Amenzi pentru lipsa vinietei

Autori


Poliţia Locală Craiova a început, de ieri, să aplice sancţiuni contravenţionale şi chiar să ridice maşinile şoferilor care nu şi-au achitat

taxa de parcare

Pe 31 martie a expirat termenul până la care deţinătorii de autovehicule erau obligaţi să-şi achite taxa de parcare pentru a avea dreptul să oprească maşina în orice loc public din municipiul Craiova. Au această obligaţie nu doar persoanele care domiciliază în Craiova şi au înregistrate aici autovehiculele, plătind impozit pentru ele, ci şi cele aflate în tranzit prin oraş.

Un leu/zi, 15 lei/lună sau 40 lei/an

Reamintim că, prin Hotărârea Consiliului Local (HCL) nr. 201/2011, a fost aprobat „Regulamentul privind aplicarea taxei pentru parcarea curentă a autovehiculelor pe domeniul public sau privat al municipiului Craiova“. Potrivit art. 3 din acest act normativ local, „persoanele fizice şi juridice din municipiul Craiova sau cele care tranzitează municipiul au obligaţia de a solicita şi achita contravaloarea taxei vinietelor corespunzător perioadei de timp pe care acestea intenţionează să staţioneze“.

Odată cu achitarea taxei de parcare, persoanei i se eliberează o vinietă de parcare (un autocolant de formă rotundă), pe care şoferul este obligat să o lipească în parbriz sau să o expună pe bord, la loc vizibil, în interiorul vehiculului.

Există două tipuri de viniete: cele pentru parcarea curentă a vechiculelor, care costă 40 lei/an, fiind cuvenite maşinilor aflate în evidenţele fiscale ale municipiului Craiova, şi cele pentru parcarea ocazională a autovehiculelor, care costă 1 leu/zi, 15 lei/lună sau 40 lei/an, fiind eliberate celor care nu au vehiculele înregistrate în Craiova, ci în alte localităţi din ţară sau chiar în alte ţări.


Doar jumătate au vinietă

Taxa de parcare trebuia achitată până la 31 martie, după această dată aplicându-se penalităţi de întârziere celor care au maşinile înregistrate în evidenţa fiscală a municipiului Craiova. Acest termen a trecut, dar craiovenii nu s-au grăbit prea tare să-şi achite această taxă. Din cele aproximativ 100.000 de vehicule aflate în evidenţele municipiului, mai puţin de jumătate au vinietă de parcare, potrivit evidenţelor Direcţiei de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Craiova. „Până la 31 martie, au fost eliberate craiovenilor 46.817 viniete pentru parcarea curentă a vehiculelor, în valoare de 1.872.680 de lei. În afara acestora, au fost achiziţionate şi circa 2.800 de viniete pentru parcarea ocazională, pentru care s-au încasat peste 112.000 de lei de la persoanele fizice sau juridice care au maşinile înregistrate în evidenţele altor localităţi sau în alte ţări“, a declarat Ionel Petrescu, directorul Direcţiei de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Craiova.

Şi cu taxă plătită, şi amendat

De la 1 aprilie – de fapt de pe 2 aprilie, să nu creadă cineva că este victima unei păcăleli -, Poliţia Locală Craiova a început să aplice deja amenzile celor care nu au vinieta în parbriz.

„Trebuie făcută precizarea că HCL nr. 201/2011 îi sancţionează atât pe cei care nu şi-au achitat taxa de parcare, cât şi pe cei care nu şi-au lipit vinieta de parcare în parbriz. Amenda este între 100 şi 500 de lei pentru cei care nu şi-au plătit taxa de parcare, respectiv între 100 şi 200 de lei pentru persoanele care nu şi-au lipit în parbriz sau expus pe bord, într-un loc vizibil, vinieta de parcare. Se va dispune chiar şi măsura ridicării maşinilor fără vinietă ai căror proprietari nu pot fi identificaţi – e vorba aici, în general, de maşini înmatriculate în alte state. Le vom duce în parcarea de la RAT, iar proprietarii lor vor fi nevoiţi să plătească nu doar amenda pentru lipsa vinietei, ci şi taxa de eliberare a autovehiculului, aferentă contravalorii ridicării şi transportului acestuia“, a explicat Octavian Mateescu, directorul Poliţiei Locale Craiova.

Din această săptămână, Poliţia Locală Craiova va derula, pentru început, o acţiune preventivă, de împărţire a unor fluturaşi prin parcările din Craiova, în scopul de a le aduce aminte craiovenilor că au această obligaţie de achitare a taxei de parcare. Dar acţiunea preventivă va dura doar câteva zile, apoi poliţiştii locali vor lua la rând toate parcările din cartiere, fotografiind maşinile fără vinietă şi amendându-i pe proprietarii acestora.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 3 aprilie 2013

Actualitate

» Propunerile universitarilor pentru revizuirea Constituţiei
» Amenzi pentru lipsa vinietei
» Marş al profesorilor pentru salarii mai mari
» Se modifică iar codul rutier?
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» 40 de ani de mobil
» Ia te uită!
» Antonescu: Ponta şi PSD şi-au asumat răspunderea privind justiţia
» PSD asumă Ministerul Justiţiei
» CE: Nu abandonăm opinia privind procedura selecţiei procurorilor şefi, dar aşteptăm reacţia CSM
» USL – şedinţă de criză

Local

» Arest prelungit pentru ucidere din culpă
» Cosmin Băbălău, salutat pentru ultima dată
» Pentru Decebal Crăciun, sculptura este o pasiune patologică
» Comisar judecat pentru fapte de corupţie
» Colet cu droguri pentru „Fifa“
» Curtea de Apel Bucureşti respinge cererea de anulare a hotărârii CNA de retragere a licenţei OTV
» Judecătorii îl scapă pe Mititelu de datoriile la stat
» Bârcină junior, despăgubiri către Serviciul de Ambulanţă
» Gripa a aglomerat Spitalul de Boli Infecţioase
» Vicele din Cărbuneşti, declarat incompatibil
» AMR: Împărţeala politică, cea mai grea lovitură dată statului de drept
» Argentina: Cel puţin 25 de morţi în urma inundaţiilor în oraşul La Plata
» Şedinţa CSAT s-a încheiat
» Craiova: Primăria vrea 10 milioane de dolari cu împrumut
» Sergiu Băhăian, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare
» Legea de înfiinţare a Autorităţii de Supraveghere Financiară, retrimisă Parlamentului?

Gorj

» Cântă Gorjul toată ţara!
» Gorj: Pompierii, solicitaţi să evacueze apa din subsolurile blocurilor ANL
» Cătuşe pentru două afaceriste acuzate de evaziune fiscală
» Corpul de control al ROMARM a finalizat verificarea la UM Sadu
» Un sârb, depistat că locuia ilegal în Gorj

Sport

» Sergiu Negruţ, ajutor de nădejde pentru Niculescu
» „Decebal“ a câştigat Memorialul „Bistriceanu“
» Fotbalul românesc, ponegrit şi de Piţi
» Biletele la meciul lui Bute se vând ca pâinea caldă
» Alina Ionescu şi Marius Toma, instalaţi în funcţii
» „Şi Gyor are slăbiciuni“
» Darius Stănică a venit cu medalie din Moldova

Bani & Afaceri

» Reabilitare pe schele dulghereşti
» Ministrul energiei, îngrijorat pentru soarta CEO
» Încasări record din impozite
» Craiova exportă motoare Ford în Statele Unite
» România trebuie să plătească 1.164 de milioane de euro în acest an

Magazin

» Maria Marinescu şi-a ales modelele pentru viitoarea prezentare de modă: fetele de la SRC
» Horoscop
» Ben Affleck se pregăteşte de război
» Clint Eastwood vrea să regizeze un musical
» Angelina Jolie construieşte şcoli

Top