregătire, unde se vor perfecționa sub îndrumarea coregrafului Marius Onofrei.
Membrii noii trupe de street dance a CCS vor avea ocazia să își dezvolte şi perfecţioneze abilităţile artistice prin participarea la numeroase competiţii şi festivaluri de dans modern din toată ţara.
Termenul de „street dance“ a apărut în Statele Unite în anii ’70 şi înglobează diverse stiluri de dans, precum: breakdance, hip hop new style, locking, popping şi electro-dance.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS